DIALOG FĂRĂ FRONTIERE

Follow up Dialog fara frontiere

2009-03-25T08:50:00.000-07:00

Salutari,

Vi s-a facut dor de ,,Dialog fara frontiere"?
Acum aveti sansa sa ii revedeti pe cativa dintre cei mai talentati tineri bucuresteni. De data aceasta ei nu se vor bate pentru premiile puse in joc ci vor contribui cu creativitatea lor intr-un proiect de protectie sociala: Suflete la unison.

Mai multe detalii vor aparea in curand pe blogul acestui proiect.

Va asteptam sa ne sprijiniti ca si pana acum in demersurile noastre!

Coordonator de proiect, Gabriel Brezoiu

Lucrarile premiate la sectiune "Traditii si obiceiuri pe mapamond"

2009-02-25T08:24:00.000-08:00

Lucrarile castigatoare la sectiune "Traditii si obiceiuri pe mapamond"

Sectiunea Gimnaziu
Premiul I: Mitranca Viky Marinela

Tradiţii şi obiceiuri pe mapamond

Tradiţiile şi obiceiurile în viziunea mea reprezintã sufletul unei ţari, lucruri ce impresioneazã şi diferenţiazã un nume de un renume. În România avem o multitudine de obiceiuri şi tradiţii minunate, dar nu avem oameni care sa înţeleagã cã ele trebuie pãstrate. Dacã vom pierde aceste lucruri, ne vom pierde identitatea ţãrii. Din acel moment oricine ar putea sã vadã România şi atât. Ce se aflã mai departe de acest contur nu mai existã, s-a risipit tot, nu a mai rãmas nici mãcar o listã.
Acum dacã stãm bine sã ne gândim o ţarã nu trebuie tratatã ca pe un obiect, pentru a nu face asta ne trebuie un suflet. Acesta, în ţara mea şi în oricare alta e construit de oameni şi sentimentele lor. De ei depinde dacã se pãstreazã sau nu o valoare; dacã trãieşte un obicei şi o tradiţie moare sau dacã sunt pãstrate ambele. Mi-aş dori sã scriu cu litere de aur in sufetele românilor toate obiceiurile şi tradiţiile noastre. În acest fel aş fi sigurã cã ele ar trãi etrn şi ar îmbrãţişa generaţi fel de fel. Aşa pe viitor ar putea şti şi copilul meu cum eu, împreunã cu mama ascultam colindãtorii sau frãmântam cozonacii. Cum de fiecare datã în preajma unei sãrbãtori sufletul familiei noastre se pastela în diverse culori.
Trecând prin aceste tradiţii şi obiceiuri îmi simt aproape strãmoşii, dar şi urmaşii. Sunt sigurã cã şi ei mi-au simţit paşi, mi-au zâmbit şi mi-au împodobit brazii. Fulgii de nea...a venit iarna, în acest anotimp Naşterea Domnului Iisus Hristos este simţita în mentalitatea oricãrui credincios. În aer se dezlãnţuie o armonie purã, o dragoste divinã şi din inimile oamenilor rãsunã o voce cristalinã. Veselie într-un cuvânt, sentiment magic pe un plan sfânt şi împlinire pentru omul de rând. Acestea sunt câteva din trãirile relevate de tradiţii si obiceiuri. Nu ar fi pãcat sã pierzi aceste lucruri? Eu cred cã ar fi trist sã devi un om comun, fãrã sã ai posibilitatea mãcar o datã pe an sã poţi avea alãturi trecutul, viitorul şi prezentul laolaltã. Ştiu sigur cã te-ai simţii ca şi cum te-ai mai fi nãscut o datã.
Iarna ne oferã prilejul unui nou început, acesta este prevãzut. De fiecare datã în ziua de 31 decembrie stii cã vei lãsa în urmã supãrarile, iar la un pahar de şampanie vei auzi ale vieţii râsete in hohote. Aşa cum percepem iarna, putem percepe orice anotimp. Parcurgerea anotimpurilor ne oferã de pretutindeni tradiţii şi obiceiuri. Noi oamenii trebuie sã fim in stare sã le observãm şi pãstram. De noi depinde universul, nu de fenomen în sine. De dorinţa noastrã de a conserva şi de a da mai departe aceaşi palnetã, acelaşi aer si apã, aceleaşi sentimente pure de armonie; aceaşi lume, dar cu trãiri diferite. De cei care primesc depinde dorinţa de a da mai departe. Şi din moment ce noi am oferit, şi pãstrat ceva, înseamnã cã ne-a pasat şi vrem ca ceilalţi sã nu fi uitat truda depusã pentru acele valori... Hai zâmbeste! Totul este sigur! Aici respectul nu-l va lãsa pe altul sã-ţi distrugã universul!

Premiul II: Achim Ioana Alexandra

Romania

Sarbatoarea de Pasti este si a fost intotodeaua foarte importanta la romani. Aceaste se sarbatoreste in famlie, cu oua rosii, pasca si drob. In noapte de inviere toti oamenii se duc la biserica si i-au lumina . La ora 12:00 se spune Christos a Inviat dupa ce se face slujba de inviere. Sa vedem ce se intampla siin alte parti al tarii.
În Bucovina, Paştele este momentul cel mai plin de semnificaţie din an, pentru care s-au pregătit cei mari, dar şi cei mici.
Participarea la slujba de Înviere este momentul pentru care gospodinele muncesc toată Săptămâna Mare, mai exact pentru realizarea coşului pascal. Acesta simbolizează prin elementele conţinute fertilitatea şi fecunditatea: pe lângă fala Sărbătorii Paştelui, pasca, decorată cu crucea Mântuitorului, şi aluaturile rituale (babele, un aluat în chip de spirală care în vârf vor purta un ou), se vor pune aici produse din porc de la Crăciun pentru ca numărul animalelor să fie mare, zahăr pentru ca relaţiile să fie dulci, piper pentru ca membrii familiei să fie mai sprinteni, busuioc ca să fie drăgăstoşi şi cu noroc, hrean pentru sănătate, dar şi pânza cu care s-au lustruit ouăle – se va folosi pentru afumare vitelor bolnave sau pentru descântece. Se încearcă astfel să se sfinţească tot ce este util într-o gospodărie.
Cu acest coş, gospodarul merge să asiste la slujba de Înviere, urmat de nevastă şi copii.
În Munţii Apuseni în noaptea Învierii, femeile merg în cimitir să aprindă lumânări la morminte, deoarece lumina este cea care învinge întunericul. Dar focul este prezent pe tot cuprinsul ţării, sub două forme: lumânările de pe morminte sau focul din ramurile adunate, cum întâlnim în această zonă.
In dimineata de Pasti se pune un ou rosu intr-o cana si se spala cu el pe fata (pentru sănătate), o monedă de aur sau argint (pentru a fi luminaţi). Apoi toată lumea se aşază la masa plină cu bunătăţile pentru care femeile au trudit încă de joi, dar înainte de a ne înfrupta, se ia puţină anafură. Se ciocnesc ouă – copii fac uneori concursuri –, doar la vârf astăzi, pentru a respecta sensul ascensional al Învierii. După masă, bătrânii, uneori însoţiţi de copii, merg la a doua Înviere.
Pe Valea Arieşului există obiceiul, de origine săsească, al „rostogolitului ouălor“ care sunt lăsate să cadă spre o gaură din pământ – primul care reuşeşte să introducă oul a câştigat.

În Transilvania şi Muntenia, duminică seara încep balurile. Tinerii sunt cei care se implică în distracţiile comunităţii şi organizează toate petrecerile de Paşte.
În Bihor există un obicei numit „lioara“ – prinsul suratelor – tinerele, într-o livadă, fac schimb de ştergare şi de colaci, prinzându-se astfel surate până la moarte.
În unele sate ale Olteniei, luni, în cea de-a doua zi de Paşte, după slujba de la biserică, întreaga comunitate se adună în curtea bisericii ca să dea de pomană pentru sufletele morţilor. Indiferent de statutul social, fiecare este obligat să îşi amintească de cei trecuţi dincolo.
Tot în această zi, în satele din Ardeal şi Bucovina, toată lumea se trezeşte de dimineaţă ca să meargă la udat. După slujba de la biserică, grupurile de tineri trebuie să treacă pe la casele cu fete de măritat şi să le ude cu parfum (cu apă sfinţită pe vremuri) în semn de fecunditate şi înflorire. Fetele îi aşteaptă pe udători şi-i răsplătesc cu ouă roşii, ouă încondeiate, cozonac şi chiar bani.
În Ţara Bârsei, în jurul Braşovului, se face o petrecere care adună întreaga comunitate – obiceiul Junii Braşovului. Grupurile de tineri, organizate asemeni cetelor de căluşari sau de colindători, cu vătaf şi casier, strâng ouă de la tinerele fete, după care se merge către Pietrele lui Solomon, la picnic, unde vor avea loc întreceri. Cea mai cunoscută şi îndrăgită dintre ele este aruncarea buzduganului.
Întoarcerea în Braşov are loc a treia zi, când sunt aşteptaţi cu mare interes, deoarece trecerea lor e un adevărat spectacol: costumele purtate acum sunt adevărate opere de artă, iar tinerii merg doar călare. Poartă cu ei brazi împodobiţi, ce vor fi depuşi la porţile junilor fruntaşi.

Locul III: Raducanu Marius

Traditile si obiceiurile ale Greciei

GRECIA SAU ELLADA ESTE TARA UNDE TRADITIILE VECHI DE SECOLE, AU FOST PASTRATE CU FOARTE MARE GRIJA, CA O IMPORTANTA PARTE A IDENTITATII NATIONALE. DEOARECE GRECIA A AVUT O ISTORIE TURBULENTA , MARCATA IN SPECIAL , DE OCUPATII STRAINE , CUM AR FI TURCI , NEMTI, ELENII SI AU PASTRAT TRADITIILE, OBICEIURILE , LEGENDELE , LITERATURA SI ARTA POPULARA . GRECIA ESTE ADESEA CONSIDERATA LEAGANUL CIVILIZATIEI EUROPENE. ORASUL ATENA A FOST CENTRUL CULTURAL , AL GRECIEI ANTICE IAR PARTHENONUL, UN SIMBOL AL CULTURII ELENE. LA FIECARE PAS INTALNESTI O SPLENDIDA RUINA CE ''VORBESTE'' DESPRE TRECUT. IN GRECIA SE VORBESTE O SINGURA LIMBA SI ANUME GREACA . IN PREZENT, TRADITIILE GRECESTI , NOI SAU VECHI , IN CIUDA PERSECUTATIILOR DE TOT FELUL, SUNT FASCINANTE SI RESPECTATE , CU SFINTENIE DE POPORUL GREC. CHIAR DACA GRECIA IN PREZENT ESTE O TARA MODERNA SI COSMOPOLITA, TINERII PARAND CA PREFERA DISTRACTIILE DIN CLUBURI SI DISCOTECI , ACESTIA NU VOR EZITA SA DANSEZE DANSURI TRADITIONALE GRECESTI, SA RESPECTE TOATE OBICEIURILE SI SARBATORILE, INTOCMAI CA SI STRAMOSII LOR. T IMPUL IN GRECIA ESTE IMPORTANT, SI DE MULTE ORI DEVINE NEINTELES DE ALTE NATIONALITATI, MAI ALES PAUZA INTRE ORA 2 SI 5 DUPA AMIAZA CIND TOTUL PARE INCREMENIT, LA FEL DE IMPORTANTA ESTE MAI ALES LA SATE PLIMBAREA DE DUMINICA DUPA AMIAZA , CIND GRECII SE INTALNESC IN PIATA PUBLICA NUMITA AGORA PT A STA LA UN PAHAR DE UZO ( BAUTURA TRADITIONALA GRECEASCA OBTINUTA DIN STRUGURI ) PT . A DISCUTA. CASELE GRECESTI DE REGULA SUNT ALBE SI PERVAZURILE GEAMURILOR VOPSITE IN ALBASTRU, AU UN RESPECT DEOSEBIT PT. STEAGUL NATIONAL CARE CUPRINDE ACELEASI CULORI ALB SI ALBASTRU , SI INTODEAUNA IN ZILELE DE SARBATOARE SI NU NUMAI NU EXISTA CASA FARA SA NU FIE ARBORAT UN STEAG NATIONAL LA GEAM. T RADITIA CAFELEI MAREA MAJORITATE A GRECILOR BEAU CAFEA LA IBRIC, DENUMITA ELINIKO KAFE LA CAFENEA . ACESTA ESTE LOCUL DE INTALNIRE SI DE DISCUTII; AU OBICEIUL SA LINGA CAFEAUA PUTERNIC AROMATA , SA SERVEASCA BUCATELE DE RAHAT (LUKUMI) SI SA JOACE TABLE . O BICEIUL SPARGERII FARFURIILOR GRECILOR LE PLACE IN ZILELE DE SARBATOARE , LA NUNTI , LOCALURI SI BUZUKIE, ATUNCI CIND SE CINTA MELODII TRADITIONALE POPULARE , SA SPARGA TEANCURI DE FARFURII, IN SEMN DE RESPECT PT PERSOANA CARE DANSEAZA , INSA O DATA CU TRECEREA TIMPULUI SI MAI PRECIS IN ULTIMII 5 ANI S-A INTERZIS PRIN LEGE SPARGEREA FARFURIILOR IN LOCALURI , DATORITA FAPTULUI PT A NU FI RANITE PERSOANELE CARE DANSEAZA. GRECII SUNT 100 LA 100 ORTODOXI, NU EXISTA IN GRECIA , GREC DE O ALTA CREDINTA , SI AU GRIJA SA TRANSMITA GENERATIILOR VIITOARE CULTUL LOR PT ORTODOXISM SI BISERICA . O BICEIUL KOBOLOIULUI MAJORITATEA BARBATILOR GRECI AU IN MANA UN SIRAG DE MARGELE DENUMIT KOBOLOI. ACESTE SIRAGURI DE MARGELE NU SUNT MATANII , SUNT SIMPLE JUCARII CARE AJUTA LA RELAXARE. SUNT DE DIFERITE FELURI , MARI SAU MICI , MARGELELE INTODEAUNA IN NUMAR IMPAR PE SIRAG , DE DIFERITE CULORI , SPECIFICIND ZONA DE UNDE PROVIN. T RADITII DE PASTE DUPA LASATUL SECULUI , SARBATOARE DENUMITA APOKRIES , INCEPE POSTUL PASTELUI CARE DUREAZA 6 SAPTAMANI. IN NOAPTEA DE INVIERE GRECII SE IMBRACA CU HAINE NOI SI MERG LA BISERICA PT A PARTICIPA LA SLUJBA DE INVIERE. CIND PARINTELE ANUNTA INVIEREA DOMNULUI , CLOPOTELE BAT CU PUTERE, GRECII AU OBICEIUL A SE IMBRATISA SI A SE SARUTA PE OBRAZ, COPIII INALTA SPRE CER MIII DE ARTIFICI, IN SEMN DE BUCURIE CA DOMNUL A INVIAT, APOI FIECARE SE RETRAGE IN FAMILIE PT A LUA PARTE LA MASA DE PASTI , CIOCNESC OUA ROSII, MANANCA MAKERITA( O CIORBA DIN MARUNTAIE DE MIEL) TUREKI(COZONAC) SI PLACINTE. GRECIA ESTE RENUMITA PT NUMEROASELE FELURI DE PLACINTE , CU BRANZA SAU SPANAC , CU , CARNE SAU MERE , GRECII AU OBICEIUL CA LA FIECARE MASA SA SERVEASCA O ASTFEL DE PLACINTA , ALTURI DE MULT RENUMITA BRANZA FETA, SI GUSTOASELE MASLINE, TOATE STROPITE DIN BELSUG CU MULT PRETIOSUL ULEI DE MASLINE. DE ANUMITE SARBATORI IMPORTANTE , CUM AR FI SFANTA MARIA , GRECII SE INTALNESC IN CENTRUL ORASULUI , PT A LUA PARTE LA PANEGHIRI (SARBATOAREA BISERICII ) UNDE ASCULTA ASCULTA MUZICA POPULARA TRADITIONALA , DANSEAZA DANSURI TRADITIONALE , MANANCA , BEAU VIN SI SARBATORESC. T RADITIA DE CRACIUN DE CRACIUN GRECII , ARD TAMIIE SI TIN IN CASA UN BOL CU APA IN CARE SCUFUNDA O CRUCIULITA DE LEMN DECORATA CU BUSUIOC, CU APA ASTFEL SFINTITA ISI STROPESC FIECARE COLT AL CASEI PT A ALUNGA SPIRITELE RELE T RADITIA DE REVELION DE REVELION GRECII PREPARA O PRAJITURA NUMITA VASILOPITA( PLACINTA SFANTULUI VASILE ) PE CARE O TAIE IN FELII IN PRIMA ZI A ANULUI , IN PRAJITURA SE ASCUNDE UN BANUT , APOI SE INPARTE O BUCATA PT BISERICA , O BUCATA PT UN OM SARAC , IAR RESTUL SE IMPARTE INTRE CEI AI CASEI, IAR CINE GASESTE BANUTUL, INSEAMNA CA ANUL CARE ABIA A INCEPUT II VA ADUCE SANATATE SI BUNASTARE. PRINTRE OBICEIURILE PUR GRECESTI CARE AU SUPRAVIETUIT TIMPULUI SE AFLA SI ELEFTERIO , SARBATOAREA UNDE FEMEILE DE LE SATE , SE INTALNESC , TORC LINA SI POVESTESC. LA FEL SI SARBATOAREA HORHUBALULUI A SUPRAVIETUIT TIMPULUI , UNDE FLACAII DE LA SATE , SE INTALNESC SA APRINDA PE INALTIMILE CELE MAI MARI FOCURI. N UNTA IN GRECIA INCEPE DE JOI. DE JOI PINA SAMBATA MIRII NU SE MAI INTALNESC , DECIT IN ZIUA NUNTII LA BISERICA. UN OBICEI SPECIFIC ESTE ACELA : IN JOIA NUNTII PARINTII MIRILOR IMPODOBESC VIITOAREA CAMERA A MIRILOR CU LUCRURI SI ASTERNUTURI NOI, CA APOI LUMEA SA VINA SI SA PUNA PE ASTERNUTUL PATULUI O SUMA SIMBOLICA DE BANI , PT A ADUCE NOROC. MITOLOGIA GRECILOR ESTE EXTREM DE BOGATA , ZEI , SEMIZEI, EROI , CARE AU CONTRIBUIT LA IMAGINATIA MAI MULTOR GENERATII SI OAMENI DE TALENT. IN CONCEPTIA VECHILOR GRECI , ZEII NU TREBUIAU IZOLATI DE MURITORI , CI SE AMESTECAU IN VIATA LOR , ADUCINDULE FERICIRE SAU DIMPOTRIVA NENOROCIREA. PE LINGA LEGENDA SI ISTORIE , GRECIA ARE PLAJE DEOSEBIT DE FRUMOASE , PEISAJE CARE-TI TAIE RASUFLAREA , SI NU IN ULTIMUL RAND OBICEIURI SI TRADITII NESCHIMBATE !

Premiul III: Teusdea Ana-Maria

Elfi şi zâne în tradiţia Irlandei

Elfii ne sunt cunoscuţi de peste 2000 de ani. Ei sunt cu mult mai bătrâni decât zânele. În Europa medievală, zâna era o femeie cu puteri magice. Câteva sute de ani mai târziu, cuvântul „zână” a fost folosit pentru a descrie şi elfii. Imaginea zânelor cu aripioare transparente nu a apărut decât pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Acum, ambele cuvinte sunt folosite pentru Omuleţii din păduri sau de pe câmpii.

Diferite tipuri de zâne şi elfi
Unii elfi trăiesc retraşi, precum cei numiţi leprechauni. Sunt foarte bogaţi, iar oamenii încearcă uneori să convingă un leprechaun să le arate drumul peste câmpii şi mlaştini până la rezerva sa secretă de aur. Leprchaunul îi va păcăli întotdeauna: le spune să se uite în altă parte şi dispare, lăsându-i în mijlocul pustietăţii, năuciţi şi fără comoară. Leprchaunul este un cizmar fermecat din Irlanda; zgomotul făcut de ciocanul lui îi trădează prezenţa.

Zâne şi oameni

În poveşti, zânele bune aduc noroc şi ajutor, dar adesea trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Fermierul care primeşte bani de la zâne ca să dobândească ajutor sau provizii nu trebuie să se uite la bani până nu ajunge acasă, altfel se vor transforma n frunze uscate. Sau, în alte cazuri, primeşte frunze uscate care se transormă în aur când ajunge acasă.
Zânele numite pixi-micuţe,-întodeauna tinere şi îmbrăcate în verde- îi ajută pe oameni, mai ales dacă sunt săraci sau ceilalţi se poartă urât cu ei. Totuşi, pot fi viclene şi răutăcioase dacă le superi sau nu le răspăteşti cum se cuvine. De fapt, dacă eşti condus de pixi, înseamnă că te-ai rătăcit. Mulţi Omuleţi apreciază un tribut sau un dar. Prin tradiţie, oamenii din Irlanda le lasă puţin miez de pâine nouă sau, la mulsul vacilor, puţin lapte.

Timpul în ţinutul zânelor

Se spune că este posibil ca muritorii şi muritoarele să petreacă o anumită perioadă în ţinutul zânelor şi apoi să se întoarcă cu bine acasă, dar numai dacă nu mănâncă şi nu beau nimic cât timp sunt acolo. O singură îmbucătură din mâncarea zânelor, şi muritorul rămâne pentru totdeauna în puterea lor.
Oamenii care reuşesc să iasă din ţinutul zânelor descoperă că timpul este diferit de cel din lumea lor – o oră în lumea lor poate însemna mai mulţi ani în timpul oamenilor.

Elfi luminoşi şi elfi întunecaţi

Elfii luminoşi trăiesc în aer sau în copaci şi, de obicei, sunt buni. Elfii întunecaţi, care trăiesc sub pământ, sunt înclinaţi spre feste răutăcioase şi îi pot îmbolnăvi pe oameni doar sulfând asupra lor.
Toţi elfii au puterea de a folosi „farmece” sau vrăji pentru a se face invizibili. O piaţă fermecată se vede cu uşurinţă de la distanţă, dar dispare când se spropie oamenii. Dacă treci prin ea, o să fii îmbrâncit şi înghiontit, ca şi cum ai merge printr-o piaţă normală, fără să fii văzut. Odată ajuns acasă, cel mai probabil te vei trezi că şchiopătezi sau că te-ai îmbolnăvit.

Sectiunea liceu

Premiul I: Juravle Gabriela - Cristina
Motto : " În ochii lui Dumnezeu toţi suntem egali "

Tradiţii şi obiceiuri în comunitatea rromă

Întreaga filozofie a culturii tradiţionale a rromilor se bazează pe opoziţie "ujo" pur , "mahrime" impur, rromii având obligaţia să respecte regulile purităţii, respectarea ţinând de responsabilitatea individuală şi colectivă şi se manifestă prin simţul ruşinii "lajipe" .
Un număr destul de ridicat de reguli se referă la corpul uman şi la igiena rituală, pornindu-se de la ideea că trupul uman este divizat în două părţi, de la brâu în sus - partea superioară pură, iar de la brâu în jos - partea inferioară impură.
Ochii, capul şi gura sunt considerate curate. Sărutul pe gură,între membrii aceluiaşi sex sau în familie este un gest de încredere şi de fraternitate. Sărutul ochilor este un semn de mare consideraţie, dar poate fi şi un gest de preluare a puterii şi de subordonare, de aceea se evită. Salutul familial: "hau te jakha" (mâncaţi-aş ochii ) este un semn de dragoste şi dorinţă de protecţie.
Capul este rezidenţa norocului - "baxt" - şi a cinstei - "pakiv" , fapt care explica gravitatea unei imprecaţii de tipul: " te hav tirro sero" (mânca-ţi-aş capul ), care semnifică pierderea simbolică a onoarei, în opoziţie cu " te hav tirro ilo" (mânca-ţi-aş inima) expresie de maximă duioşie şi împărtăşire a sentimentelor de iubire frăţească.
Partea de jos a corpului trebuie să fie în permanenţă acoperită, atât la femei, cât şi la bărbaţi : femeile rrome poartă fuste lungi, niciodată pantaloni sau fuste scurte; bărbaţii rromi poartă pantaloni lungi, niciodată scurţi, genunchii fiind consideraţi cele mai indecente părţi ale trupului uman.
Cămăşile şi bluzele se spală separat de fuste şi de pantaloni, în vase diferite, special pentru fiecare componentă a îmbrăcăminţii, superioară sau inferioară, şi nu se amestecă niciodată apa sau vasele de spălat obiecte de bucătărie cu apa sau vasele de spălat haine, de teama impurităţii. La fel, tacâmurile şi vasele de bucătărie se spală întotdeauna separat de haine. Familia este valoarea fundamentală a culturii rrome. Familia şi comunitatea, în cultura tradiţională a rromilor sunt interdependente. Familia este de fapt comunitatea prin sistemul de relaţii de îmbinare culturală numit "phralipe".
În familia de rromi, copilul joacă un rol foarte important, grija lui fiind purtată de către toţi membrii comunităţii.
Naşterea unui copil este un prilej de bucurie pentru întreaga familie. Tânăra noră "i bori" trebuie să îi spună soacrei sale despre condiţia sa de femeie însărcinată "khamni", soacra fiind responsabilă de sănătatea nurorii sale. Regulile ruşinii şi modestiei o opresc pe soţie să discute despre sarcină cu soţul ei.
Femeia "khamni" trebuie să vadă numai lucruri frumoase, pentru a avea un copil frumos iar în ultimele trei luni de sarcină femeia se retrage din viaţa familiei şi a comunităţii .
Interdicţiile şi recomandările sunt multiple. În cazul în care femeia însărcinată vede o fată frumoasă, ea şi soţul său o roagă pe fata pe care au văzut-o să-i treacă peste picioare, ca şi fetiţa lor să fie la fel.
Femeia însărcinată nu are voie să dea cu piciorul în vreun câine sau în vreo pisică, deoarece copilul i se va naşte cu mult păr. Dacă va da naştere unui copil deformat, se spune că este un blestem din neam.
Pe lângă interdicţiile legate de femeia însărcinată, actul în sine al naşterii este protejat de privirea bărbaţilor, aceştia fiind şi ei protejaţi de pericolul impurităţii sau al dezechilibrului temporar provocat comunităţii de actul naşterii.
Moaşa este "i phuri dai" (femeie bătrână), care, pentru că participă la actul impur al naşterii, este, la rândul ei, atinsă de impuritate, aşadar trebuie să treacă printr-o serie de ritualuri de purificare.
Instrumentele folosite la naştere, între care cuţitul cu care moaşa a tăiat cordonul ombilical, placenta, şi cămaşa purtată de mamă la naştere se îngroapă departe de casă, dincolo de gard, pentru că sunt considerate "mahrime" (spurcate).
După naştere, pentru o perioadă de timp, 40 de zile sau 6 săptămâni, până la momentul botezului, femeia nu iese din casă şi nu primeşte oaspeţi. Pot să o viziteze doar femeile măritate care îşi doresc copii şi nu pot avea; se recomandă să o viziteze pentru a deveni şi ele, la rândul lor, fertile.
Imediat după naştere, copilul este pus în pragul uşii, pe o pătură nouă, alături de o cană nouă, cu apă neîncepută şi cu câţiva bani. Copilul este stropit pe frunte cu apa neîncepută punându-i-se în pântece, banii. Ritualul are multiple semnificaţii: copilul este trecut pragul către "viaţă", în spiritul unui început, al înnoirii, fiind purificat.
Până la botez, hainele copilului nu se lasă afară când se întunecă, pentru a nu "prinde copilul plâns", altfel spus pentru a nu fi atacat de duhurile rele care circulă noaptea.
Tot până la botez, la copilul nou-născut în cameră nu se intră cu ţigara aprinsă, deoarece îi pot lăsa pe piele nişte bubiţe numite" focuşor".
Dacă până la botez copilul este bolnăvicios, va fi botezat "după uşă", de către naşă, cu aghiazmă luată de la biserică şi cu busuioc, ritualul fiind numit "botezul cel mic", un fel de botez intermediar care îl protejează pe copil până la botezul cel mare.
Există la rromi păstrători ai vechilor tradiţii, două tipuri de botez : "o bolimos" este botezul creştin, desfăşurat în biserică, după toate regulile religiei, cu naşi, preot şi un alt tip de botez " o rromano holimos", ai cărui actanţi sunt tatăl şi naşul, fără preot.
Botezul creştin este şi el înţeles ca un act magic, de purificare, apa sfinţită fiind luată din biserică de către femei, iar acestea, mai tarziu, îşi vor stropi cu această apă casele şi rudele, pentru a le proteja de impuritate.
După botez, timp de o zi, copilul nu trebuie sărutat de nimeni pentru a nu-i fi luat botezul. Dacă, după botez, copilul se îmbolnăveşte, este botezat a doua oară, inclusiv cu preot, sau este numai spălat in apă sfintită, pentru a se curăţa de atacul impurităţii, cauză a bolii şi a oricărui dezechilibru.
"O rromano bolimos" are mai multe laturi de simbolizare. Prima este de purificare şi inducere de valoare: botezul de pământ, prin care copilul era aşezat la o răspântie de drumuri, pe pământ, şi i se presăra pe creştet puţin pământ, rostindu-se urări de bine şi noroc, ca să aibă calitati precum frumuseţea, bogăţia şi cinstea.
Botezul de foc, în cadrul căruia copilul este trecut de trei ori peste foc din braţele tatălui în braţele naşului şi invers, are scop purificator.
A doua semnificaţie a botezului rromano se referă la relaţia de înrudire spirituală dintre tatăl şi naşul copilului, la fel de importantă, dacă nu chiar mai profundă. Cei doi sunt actanţii unui ritual de fraternizare performat prin ciocnirea paharului de cinste (rr. "o tahtai") şi împărtăşirea din aceeaşi mâncare şi băutură. Ritualul poate fi însoţit, pentru confirmare, de un jurământ prin care înrudirea este consacrată de responsabilitatea egală si magică a părţilor.
În familia tradiţional - patriarhală a rromilor, rolurile - masculin - feminin nu se definesc ierarhic superior - inferior, ci sunt complementare: bărbatul reprezintă capul familiei şi este responsabil pentru întreţinerea soţiei şi a copiilor lui; femeia este responsabilă de educaţia copiilor, treburile gospodăreşti, contribuind la venitul familiei prin vânzarea obiectelor produse de bărbat.
Căsătoria tradiţională la rromi se face prin consensul familiilor " Xenomik" , numai prin căsătorie "o choro" (băiatul) şi "i chaj" (fata) intră în rândul membrilor neamului devenind "rrom" (soţ) si "rromni" (soţie).
Această căsătorie este o alianţă pentru întreaga viaţă între cele două familii, fiind puternică precum cea de sânge, membrii celor două familii având obligaţia de a se sprijini reciproc în orice situaţie şi să îşi acorde încredere deplină.
Statusul femeii în familia tradiţională de rromi urmează o serie de modele complementale şi de atitudine, în funcţie de nivelele de responsabilitate pe care se află ca:
"chaj bari" (fată mare/ nemăritată) trebuie să îşi păstreze puritatea trupească şi sufletească pentru a-şi cinsti neamul, fiind răspunzătoare de puritatea şi onoarea familiei, ea neavând voie să iasă singură din comunitate, abia prin măritiş considerându-se că intră în rândul adulţilor ;
"da bori" (noră) trebuie să dea ascultare capului familiei şi să se lase protejată de acesta să dea "pakiv" (onoare şi respect) socrilor şi să trăiască în cadrul normelor viţei soţului ei, care a devenit şi viţa sa, având un profund sentiment al datoriei şi venerându-şi soacra: În sensul conservării legilor purităţii, virginitatea miresei are în cultura tradiţională a rromilor, valoarea unui sacrament iar aşa numitul "preţ al miresei" înglobează această valoare, prevalată altora precum: frumuseţea, hărnicia, modestia fetei.
Rromi, atunci când este vorba de căsătoria fetelor folosesc termenul de "pokinel" (a plati) şi nu "bikinel" (a vinde) termen care înseamnă "a preţui" virginitatea fetei "a valoriza", a schimba simbolul purităţii şi simbolul aurului, ambele valori de reprezentare, onoare şi prestigiu social în comunitatea tradiţională de rromi.
"rromni" (soţie)
Ca soţie organizează gospodăria, se ocupă de creşterea şi educaţia copiilor , este trezorierul familiei.
"daj" (mamă)
Ca mamă trebuie să-si formeze copii în spiritul normelor tradiţionale, răspunde de copii ei, în special de fete şi îşi venerează fii şi fiicele.
"sesuj" (soacră)
Ca soacră devine stăpâna casei, personaj mai important în viaţa nurorii sale decât soţul ei.
"phuri daj" (bunică)
Ca bunică dobândeşte un statut important în neam şi devine subiect de infinită grijă şi atenţie a familiei, sfătuitoate absolută şi posesoare a multor valori magice premonitorii şi de protecţie.
În cultura tradiţională a rromilor există un adevărat cult pentru bătrâni, niciodată o familie de rromi nu îşi va duce bătrânii la azil, excluderea lor din comunitate ar reprezenta uciderea lor spirituală, deci un păcat de moarte.
Femeia bătrână se bucură de o atenţie deosebită, fiind responsabilă de educaţia nepoţilor şi dobândind prestigiu şi influenţă în comunitate.
Bătrânele au dreptul să fumeze sau să treacă prin faţa bărbaţilor, mănâncă şi beau împreună cu bărbaţii, conduc ritualurile de purificare.
Chibzuirea şi părerea bătrânei pot chiar depăşi în cazul unei dispute de nerezovat, judecata kris-ului (judecător), situaţie în care ultimul cuvânt îl are ea. Binecuvântarea de la "i phuri daj" păzeşte de orice nenorocire, ca şi binecuvântarea de la Dumnezeu.

Judecata tradiţională rromă

În comunitatea rromă, conflictele se rezolvă în interior, rolul judecăţii fiind de a stinge conflictele şi de a împăca părţile, judecata se face în exclusivitate între membrii comunităţii iar judecatorul (krisnitorul) e de preferat a fi din altă comunitate, trebuie să aibe o experienţă de viaţă bogată, să fie apreciat de grupul de rromi şi să cunoască în amănunt tradiţiile rrome.
Verdictul dat de judecator urmăreşte nu atât pedepsirea celui vinovat, ci mai ales compensarea păgubitului, împăcarea părţilor şi liniştea pe termen lung a comunităţii.
Înstrăinaţi de propriile reprezentări despre lume şi viaţă, rromii se simt şi acum prizionieri ai unei societaţi deformatoare care în loc să îi protejeze, îi respinge şi le inşeală deja fragilizatul orizont de aşteptare.

Premiul II: Olteanu Petrica

Cultura versus Globalizare

Scopul meu în acesta scurtă incursiune la rădăcina evoluţiei noastre culturale mai precis la sămânţa de abia căzută pe pământul sterp din care se va naşte un pom care va creşte mare şi falnic.Care creşte şi iar creşte, se dezvoltă, se măreşte şi ajunge un adevărat colos în comparaţie cu începuturile umile.Şi cum creştea el a acoperit cu bolta ceilalţi pomi, iar cu timpul i-a integrat în trunchiul său, ca el au fost mulţi alţii ,lucru ce a dus la o concurenţă acerbă pentru poziţia fruntaşă, ba chiar unii pomi s-au şi rupt în două fiecare parte s-a dus la un alt vecin. Dar ca să ne întoarcem la pomul ce a excelat, crengile sale au crescut mai mult decât celelalte şi astfel a reuşit să atingă cu vârful cerul întunecat reuşind să sfâşie mantaua neagră lăsând o sclipire să între şi să lumineze livada noastră.Când ceilalţi pomi au văzut asta toţi au avut o reacţie,unii s-au impulsionat să crească mai repede, mai mari ,mai puternici,alţii s-au lăsat păgubaşi şi s-au prăpădit, iar o majoritate covârşitoare şi-au îndreptat crengile spre lumina ce-i orbea ,ce-i droga şi îndruma spre pomul ce a străpuns cerul, către acest luceafăr arborescent.Din când în când în livadă mai apărea câte un curcubeu în al cărui capăt , în loc de comoară se afla al nostru pom, care atrăgea crengile a multor locuitori ai pomaretului nostru smulgându-le cu tot cu fructe, de menţionat aici ca un caz special sunt crenguţele care adevărat grăind mai toate plecau spre lumină dar spre deosebire de crengile mari ,vânjoase ele când ajungeau în vârf în locul în care puteau să atingă apogeul ce le aprindea frunzele,vedeau golul din spatele aparenţelor şi se întorceau la pomisorul de origine aducând o mică altoire cu ele.Fiecare arbore pentru a deveni pom trebuie să producă câte un fruct ,fructe se produc şi în livadă noastră ,fiecare arbore produce câte un fruct de savoare diferită faţă de altul , ba chiar total opusă, de neînţeles pentru alte fructe.Multe fructe se usucă înainte să fie culese ,altele ajung la maturitate şi îşi folosesc seminţele pentru a grăbi ramnificarea coroanei pomului de origine.Ce e special la aceste fructe este că după ce trece un număr mare de cicluri ale recoltei mai apare primăvara pe lângă floricele ce dau aceste fructe şi o perlă ce creşte într-o zi câţi alţii în zece, iar pomul alături de perlă rodeşte ridicându-se la standardele pomilor cu vechime.
Această evoluţie generală a livezii, aduce cu ea sfârşitul dar şi câte o rază de speranţă.Pomul fruntaş despre care vorbeam mai devreme ajunge cu timpul să înglobeze în el toţi pomii cu excepţia unor mici enclave care stau sub auspiciile acestuia.Aceste enclave, aceşti pomi singuratici ,naufragiaţi într-o mare lemnoasă cu mult mai puternică decât firava lor tulpină încearcă să se agaţe de scoarţa copacului ajuns la nivel de demiurg pentru a ajunge şi ei la lumină.Dar acesta căţărare e lungă şi periculoasă iar la fiecare pas pe care îl fac ,o crenguţă se agaţă de pământ cu ultimele ei puteri şi spune:”Nu! Eu vreau să fiu eu,să cresc singură şi să fac mândru pământul din care am ieşit!”.Speranţa noastră stă în aceste crenguţe care încă mai păstrează legătura cu pământul, cu părintele ei, cu realitatea din care ea s-a născut.O astfel de mică speranţa este şi sămânţa apărută încă de la început, dar care a germinat târziu şi care se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi mama ei ,livada noastră ,Terra.De menţionat inante de a merge mai departe este faptul că acest proces este unul oarecum firesc, iar unii pomi nu au de ales sau nu au alte alternativă decât să incorporeze alţi pomişori mai mici ,căci aşa este şi în viaţă unii mori ca alţii să trăiască.
Aş vrea să încerc să-ntreb pământul ce se află în livada noastră cum a apărut ea,livada,ce-şi aduce el aminte, dar el nu poate să-mi răspundă căci nu are gură,poate să încerce să se zbată un pic dar răspunsurile lui mă lasă rece şi nu le înţeleg .Drept urmare i-am zis să facă ceva ce eu pot înţelege pe limbă mea aşa că l-am rugat să îşi facă o gură ,iar din fericire şi-a făcut una pe care a numit-o în mod elegant cultură,iar eu în semidoctia mea i-am spus pom ca nume de familie căci aşa am văzut-o eu, iar ca prenume am denumit-o ca şi mumă-sa .Gura asta îmi vorbea pe un grai ciudat, ca şi cum ar fi cântat.Aşa că am întrebat-o ce se întâmplă iar ea mi-a răspuns că tot ce vreau eu să ştiu e pe o limbă antică numită mitologie iar ea o să încerce să îmi traducă dar că accentul va rămâne mereu.
Cu chiu cu vai am reuşit să pătrund adânc în masa lemnoasă şi am ajuns la pomul român pe care l-am şi întrebat ce e cu livada iar el mi-a răspuns poetic:
Inainte de Terra, un imens ocean Apa Sâmbetei era reşedinţa lui Dumnezeu şi a Diavolului, văzuţi mai degrabă ca stăpân şi servitor decât opuşi. La luarea deciziei de a crea pe pământul, Dumnezeu l-a trimis pe Diavol să aducă o mână de argilă de la fundul oceanului planetar în numele său sfânt. Diavolul a pornit în călătorie şi a încercat să-l aducă la suprafaţă, în numele său în locul lui Dumnezeu, dar nu a putut reuşi până când nu a adus-o în numele lui Dumnezeu. Pe când această bucată de lut a crescut în pământ, Dumnezeu s-a aşezat pe ea pentru a dormi. Diavolul a încercat să-l împingă într-o parte, dar niciodată nu a reuşit căci expansiunea pământului îl împiedica. După ce încearcă să-l arunce pe Dumnezeu de pe pământ, în fiecare din cele patru direcţii cardinale, el a fugit departe de crucea, pe care el a trasat-o în pământ .”
Am rămas impresionat de simplitatea idei dar şi de complexitatea conceptului.Pentru a nu rămâne prost am mers la un alt pom,mai degrabă un firicel de iarbă care a rostit ceva ce implica
doi cufundari ce au plonjat până în partea de jos a apele primordiale pentru a lua o bucată de nisip de la fund ca să o pună în partea de sus a apei. De acolo Pământul a crescut. După o perioadă de timp, la porunca fetei sale, spiritul cerului, a ordonat fratelui său, spiritul lumii joase pentru a crea lumea umanităţii. Fratele lui a făcut şapte figurine din clei cu forme pământeşti, care au fost întărite şi denumite de către sora zeilor, Mama Pământ.Acest pom se numea Mansi şi cum îi plăcea lui să se introducă ,pomul Siberian.
În acest moment în mintea mea s-a înfiripat o idee, încă absurdă,era nevoie de cercetări mai amănunţite.Am dat peste un lăstar ce a apărut din moartea pomului ce s-a rupt cu mult timp în urmă.El mi-a spus ca îşi aduce bine aminte şi că ce m-ar interesa pe mine ar fi:
”La început, a fost doar apă. Toate animalele trăind deasupra ei iar cerul era arhiplin. Ele au fost toate curiose despre ceea ce se află sub apă şi într-o zi Dayuni'si, gândacul de apă,s-a oferit voluntar pentru a o explora . El a explorat suprafaţa, dar nu a putut găsi nimic solid. El a explorat sub suprafaţă la fund şi tot ce a găsit a fost nămolul pe care l-a adus înapoi la suprafaţă. Noroiul ce a fost colectat a început să crească în dimensiune şi s-a răspândit , până când aceasta a devenit Pământul pe care noi îl ştim. "
Ideea mea nu mai părea nebunească ,pomul cherokee a reuşit să consolideze speranţa ce sălăşluia în mine ,da tot mai trebuia să întreb pe cineva.Am mers şi am mai mers un pic tot ce găseam erau pomi uscaţi ,fructe pe jumătate putrezite şi masa lemnoasă ,marele conducător ce părea a fi în tot şi toată.Până când la un moment dat am dat peste un pom în procesul de uscare care mai avea o mică crenguţă verde şi l-am rugat dacă se poate să îmi răspundă şi mie la o întrebare,el mi-a zis că a spune o poveste o să îi dea puteri ,căci astăzi mai nimeni nu mai vrea să îl asculte:
”La început nu a existat nici soare, nici lună, nici stele. Totul era întuneric, şi peste tot era doar apă. A venit o plută pe apă din partea de nord cu două persoane in ea, Ţestoasa şi Tatăl-Societăţii-Secrete. Apa curgea foarte repede. Deodată din cer a fost aruncată o funie de pene,şi pe ea a venit Iniţiatorul-Pământ. Când a ajuns la capătul funiei, a legat-o la prora bărcii, şi a păşit în ea. Faţa lui era acoperită şi nu a fost văzută niciodată, dar corpul său strălucea precum soarele. A stat jos, şi pentru o lungă perioadă de timp nu a spus nimic.
Într-un final Ţestoasa a spus: "De unde ai venit?" şi Iniţiatorul-Pământ a răspuns, "Am venit de sus, din cer."
Apoi Ţestoasa zice, "Frate, poţi să faci puţin teren uscat pentru mine, astfel încât să pot ieşi din apă câteodată?"
Apoi, a mai întrebat, " O să există oameni în lumea asta?"
Iniţiatorul-Pământ s-a gândit ceva timp, apoi a spus, "Da."
Ţestoasa a întrebat, "Cât timp va trece înainte să faci oamenii?"
Iniţiatorul-Pământ a răspuns, "Nu ştiu. Doreşti să ai nişte uscat; Ei bine, cum voi găsi nişte ţărâna ca sa îl pot face?"
Ţestoasa a răspuns: "Dacă se va lega o piatră în jurul braţului meu stâng, mă voi scufunda ca să îţi aduc nişte pământ."
Iniţiatorul-Pământ a făcut ce Ţestoasa l-a rugat, apoi a luat capătul funiei de undeva şi a legat-o de pluta. Când Iniţiatorul-Pământ venit pe plută, nu a existat nici o frânghie acolo; el doar a întins mâna şi găsit una.
Ţestoasa a spus: "În cazul în care coarda nu este destul de lungă, o o să trag de ea o dată, şi trebuie să mă tragi înapoi; în cazul în care este destul de lungă, voi trage de două ori de ea, şi atunci trebuie să mă aduci repede înapoi pe plută, şi eu voi avea pământul pe care îl pot duce. " Imediat ce Ţestoasa a sărit peste marginea bărcii, Tatăl-Societăţii-Secrete a început să strige tare.
Ţestoasă a fost plecat o perioadă lungă de timp. El a fost plecat şase ani; atunci când a venit, era acoperit cu o mâzga verde, aşa de mult a fost jos, sub apă. Când el a ajuns la suprafaţă, tot pământul pe care l-a avut a fost puţinul de sub unghiile lui: restul a fost spălat de apă în timpul întoarcerii . Iniţiatorul-Pământ a luat cu mâna dreaptă un cuţit de piatră de sub subsuoara lui stângă şi cu atenţie a râcâit pământul de sub unghiile Ţestoasei.
A pus pământul în palma lui , şi l-a rulat până când a fost rotund; aceasta a fost la fel de mare cât o pietricică . El a pus-o la pupa plutei. Se tot mişca uitându-se la ea dar pietricica nu creştea deloc. Cea de-a treia oară în care s-a dus să se uite la ea, aceasta a crescut, încât era destul de mare să poată fi luată în braţe. Cea de-a patra oară când s-a uitat, pietricica era la fel de mare cât lumea iar pluta naufragiase.Ĭn jur erau munţi cât vedeai cu ochii.Pluta a ajuns la ţărm, la Ta'doikA, locul în cae poate fi văzută şi astăzi.”
Nu mai aveam nici un dubiu în acest moment, pomisorii aceştia semănau între ei un pic,deci există o mică legătură ,bineînţeles că era o coincidenţă dar mărturia pomului Mansi alături de celelalte mărturii putea fi folosita ca o deviză cu scopul de a uni aceşti pomi.Pomi care să reuşească să reziste în faţa masei lemnoase ce părea a vrea să-i mănânce de vii.Dar e greu să scoţi un arbore din rădăcini ,iar aceşti pomi aveau rădăcini comune ca logică chiar dacă se aflau la poli opuşi.Tot ce putem spera este ca ei să nu moară ,să nu devină sclavi sau obiecte de muzeu, căci o livadă nu e livadă dacă are un singur pom ,oricât de mare ar fi el.

Premiul II: Nedelcu Carmen-Valentina

La romani,Craciunul este una dintre cele mai importante sarbatori,daca nu cea mai importanta.
Aceasta sarbatoare in care se imbina fastul pregatirilor pentru masa ,cu slujba de la Biserica,este dedicata Nasterii Mantuitorului’se spune ca in noapte sfanta a nasterii sale,sa-u deschis cerurile pentru a cobori Duhul Sf asupra fiului lui Dumnezeu si,in grajd,unde initial era intuneric,sa facut lumina.Principalele obiceiuri la romani sunt taierea porcului,pentru pregatirea mancarurilor specifice:carnati,toba,sarmale,friptura.,dar si mersul cu colindul in noaptea de 24-25,pentru a ura oamenilor de bine pentru noul an.
Astfel,vestea nasterii Mantuitorului este raspandita in fiecare an de colindele care ne intra in casa prin intermediul colindatorilor,care sunt rasplatiti de gazed cu fructe,colaci si chiar bani.
Deci,Craciunul este o sarbatoare Sfanta,care aduce in sufletele oamenilor,bucurie si lumina,iar
Farmecul acestuia ne aduna pe toti-chiar daca mai putinu-cu aceeasi bucurie in fiecare an,pentru a sarbatori nasterea Mantuitorului si pentru a ne spune povesti la gura sobei.
Sarbatorit prin traditii si practici magice ,spiridusi si vrajitoare,focuri si
Lumanari ,Craciunul este acelasi si totusi altul,pentru fiecare natiune.Chiar daca pentru tarile de confesiune catolica si protestanta,Craciunul,reprezinta cea mai insemnata sarbatoare a anului,in timp ce crestinii ortodocsi acorda o importanta mai mare Pastelui, farmecul sarbatorilor de iarna este resimtit la fel de toata crestinatatea.Poate ca in nici un alt loc din lume Craciunul nu este celebrat cu mai multa exuberanta si stralucire ca in America.Zilele de sarbatoare sunt petrecute in familie,alaturi de cei dragi,cu traditionalul curcan si prajiturele din turta dulce.
Pregatirile incep cu cel putin o luna inainte.Bulevardele,magazinele,pietele,casele si toate cladirile sunt impodobite si luminate feeric.
Santa Claus este nelipsit:la fiecare colt de strada,in marile centre comerciale,sunand din clopotel sau impartind cadouri copiilor.Colindele,care se numesc “Christmas carols” sunt la fel de prezente ca si in europa.America ne-a imprumutat si ea o traditie de sarbatori:felicitarile de Craciun.In Marea Britanie,in Ajunul Craciunului,dainuie si azi stravechiul obicei al “arderii lemnelor de frasin”.Rugul e alcatuit din 12 manunchiuri de crengi,fiecare simbolizand lunile anului care a trecut.Se scoate apoi din foc o creanga cu care urmeaza sa se aprinda rugul ajunului viitor.Potrivit credintei populare,in ajunul Craciunului,fantomele si duhurile rele parasesc castelele si criptele si ies in lume,apropiindu-se de casele oamenilor.Inainte de Craciun,casele sunt impodobite cu ramuri de vasc,roz-marin si iedera,bradul este decorat cu lumanari,panglici,dulciuri,iar Mosul este copia fidela a lui Santa Claus.
Germania este tara care ne-a oferit cel mai frumos obicei al sarbatorilor de iarna”impodobirea
bradului de Craciun”.Un alt obicei german consta in aprinderea unei lumanari in fiecare dintre cele 4 duminici care preced ziua de Craciun si semnifica,prin aprinderea lor succesiva,pregatirea sufleteasca de-a lungul Adventului-intampinarea noptii sfinte dintre 24 si 25 decembrie.
In Austria,sarbatorile de iarna incep din 4 decembrie-ziua Sf Barbara,patroana minerilor.Toate regiunile miniere ale tarii sunt invadate de concerte de colinde,baluri,slujbe religioase si festivitati publice.Pe 6 decembrie este sarbatorit Sf Nicolae,considerat un mare facator de minuni.Cu aceasta ocazie, se organizeaza procesiuni,in fruntea carora Sfantul conduce un cortegiu de cantareti.
In Spania,sarbatorile de iarna incep din 8 decembrie,ziua Conceptiei Imaculatei.Bisericile adapostesc iesle miniaturale,adevarate opera de arta,infatisand legenda nasterii lui Iisus.In zilele premergatoare Craciunului,pe strazi defileaza “procesiunea celor trei megi”,insotiti de cavaleri,curteni si lautari.Specific Spaniei este ca darurile sa fie impartite copiilor de catre magi si nu de Mos Craciun.
In Grecia,in ajunul Craciunului,copiii pornesc dis-de-dimineata cu colindatul,purtand la ei o iesle sau o corabie,simbolizand viata si mantuirea si vestesc nasterea lui Iisus.Meniul grecesc de Craciun include o paine traditionala,curcan umplut,corabioare si “melo-macaroni”,o prajitura preparata dintr-un aluat cu mire si ulei.Cel mai iubit si mai asteptat sfant din calendarul ortodox grecesc este Sf Vasile,considerat vestitorul unui an bun si purtator de noroc,In noaptea de revelion,la miezul noptii,se taie “placinta Sf Vasile”,in care se ascunde un ban norocosul care il va gasi va avea un an bun.
In Italia,sarbatorile de iarna incep cu 13 decembrie,ziua Sf Lucia.O caracteristica a sarbatorilor italienesti este faptul ca darurile pentru copii nu sunt impartite numai de Mos Craciun,ci si de un personaj tipic Italian,numit Befana.Este o batrana vrajitoare,foarte prietenoasa cu copiii,care soseste in zbor Calare pe o matura,se stecoara prin hornuri,lasand darurile langa brad.
In Ungaria,Craciunul este reprezentat de o manifestare foarte raspandita,”teatrul popular”,cu subiecte biblice.Interesanta este masa de Craciun,care,uneori,este pregatita dupa un ritual ce aminteste de vechi ceremonii magice.In unele locuri pe masa se punea fan,iar in colturi se asezau diferite obiecte(peptene,coasa)acoperite apoi cu fata de masa.
Din cauza decalajului de 13 zile dintre calendarul rus si cel European,Craciunul in Rusia se
sarbartoreste pe 7 ianuarie.Celebrarea Anului Nou la 1 ianuarie,dupa obiceiul European a fost fixate prin ucaz de tarul Petru cel Mare.In fiecare an,centrul rusiei este luminat feeric de minunatele focuri de artificii.Majoritatea familiilor impodobesc bradul la 31 decembrie,iar cadourile sunt aduse tot de anul nou de Mos Gerila,si nepotica lui,Zapezica,imbracat in suba alba ca zapada sau albastruie ca gheata.
Pentru islandezi,sarbatorile de iarna dureaza 13 si nu 12 zile,Astfel sarbatoarea Craciunului
Incepe in Islanda in 24 decembrie la ora sase.Ornamentele traditionale sunt lumanarile,brazii,de obicei din plastic.In Islanda,perioada sarbatorilor de iarna era marcata de doua personaje crude,cu infatisare fioroasa,numite “Gryla si Leppaludi”,care,obisnuiau sai fure pe copiii neascultatori si sa-i manance.Islanda are 13 Mosi Craciuni,fii Glyei si Leppaludiei,care impart daruri copiilor cuminti,iar cei obraznici primesc…….un cartof.
In Norvegia,gazdele merg ele insusi in padure pentru a alege si a taia pomul de craciun.Bradul este impodobit numai de parinti,copiii neavand voie sa-l vada pana in seara de Ajun;casele sunt decorate cu crengute de vasc,se citesc pasaje din biblie,se impart daruri , se citesc colinde.Un obicei specific in Norvegia,este “hora” in jurul bradului.Mos Craciun apare sub forma unui spiridus si are rol de protector al gospodariilor
In Franta,in ajunul Craciunului,exista obiceiul ca membrii familiei sa-si treaca unul altuia o
lumanare,in ordinea descrescatoare varstei;cel mai tanar aseaza apoi lumanarea pe masa fara sa o stinga,si cina poate incepe.Prajitura traditionala de Craciun a francezilor,foarte, cremoasa,are forma unei buturugi.In fiecare an,la Paris,se ridica in fata primariei,un cort in interiorul caruia sunt prezentate,intr-un mic spectacol ,iesle artizanale provenind din diverse colturi ale lumii,iar in cinstea lui Mos Craciun pietele publice gazduiesc festivitati in aer liber si targuri de iarna.
Indiferent de religie,natiune sau traditie,pentru fiecare dintre noi este o bucurie dar si o emotie,deschiderea fragilelor cutii pe care scrie “Craciun” ,si care contin ornamentele specifice pentru impodobirea bradului de Craciun:globuri de toate marimile si formele,beteala,Mosi Craciuni,beculete si lumanari,care,iata,au mai supravietuit un an.In ciuda micilor imperfectiuni si a stralucirii lor tocite de trecerea timpului,le caut,in fiecare an,cu acelasi entuziasm,un loc in pomul de Craciun.Impodobirea bradului reprezinta un moment de bucurie pentru intreaga familie dar si de nostalgie,deoarece,adultii,retraiesc magia sarbatorilor din copilarie,dar cu toti incercam sa cream amintiri de neuitat pentru cei ce ne sunt dragi.

Premiul II: Ilie Veronica Madalina

Traditii si obiceiuri in Arabia Saudita

المملكة العربية السعودية
Scurt istoric.....

Locuită din mileniul I î.Hr. de triburi arabe care întemeiază mici regate efemere, Peninsula Arabică este unificată pentru prima dată între 630 şi 635 de Mahomed, întemeietorul islamismului. De aici pornesc cavalerii arabi care vor răspândi noua religie prin Africa de Nord până în Spania , iar în Asia până în inima Indiei . O dată cu decăderea Califului Abbasid, în Peninsula Arabică iau naştere, în secolele IX – X, mici principate feudale, care ajung în secolul XVI suzeranitatea Imperiului Otoman, situaţie menţinută cu întreruperi până în 1918.
Muhammad Ibn al-Wahhab pune în Nejd, după 1740, bazele unei secte islamice puritane şi militante, câştigând de partea sa şi pe emirul de Daraiyya, Muhammad Ibn Saud, fondatorul actualei dinastii dominatoare din Arabia Saudită. Ibn Saud şi fiul său cuceresc Nejdul, unificând aproape întreaga peninsulă sub autoritatea dinastiei saudite, dar statul Wahhabit este înfrânt în 1818 de forţe britanice şi egiptene. Eşuează astfel prima tentativă de constituire a unui stat saudit. Începând cu 1902, Abd al-Aziz II Ibn Saud , reconstituie statul wahhabit şi uneşte sub autoritatea sa cea mai mare parte a Peninsulei Arabice.
La 23 septembrie 1932 el ia titlul de rege al Arabiei. Din 1982, printul Fahd Ibn Abd-al-Aziz ii ia locul fratelui sau vitreg Khalid la conducerea regatului saudit, incepand astfel o noua era in istoria tarii, era marcata de ample reforme si masuri de dezvoltare a tarii.
Ca si organizare de stat, Arabia Saudita este o monarhie absoluta, un regat ereditar in care regele domneste in conformitate cu dreptul sacru islamic(sharia) si traditiile arabe. Nu exista o succesiune la tron prestabilita, suveranul fiind desemnat de catre un consiliu format din membrii familiei regale.

Credinta......
Arabi sunt un popor de religie islamica. Cuvantul "islam" inseamna "supunere" si deci elementul fundamental al religiei este adorarea lui Allah si supunerea neconditionata in fata vointei acestuia.
Cartea sacra a islamului este cunoscuta sub denumirea de Coran. Aceasta reprezinta pentru musulmani Cuvantul lui Allah, intrucat Allah a fost cel care a dat-o. Coranul este cuvantul lui Dumnezeu, cuvant vesnic. Islamul afirma existenta concomitenta a trupului si a sufletului. Dupa Coran omul, sau mai precis trupul omului, a fost creat de catre Allah din lut si sange inghegat.

Iadul este prezentat ca un loc de tortura, sau ca un monstru plin cu foc si apa urat mirositoare si copaci cu fructe otravitoare.
Paradisul este un loc de bucurie si fericire, cu gradini unde curg izvoare de lapte si vin, cu corturi in care se afla femei frumoase, care sunt mereu fecioare. Fericirea raiului sau pedeapsa iadului sunt vesnice. Raiul si iadul au fost create de Allah, dar nu vor inceta niciodata sa existe.
Prin gandirea teologilor si filozofilor musulmani trupul este considerat ca fiind format din cele patru elemente fundamentale ale naturii: apa, aer, foc si pamant. In trup exista o ordine naturala bine stabilita, toate organele trupului sunt guvernate de inima si nu de minte. Intre facultatile sufletului si trup exista o stransa coeziunee care ingerul Gabriel a facut-o cunoscuta lui Mahomed, intemeietorul islamului si unul dintre cei mai importanti lideri politici si religiosi din istorie.
A murit la Medina, localizata in Arabia Saudita, in bratele lui Aishah, cea de-a treia lui nevasta si favorita sa ,dintre cele noua sotii pe care le-a avut.
Nascut la Mecca si avand origini umile, Mohamed s-a casatorit la varsta de 25 de ani cu o vaduva bogata. Urmatorii 15 ani din viata a fost un negustor fara succes. In 610, intr-o pestera de pe Muntele Hira, din nordul Meccai, a avut o viziune in care Dumnezeu, vorbind prin intermediul arhanghelului Gabriel, i-a cerut sa devina profetul arab al aevaratei religii.
Astfel, a inceput o viata de revelatii religioase, pe care el si alti adepti ai sai le-au adunat in Coran.Aceste revelatii au reprezentat baza religiei islamice. Mohamed s-a considerat ultimul profet al traditiei iudeo-crestine si a adoptat teologia acestor doua religii mai vechi, implementand si cateva doctrine noi. Invataturile sale inspirate au adus de asemenea unirea triburilor de beduini din Arabia, un eveniment care a avut consecinte extraordinare pentru restul lumii.

Rugaciunea – obligatia sauditilor
Fiecare musulman are obligatia sfanta de a se ruga lui Dumnezeu de cinci ori pe zi. Pe langa aceasta obligatie absoluta, musulmanul poate sa im¬plineasca si alte obligatii de rugaciune ocazionala, pentru ajutor in vreme de seceta, de boala, de nenorociri.
Formula introductiva a rugaciunii musulmane o constituie insasi che¬marea la rugaciune, pe care muezinul,(preot) o adreseaza tuturor musulmanilor, de 5 ori pe zi, din inaltimea minaretului, turn al moscheiei.
Fiecare musulman, care spera sa scape de judecata lui Allah, trebuie sa indeplineasca obligatiile celor Cinci Stâlpi ai Credintei:
Marturisirea credintei (“sahada”) constă în a afirma: “Nu este Dumnezeu afară de Allah şi Muhammad este profetul Său”. Prin rostirea ei orice necredincios intră în comunitatea musulmană fiind singura condiţie necesară aderării la islam. Orice musulman trebuie să o rostească după momentul pubertăţii cand devine matur şi raţional, în deplinătatea facultăţilor sale intelectuale, fiind considerat “muKallaf”, adică “supus obligaţiilor religioase”
Cinci rugaciuni zilnice prescrise (Salat sau Namaz). Acestea includ ingenunchieri si prosternare in directia orasului sfânt, Mecca. Aceste rugăciuni trebuie săvârşite de credincios îmbrăcat cuvincios, întors cu faţa spre Orasul Sfant şi pentru ca rugăciunea să fie valabilă, aceasta trebuie să fie în starea de puritatea rituală, adică spălarea feţei, mâinilor până la cot, a picioarelor inclusiv glezna.
Milostenia (Zakat), este un fel de denie sau taxă pe avere, reglementată de Muhammad şi succesorii săi, percepută în natură, în procent variabil (până la 20%) în fiecare an, din averea musulmanului.ceruta ca si contributie caritabila. În afară de această milostenie oficială, mai există un fel de milostenie neoficială, obligatorie totuşi, care se plăteşte în natură sau în bani şi se practică mai ales la sfârşitul postului
Postirea (Saum sau Ruzeh) in timpul intregii luni a Ramadan-ului, cand musulmanii trebuie sa posteasca de la orice mâncare si bautura, incepând de la rasaritul soarelui pâna la apus, ca ispasire pentru propriile lor pacate din anul precedent. Postul constă si în abţinerea totală de la parfumuri, tutun şi relaţii conjugale. Este recomandată supravegherea întregului comportament, sunt interzise bârfa, calomnia şi în general e bine să se vorbească cât mai puţin. Toate aceste interdicţii sunt anulate pe timpul nopţii. Când Ramadamul cade vara, mai ales în regiunile tropicale, postul aduce chinuri greu de suportat prin abţinerea în special de la apă timp de 15-16 ore, precum şi celor care fac munci fizice grele.
Pelerinajul (Hadj) la Mecca, cetatea sfânta, cel putin odata in viata pentru fiecare musulman.
Musulamanii sunt obligaţi să îndeplinească toate prescripţiile rituale legate de aceasta. Femeile nu pot merge la Mecca decât însoţite de soţul lor sau de o rudă apropiată. Cei bolnavi pot trimite pe altcineva în locul lor, cu condiţia să-i plătească toate cheltuielile. Cei care nu pot face acest lucru din motive serioase trebuie să facă în schimb un act de milostenie sau să postească.
Ceremoniile imbina doua ritualuri:“omra” care se desfăşoară în jurul Kaabei şi în imediata vecinătate a acesteia şi pelerinajul propriu-zis cu opriri la sanctuarele din suburbiile Arafa, Muzdalifa şi Mina; se încheie cu sacrificiul de la Mina.
Kaaba, incinta sacră, se zice că ar fi fost construită de Abraham cu ajutorul fiului său, Ismail. Kaaba este un cub mare de piatră având lungimea de 12 m, lăţimea de 10 m şi înălţimea de 6 m, puţin înclinat, în care se află încrustată Piatra Neagră, o bucată de granit aflată la 1,50m înălţime. Este acoperită de o husă din bumbac şi mătase verde, având pe ea o panglică lată, neagră, pe care sunt brodate versete din Coran. Kaaba este încomjurată de un fel de trotuar în formă elipsoidală, important pentru ritual, căci pe el pelerinii fac înconjurul Kaabei de 7 ori, atingând cu mâna Piatra Neagră.
Obiceiuri

LA NASTERE…
Cand se naste un copil, musulmanii obisnuiesc sa-i sopteasca la urechi formula de marturisire a credintei musulmane: "Nu este alt Dumnezeu decat Allah...". In ziua a saptea dupa nastere se sacrifica doi berbeci sau doua capre, din a caror carne se da o parte la saraci, si se taie in chip solemn parul copilului. Sacrificiul despre care vorbim se practica la arabi si inainte de Mahomed si a fost preluat de traditia mahomedana. Tot in ziua a saptea sau in alta zi se da numele copilului, care este de obicei numele lui Mahomed, al unui membru al familiei acestuia ori al personelor importante ale traditiei musulmane. Copilul este apoi circumcis, fie in ziua a saptea, fie in a patruzecea, fie in anul al saptelea, adica la inceputul celei de a doua perioade a vietii
LA CASATORIE…
Inainte de casatorie, conform unei vechi traditii, mirele trebuie sa stea un timp intr-un loc retras, fiind pazit de cavalerii sai de onoare. In ziua in care mireasa este adusa la domiciliul mirelui si in noaptea nuntii sunt implinite diferite practici cu caracter magic, menite sa fereasca pe miri de interventiile duhurilor rele si sa le aduca noroc. Dupa aceea, timp de o saptamana, sotia sta inchisa in casa, iar barbatul sta retras de societate. Nuntile se tin de obicei miercurea si joia. Miercurea, mireasa da o petrecere impreuna cu rudeniile si prietenele acesteia. Pentru a se pregati de petrecere mireasa se scoala dimineata devreme si incepe pregatirile. Coafatul si machiatul ii ia o buna bucata de timp. In aceasta zi mirele nu are voie sa o intalneasca pe mireasa, zi pe care mirele o aloca odihnei. Marea petrecere incepe a doua zi. Este ziua in care mireasa paraseste casa parintilor si merge la casa mirelui. Dupa sapte zile, sotii implinesc un rit de purificare si numai dupa aceea incep viata obisnuita.
LA IMORMANTARE…
Cand se apropie moartea, musulmanii indeamna pe muribund sa pronunte formula marturisirii de credinta, pentru ca sa nu o uite si sa o poata spune exact cand va fi anchetat de cei doi ingeri, Nakir si Munkar. Spalarea mortului o fac doua persoane de acelasi sex cu defunctul si care cunosc bine ritul acestei operatii Mortul este imbracat apoi intr-un giulgiu fara cusaturi, pentru ca la ziua invierii sa se poata aseza cu usurinta in genunchi in fata lui Allah si sa-si primeasca sentinta..
Pe drumul spre cimitir, imamul recita versete din Coran si din cand in cand se opreste, iar credinciosii repeta in cor ultimul verset. In sfarsit, imamul se adreseaza spiritului mortului si ii cere sa-si faca marturisirea de credinta, asa cum o va face in fata lui Allah. O persoana dintre rude raspunde pentru mort: "A crezut intr-un singur Dumnezeu si in Mahomed profetul sau".
Mormintele arabe sunt construite in forma de firida, in asa fel incat trupul mortului sa poata sta pe partea dreapta si cu ochii in directia spre Mecca. Deasupra mormantului se ridica un musuroi de pamant sau, la cei cu bunastare, se construiesc un fel de capele boltite (qubba).Legea musulmana interzice mormintele somptuoase si mauzoleele, cadavrele mortilor ilustri nu se afla in monumentele insesi, ci in boltile subterane; dedesubtul sau alaturea monumentelor, satisfacandu-se astfel cerinta legii ca mormintele sa fie modeste.
Doliul nu se obisnuieste. Totusi pe alocuri se vopsesc in albastru unele vesminte sau parti ale corpului si nu se schimba vesmintele intr-un anumit interval de timp.Incepand din clipa mortii ni se spune ca ingerul mortii, ia sufletul celui care moare, si ii sopteste muribundului shahada sau marturisirea de credinta pentru a trece de judecata. Munkar si Nakir pun cinci intrebari celui decedat, cum ar fi: cine este Dumnezeul celui mort; cine este Profetul, de raspunsul lor depinde soarta celui decedat.
Cat priveste pe copii, acestia se pare ca vor intra direct in rai, fara a raspunde intrebarilor puse de Munkar si Nakir.

SĂRBĂTORILE

Sărbătoarea religioasă a musulmanilor este vinerea, însă nu are un caracter sacru, ca Duminica pentru creştini sau sâmbăta pentru evrei. În această zi, la amiază, se face rugăciunea în comun la geamie sau moschee, dar munca nu se întrerupe.
Sunt apoi şapte sărbători principale, dintre care două mai importante:
sărbătoarea “de ruperea a postului” – micul Bairam- “Sheker Bairam” care are loc la sfârşitul postului Ramadam, timp de trei zile, în care musulmanii se felicită, îmbracă haine noi, se fac vizite, se fac cadouri etc. La moschee are loc o rugăciune în comun numită “rugăciunea de sărbătoare”;
sărbătoarea “sacrificiilor”- marele Bairam- “Kurban Bairam” are loc începând din ziua zece a lunii pelerinajului la Mecca, timp de patru zile, atunci când sacrifică animalul la sanctuarul din suburbia Mina.
La Sărbătoarea Sacrificiului se jertfeşte o oaie, o capră, o cămilă, ce are fiecare. Totul este ca animalul să fie fără meteahnă, fără nici o problemă de sănătate. Există anumite cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească atât animalul ce urmează a fi sacrificat, cât şi cel care îl sacrifică: animalul trebuie să aibă o anumită vârstă, să nu aibă defecte fizice, cel care-l sacrifică trebuie să rostească anumite formule şi să-şi întoarcă faţa spre Mecca. Carnea trebuie împărţită altora şi numai o mică parte rămâne celui care sacrifică animalul.
La fel ca şi la micul Bairam, credincioşii se adună la moschei pentru rugăciunea de sărbătoare, se îmbracă în haine noi, fac daruri, se manifestă plini de bucurie.
Alte sărbători ale sauditilor sunt:
Ziua a zecea a primei luni musulmane;
Ziua naşterii şi ziua morţii lui Muhammed, când au loc procesiuni, se cântă, se dansează, se recită poeme .care aduc laudă Profetului;
Ziua diplomei (în care Dumnezeu prescrie faptele oamenilor pentru anul următor).
Ziua destinului, în ziua 27-a a lunii Ramadamului. Se spune că în această noapte ar fi fost revelat Coranul, dar e mai greu de înţeles acest lucru, câtă vreme se ştie despre Coran că nu a fost revelat dintr-o dată.
Stati ca…?

Musulmanii cred că voinţa divină le cere să nu consume băuturi alcoolice şi să nu mănînce carne de porc. Una dintre explicaţiile acestei restricţii este şi faptul că, în majoritatea statelor de religie islamică, este foarte cald, iar consumul de băuturi alcoolice şi de carne grasă ar fi o adevărată problemă pentru sănătate
De cinci ori pe zi, orice activitate Arabia Saudita inceteaza. Bancile, magazinele, birourile administratiei centrale se inchid pentru rugaciune. Pietele si targurile traditionale sunt invadate de membrii politiei religioase, Autoritatea pentru Promovarea Virtutii si Prevenirea Viciului, care verifica daca oamenii se duc la moschee sa se roage.
Islamul obliga femeile sa-si acopere corpul si fata in intregime, deoarece barbatii nu trebuie sa le vada chipul
Islamul interzice ca singele sa fie mancat,ca atare nu vom intilni nicaieri in Arabia Saudita fripturi in singe.Dintre pesti,este interzis somnul,deoarece spun ei,se hraneste cu murdarii,ca si porcul.In ceea ce priveste pasarile de curte,:gaini,rate,giste,curci,care maninca uneori de prin gunoaie,arabii le tin doua zile inchise in custi,hranindu-le numai cu graunte,inainte de sacrificare.
In regatul arab, restaurantele si scolile de stat sunt impartite in doua compartimente, unul pentru barbati si celalalt pentru femei. Barbatii sauditi evita sa mearga in lift cu o femeie pentru a nu ramane singuri cu ea.
In Arabia Saudita a interzis vanzarea de trandafiri rosii deoarece aceste flori sunt associate cu Ziua Indragostitilor, o sarbatoare care incalca perceptele islamice. De asemenea, angajatii din florarii si magazine au fost somati sa scape de toate cadourile sau florile care ar putea sa aminteasca de Valentine's Day. Cu toate acestea tinerii cumpara trandafiri pe sub mana, la preturi destul de piperate sau pleaca in tari mai putin conservatoare pentru a petrece Valentine's Day.
Arabia Saudita continua sa fie unul dintre cele mai conservatoare state din lume, in special in ceea ce priveste drepturile femeilor, ingradite conform legislaţiei religioase.Respectarea acestor reguli şi, în general, comportamentul feminin sunt atent supravegheate de Comisia pentru Apărarea Virtuţii şi Prevenirea Viciului, un fel de poliţie religioasă alcătuită din mii de bărbaţi. Principala lor misiune este să vegheze asupra respectării ordinii morale a regatului.
Aceşti poliţişti în civil, cunoscuţi sub numele de "moutawas", pot interveni, spre exemplu, dacă văd un bărbat şi o femeie în aceeaşi maşină, cerându-le acestora actele de identitate pentru a verifica dacă sunt rude sau nu.
Aceasta este singura tara din lume in care femeile nu au voie sa conduca masina, ele nu au dreptul sa munceasca, sa studieze, sa calatoreasca, sa se casatoreasca, dar nici macar sa ceara asistenta medicala fara acceptul barbatului familiei, fie ca este vorba despre tata, sot sau fiu.Insa femeia are o identitate distincta si separata. Islamul le-a dat femeilor dreptul la proprietatea personala. Ea este proprietara propriilor bunuri. Nimeni (tata, sot sau frate) nu are vreun drept asupra lor asa cum doreste, In limitele Halal (legal) si ale Haram (nelegal). Coranul le cere musulmanilor sa le trateze cu blandete pe femei. Tot acesta Ii face pe sotii musulmani raspunzatori de Intretinerea sotiei lor. Femeilor, li se cere sa ramana ascultatoare si caste.

Mentiune: CRISTESCU ANDREEA

REVELIONUL PE MAPAMOND

Indiferent de locul unde ne aflăm, de religia căreia îi aparţinem, mai devreme sau mai târziu Anul Nou vine pentru toţi. Determinant este fusul orar, care stabileşte momentul când locuitorii dintr-o anumită zonă ciocnesc o cupă de şampanie şi întâmpină cum ştiu ei mai bine noul an. Trecerea dintre ani nu este sărbătorită pe tot globul în acelaşi timp şi fiecare ţară are alte tradiţii şi alte calendare după care oamenii ştiu că au intrat în alt an.
De exemplu, scoţienii sunt siguri că noul an va fi norocos dacă primul om care le intră în casă e un bărbat brunet. Pentru greci, este de bun augur pentru noul an dacă găsesc moneda de aur sau de argint din „vassilopitta“, prăjitura tradiţională servită cu această ocazie. Pentru copiii din Japonia, sosirea noului an aduce mici daruri băneşti. Ruşii îşi împodobesc bradul pe 31 decembrie şi cei mai tradiţionalişti dintre ei preferă să îşi petrească Novy God în familie. La miezul nopţii, umplu până la refuz străzile, unde dansează şi savurează şampanie şi caviar, aşteptând zorii zilei.

În Times Square, spectacolul unic de lumini, sunet şi efecte speciale a devenit o tradiţie

Câte bordeie, atâtea obiceie

Pentru locuitorii de pe Bătrânul Continent, trecerea dintre ani este un moment în care superstiţiile şi prezicerile sunt mai vii ca niciodată. De exemplu, în unele zone din Elveţia şi Austria, localnicii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfântul Silvestru. Pentru greci, pe 1 ianuarie este ziua Sântului Vasile, celebru pentru bunătatea sa. Copiii îşi lasă încălţările lângă şemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun.
În Scoţia, în noaptea dintre ani, mai ales la sate, oamenii aprind suluri de smoală pe care le lasă să se rostogolească pe străzi, în acest fel ei „arzând“ anul vechi şi marcând trecerea într-un an nou. În Spania, localnicii obişnuiesc să mănânce 12 boabe de struguri, la miezul nopţii, pentru a avea 12 luni fericite în anul care vine. În plus, toţi spaniolii sunt convinşi că vor avea parte de mult noroc dacă poartă un articol de lenjerie roşie în noaptea de Revelion, iar după tradiţionalul „La mulţi ani“ de la miezul nopţii, obişnuiesc să pună un inel în cupa de şampanie pentru a o atrage pe zeiţa Fortuna de partea lor. În cazul în care aveţi ocazia ca în noaptea dintre ani să vă aflaţi la Barcelona şi sunteţi mari amatori de sport, puteţi să vă îmbrăcaţi pantalonii scurţi şi tricoul de jogging şi să vă înscrieţi la tradiţionala cursă de zece kilometri „Cursa del Nassos“, la care organizatorii speră să aibă peste 5.000 de participanţi.

An nou, obiceiuri vechi

Potrivit tradiţiei, în Franţa, casele localnicilor sunt pline de vâsc, iar la miezul nopţii, după o cină copioasă, se deschid sticlele şi şampania curge în valuri. Turiştii care au optat să întâmpine Anul Nou în romanticul Paris nu trebuie să rateze petrecerile în aer liber pe Champs-Elysées, la Tour Eiffel sau Cartierul Latin, unde muzica, dansul şi veselia sunt la ele acasă.
În Anglia, britanicii se întrec în a pescui cu degetele fructele uscate care plutesc într-o licoare în flăcări sau sar într-un cerc de 13 lumânări aşezate pe podea, având grijă să nu stingă nici una. Cei care au renunţat la aceste tradiţii şi au ales să îşi petreacă noaptea dintre ani în Londra pot admira spectacolul feeric de pe Tamisa, transformată într-o scenă veselă şi colorată, cu jocuri de lumini şi impresionante focuri de artificii. Alt spectacol ce nu trebuie ratat este London Parade, ajuns la cea de-a 20-a ediţie, la care participă peste 400.000 de oameni din toată lumea. La ora 24.00, străzile din centrul Londrei se umplu până la refuz cu numeroase personaje, artişti în haine colorate, care defilează din Piaţa Parlamentului până la Piccadilly Circus.
Nemţii întâmpină Anul Nou ca la carnaval, mascaţi şi cu şampania curgând în valuri. În centrul Berlinului, se organizează legendarul Party, care adună, încă de la ora 19.00, sute de mii de persoane în jurul porţii Brandenburg, toate venite să participe la megaconcertul şi la extraordinarul foc de artificii de la miezul nopţii.

Revelion peste Ocean

În Statele Unite, toastul de la miezul nopţii dintre ani se face cu un cocteil pe bază de brandy, ouă, miere şi arome. În partea estică a ţării, oamenii ies din casă, pentru ca mai apoi să reintre cu ceva vechi - o piatră, o ramură - simbol ale norocului. La miezul nopţii, americanii obişnuiesc să ţină în mână o monedă, pentru a avea bani tot restul anului. De decenii bune, sute de mii de oameni se adună în Times Square, pentru a participa la un spectacol unic de lumini, sunet şi efecte speciale. Nu lipseşte nici tradiţionala sferă de cristal coborâtă la miezul nopţii, devenită simbol universal pentru întâmpinarea cum se cuvine a noului an.
În Canada există obiceiul „băii ursului polar“. Oameni de toate vârstele îşi pun costumul de baie şi se aruncă în apa rece ca gheaţa. În Mexic, în schimb, pe toată durata ultimei zile din an, se stinge şi se aprinde focul, oamenii aruncând în flăcări pietre şi lemne, iar de pe mese nu lipseşte mâncarea tradiţională pe bază de porumb, simbolul aurului. Aurul este simbolizat şi prin hainele galbene purtate de mulţi dintre sud-americani. La fel ca şi spaniolii, mulţi locuitori mănâncă la miezul nopţii 12 boabe de struguri, punându-şi câte o dorinţă. Când vine vorba de petreceri, campionii acestei zone sunt brazilienii, care organizează o petrecere pe cinste la Rio de Janeiro, pe plaja Copacabana, unde focurile de artificii, numerele muzicale şi dansurile frenetice ale şcolilor de samba îi încântă pe participanţi.

Tradiţii milenare

La hinduşi, anul nou este un eveniment cu totul aparte care nu se sărbătoreşte însă în acelaşi timp sau în acelaşi fel pe întreg cuprinsul ţării. În sudul Indiei, se pregătesc mâncăruri, flori şi daruri pentru cei mici. În prima dimineaţă a noului an, aceştia trebuie să ţină ochii închişi, până când sunt conduşi la mult doritele daruri. In India centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou. În partea vestică a statului, Anul Nou este celebrat la sfârşitul lunii octombrie, în acelaşi timp cu aşa-numita Sărbătoare a luminii (Diwali), cea mai importantă sărbătoare potrivit tradiţiei indiene. În această zi, localnicii comemorează reîntoarcerea lui Rama în oraşul Ayodhya după 14 ani de exil. Sărbătoarea mai poartă numele de Naraka Chaturdashi, în acest caz fiind vorba de ziua când demonul întunericului, Narakasura, a fost biruit de Krishna. Potrivit tradiţiei, localnicii pun pe acoperişuri mici opaiţe cu ulei, aprinse, simbol al luminii spirituale.
Obiceiuri de Anul Nou
Ceva mai târziu, pe 21 ianuarie sau 19 februarie, în funcţie de an, Anul Nou este întâmpinat în mod deosebit şi de chinezi. În această perioadă, au loc procesiuni de stradă, când sunt aprinse mii de lanterne, menite să îndepărteze spiritele rele. Uneori, ei îşi sigilează ferestrele şi uşile cu hârtie, pentru a nu lăsa spiritele malefice să pătrundă în casă. Superstiţiile sunt la ele acasă şi la japonezi, Anul Nou sau „Oshogatsu“ fiind una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii. În luna decembrie, niponii organizează aşa-numitele Bonekai sau „petreceri de uitat anul“, încercând în acest fel să lase în urmă problemele şi grijile anului ce stă să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început.

Mentiune: COCOCI GEORGE

Traditii si obiceiuri de nuntã la români

Pentru cei superstitiosi sau pentru cei care pur si simplu vor sa umple de semnificatie ziua nuntii, iata cateva dintre cele mai cunoscute traditii si simboluri de nunta, unele venind din vremuri stravechi, altele mai noi, insa toate avand o incarcatura simbolica evidenta.
Chiar daca va hotarati sa nu respectati toate traditiile de nunta, este bine sa le cunoasteti, chiar daca le veti ignora la nunta voastra.
Schimbul de inele
Se pare ca schimbul de inele provine din Egiptul antic. Egiptenii credeau ca exista la degetul al treilea al mainii stangi o vena care ducea direct la inima. Inelele erau din material textil (canepa) si simbolizau astfel unirea inimilor. Mai tarziu romanii au adoptat obiceiul dar au inovat facand inelele de fier pentru a simboliza forta legaturii dintre soti. Prin evul mediu britanicii au inlocuit fierul cu aur, accentuand idea de durabilitate si puritate.
Tortul de nunta
Romanii aveau obiceiul, la sfarsitul ceremoniei de casatorie, de a rupe o paine deasupra capului miresei. Exista credinta ca numarul firmiturilor ar fi putut sa indice cati copii va avea noul cuplu. Invitatii culegeau aceste firmituri si le pastrau ca fiind aducatoare de noroc. Pentru nunti mai mari, ca invitatii sa nu plece cu mana goala, se faceau paini din ce in ce mai mari. Cu timpul, prin rafinament, painea a fost inlocuita cu prajituri si mai tarziu cu tortul pe care-l cunoastem si astazi.
Ruperea turtei
Nasa comanda si plateste o turta impodobita cu diverse ornamente, comestibile sau nu, diferite impletituri si alte forme. In mod simbolic, turta este rupta deasupra capului miresei si este data spre consum (invitatilor). Se spune ca aduce noroc celor care mananca din ea. Obiceiul se pastreaza din vremea Romei antice.
Valul miresei
Multi considera acest obicei un simbol al dominatiei masculine. Defapt, obiceiul isi are originea in Grecia antica, mai precis in Sparta. Datorita sistemului educational prin care barbatii erau antrenati din copilarie in spirit militar, se crea o relatie nefireasca intre cupluri de barbati, bazate pe o camaraderie a caror sensuri ne scapa astazi. Femeile nu reprezentau interes pentru barbatii spartani, obisnuiti cu companie masculina. Totusi societatea spartana trebuia sa asigure noile generatii de luptatori si pentru a face femeile "atractive" pentru razboinici, acestea erau tunse baieteste, sau chiar rase in cap si apoi erau acoperite cu un val. Mai tarziu, in societatea romana si in evul mediu, ridicarea valului era dreptul exclusiv al mirelui si un semn al autoritatii barbatului asupra femeii. Mireasa nu prea avea nici un drept.
Alte surse sustin ca obiceiul dateaza din timpul in care erau la moda nuntile "aranjate". Fata miresei era acoperita pana cand mirele o insotea la ceremonie si pana cand ar fi fost prea tarziu sa se razgandeasca, in cazul in care nu i-ar fi placut chipul ei.
Buchetul miresei
In vremuri stravechi aproape orice putea fi considerat ca fiind prevestitor de rele. Pentru a se proteja impotriva raului, miresele foloseau plante, cunoscute pentru protectia pe care o puteau asigura impotriva relelor. Plantele, anumite soiuri de ierburi ocrotitoare erau prinse pe imbracamintea miresei, din cap pana la picioare, facand-o sa arate mai mult ca o salata asortata umblatoare. Mai tarziu, plantele au inceput sa fie inlocuite cu flori, doar din simt estetic. Cu timpul florile de pe vestminte au evoluat in buchetul de mireasa, pe care il cunoastem astazi.

Aruncatul buchetului
Mireasa se intoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemaritate, si arunca la intamplare buchetul. Fata care-l prinde este cea care se va marita prima. Alte traditii spun ca se va marita in acelasi an.
Furatul miresei
Poporul roman este un popor vesel si uneori pus pe sotii. Astfel se explica pastrarea acestui obicei a le carei origini sunt neclare. Se presupune ca mirele nu trebuie sa aibe ochi decat pentru mireasa lui, dar unii glumeti profitau de neatentia mirelui si furau mireasa. Mirele este dator sa o caute sau sa o rascumpere. In unele zone, rapitorii au datoria de a nu lasa mireasa pe jos, ea trebuie purtata numai in brate. In alte zone, se considera ca daca mireasa a fost furata pana la ora 24.00 datoria o va plati nasul, daca a fost furata dupa 24.00 mirele este cel care va plati. De multe ori, spre hazul invitatilor mirele este pus sa indeplineasca anumite sarcini.
Luna de miere
Probabil ca v-ati intrebat de unde vine sintagma "luna de miere" si va gandeati la ceva placut. Lucrurile nu stau tocmai asa. In vechime, barbatii nu prea isi pierdeau timpul facand curte. Cea mai simpla metoda de a avea o nevasta era de a o lua pe sus, de a o rapi, mai exact. Pentru asta barbatul avea nevoie de putere si consuma un soi de bautura fermentata intaritoare care continea si miere. Dupa ce o aducea acasa, daca barbatul putea impiedica fuga miresei timp de un ciclu lunar, atunci casatoria era considerata valida. Mireasa era silita sa bea din aceeasi bautura care continea miere, pentru ca se credea ca are efect linistitor asupra femeilor si ca le vor face sa ramane docile.

Scosul voalului
Aproape de sfarsitul nuntii, nasa scoate voalul de pe capul miresei si ii pune o esarfa (batic), simbolizand trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necasatorite, care se spune ca va fi urmatorea care se va casatori.
Vesmintele de nunta
In Roma antica albul era considerat culoarea bucuriei, mai tarziu, in evul mediu a simbolizat puritate. In vremurile stravechi blestemele si farmecele erau luate in serios. Din acest motiv, prietenii si membrii familiei miresei si mirelui se imbracau la fel ca mirii in idea de a deruta spiritele malefice si de a deturna farmecele. Termenul vechi francez " trousseau" se traduce prin balot de imbracaminte. Dupa nunta, mireasa aducea hainele purtate de membrii familiei in casa mirelui. Obiceiul a evoluat in timp si astazi in societatea americana domnisoarele de onoare si cavalerii poarta haine de aceeasi culoare si care de multe ori sunt croite la fel.
Jartiera
Exista mai multe origini ale acestui obicei. In societatea antica evreiasca fidelitatea era simbolizata de o panglica albastra pe care o purta mireasa in ziua nuntii. Mai tarziu, in Anglia a devenit foarte raspandit obiceiul de a arunca ciorapul miresei. Dupa ce mirii intrau in camera nuptiala, unii invitati se strecurau inauntru cu intentia de a sterpeli ciorapii miresei. Cuplu "suparat" de intruziune arunca cu ciorapii, iar invitatii incercau sa ii arunce inapoi, deoarece se credea ca cine va fi cel mai aproape de a lovi nasul miresei va fi urmatorul care se va casatori.
Alte izvoare indica credinta barbatilor ca ar avea succes in dragoste daca reusesc sa fure ciorapul miresei. Cum erau multi tineri dornici da a pune mana pe un astfel de trofeu, uneori se produceau incaierari si unele mirese se alegeau cu hainele sfasiate in timpul petrecerii. Pentru ca nunta sa nu fie perturbata, s-a adoptat sistemul ca mireasa sa arunce de buna voie ciorapul in timpul petrecerii. Cu toate acestea, in asteptarea acestui moment, barbatii se cam imbatau si deveneau nerabdatori, chiar agresivi si incercau sa obtina cu forta mai devreme mult ravnitul ciorap. Era nevoie ca mirele sa intervina, ca mireasa sa nu fie literalmente dezbracata de multimea incinsa si astfel a aparut obiceiul ca mirele sa scoata ciorapul miresei. Mai tarziu, scoaterea ciorapului a fost inlocuita cu scoaterea jartierei.

Concursul de creatie literara " Calatori prin Europa cuvintelor " - premianti

2009-02-23T10:45:00.000-08:00

Sectiunea gimnaziu - poezie

Premiul I:

Alergând după ideal …

“O singură clipă poate schimba totul”.

Secretul dintre noi doi…

Nu mai plange
Norii fug departe când zâmbeşti
Sterge-ti lacrima ce nu te lasă să trăieşti
Ochii trişti de înger
Într-o durere-au fost citiţi
În suflet ţii ascuns secretul
Ce nimeni vu va şti
Eu visez când te întâlnesc
În braţe te primesc,
Trandafiri îmi dăruieşti
O petală albastră simt că mă iubeşti
Fără tine soarele nu arde,
Norii nu au ploi
Mi-e dor de ochii tăi
Fără tine viaţa mea e goală ca o carte
Stai cu mine noaptea s-o petrecem amândoi;
Mireasma dimineţii ne găseşte printre flori
Să-mi promiţi că nimeni nu va şti ...
Secretul dintre noi doi
Dragostea ne leagă dincolo de ploi.

Pedeapsa

Te-am cunoscut în lumea tristă
Când sufletul mi-era pustiu
Şi m-am apropiat de tine
Fără să vreau, fără să ştiu

Nu eşti decât un înger cu ghiare
A cărui privire ma doare
Aş vrea viaţa să mi-o pot continua,
Dar îmi apari mereu în drum
Şi tot ce laşi în urmă-i scrum.

Mă laşi uitată pe-un colţ de geam
Poate că nu sunt chiar sfântă,
Da-n răutate nu mă pierd!
Mă macin în durerea mută
Să te întorci nu te mai iert!

Paraschiv Nicoleta Elena

Clasa a V-a F

Scoala Nr. 30 " Grigorie Ghica voievod "

Premiul II :

Viaţa din jurul nostru . . .

Motto: “ Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe”.

Eu şi ei ...

mă întreb uneori unde este focul
de ce ignoranţii pot trăii
de ce flacăra nu poate atinge omul
şi de ce eu nu pot iubii?

mai pot avea încredere acum
când şi ziua mă trădează ?
când vreau să plăng şi nu ştiu cum
iar restu lumii nu contează

aş vrea să le arăt greşeala
dar nu mă văd, îmi pierd îndrăzneala
şi merg mai departe că eu traiesc
ei traiesc, eu iubesc şi ei sunt .

Planeta noastră ca o floare

ce e mare strălucitoare.....
ca o floare atrăgătoare ?
...e planeta noastră care
e frumoasă ca o floare..
viaţa ei e tracătoare
azi trăieşte mâine moare
dacă nu o curăţăm ...
o îngrijim şi o spălăm.
pe ea noi o respectăm
şi de rele o apărăm
de copii răi haini
pe carei-i pedepsim
învăţându-i ca să ştie
că ea nu-i o jucărie
e ca o fiinţa vie
are suflet nu-i pustie ...

Labar Cristina

Clasa a VIII-a D

Scoala Nr. 30 " Grigorie Ghica voievod "

Premiul III:

Cuvinte potrivite

Motto: “Omului deştept îi ajunge o vorbă”.

Vara

Astă vară la bunici
In gradina minunată
S-a ivit un mic arici
Cu ţepii de ciocolată

Ducându-mă mai aproape
A fugit tip-til, tip-til...
Uitându-mă apoi în spate
Eu l-am prins cu răutate.

M-am dus la bunica mea
Ca să-i arat prada
Zâmbindu-mi cu bunătate
Mi-a spus să-l las în libertate

Eu cuminte i-am dat drumul
Si bunica mi-a zâmbit
Spunându-mi c-acel arici
O să caute furnici.

Prima ninsoare

Fulgişorii de zăpadă
Cad încet pe lângă geam
Pisicuţa în zăpadă
Sa joaca cu Cuţu-Ham!

Uşa încet se deschide
Oare cine va veni?
Sunt Alina şi Irina
Cu vreo şapte jucării!

Incercând ca să se joace
Ele observă ceva...
Pe fereastră, Alina vede
Un fulg la fereastra sa
Ele apoi ieşind afară
Jucându-se-n zăpadă
Cuţu-Ham şi pisicuţa
Făcându-le pofta toată!

Ramescu Alin

Clasa a V-a F

Scoala Nr. 30 " Grigorie Ghica voievod "

Sectiunea gimnaziu - proza literara

Premiul I:

Calatoria din vis

MOTTO:
Să nu uităm niciodată de unde am plecat.

Pentru mine Europa este un mare mozaic ale cărui “piese” au mărimi diferite. In fiecare “piesă” trăiesc comunităţi cu forme proprii de guvernare, legi, limbă şi cultură,De secole, statele europene au purtat războaie între ele, dar au înţeles într-un sfârşit că numai unite puteau să-şi rezolve mai bine problemele şi să obţină avantaje importante.
Atunci, şi-au deschis frontierele şi au început să construiască o ,,casă comună’’.
Din an în an această casă s-a mărit şi numărul de ,,musafiri’’e tot mai mare. A devenit primitoare dar şi-a anunţat şi ţelurile. Cetăţenii ţărilor membre trebuie să fie liberi, egali şi să aibă un anumit nivel de bunăstare. Viata în casa europeană e ceva pentru noi cei care au trăit un mod diferit de viaţă. Pentru mine este ca un vis frumos din care nu mă mai trezesc. Este ca şi când, trezită din somn, am deschis ,,fereastra’’ spre lume.Şi această lume mi s-a înfăţişat ca o poveste pe care vreau să o spun şi vouă. Închipuiţi-vă că eu, un simplu copil din România, am reuşit să mă aventurez într-o lume nebănuită. Am pornit de la sud spre nord dintr-o localitate italiană de pe ţarmul marii, unde clima este caldă şi uscată. Pe parcurs aerul devenea mai proaspăt, iar ploile tot mai dese. Am urcat pe crestele Apeninilor , am străbătut câmpia Padului şi am ajuns în Alpi, munţii cei mai înalţi din Europa. Peisajul din faţa mea devenea mai plat, iar clima hotărât mai rece, cu lungi ierni aspre. Am ajuns în Olanda-,,ţara lalelelor’’şi am colindat pământuri pe care omul i le-a smuls mării, am patinat în fiordurile îngheţate ale Scandinaviei, unde ,iarna, noaptea pare să nu se mai sfârşească niciodată.Şi-n această noapte părea că eu am reluat excursia plecând din est, dinspre Munţii Urali, mergând spre vest. Am străbătut o câmpie nesfârsită, acoperită de păduri, pajişti şi păşuni impunătoare. Am depăşit Carpaţii, am străbatut masivele muntoase franceze şi am ajuns în munţii Pirinei. Întotdeauna am crezut că Pirineii sunt nişte oameni pitici care aleargă de colo-colo.În Spania mă aştepta un pământ arid şi cald.
Ajunsă în Portugalia , de la înălţimea unui şir de stânci bătute de vânt, am văzut, în sfârşit oceanul.
Inima Uniunii Europene se află în oraşele sale. Dar Europa nu este alcătuită numai din metropole mari, ci şi din oraşe mai mici liniştite, pline de istorie, cu tradiţii artistice, precum şi sate. Fiecare dintre ele este deosebit de celelalte, reprezentând moduri diferite de a locui şi trăi. Oamenii sunt paşnici, primitori, veseli şi plini de viaţă. Vorbesc fiecare limba lor precum oamenii din ţara mea, şi totuşi, se înţeleg. Diversitatea limbilor înseamnă bogăţie culturală. Orice limbă poartă cu sine o poveste foarte veche, cântece, poezii, poveşti şi moduri de exprimare.Ca să poţi comunica unii cu alţii ai nevoie numai de suflet, de inimă şi de gânduri bune!Religia întâlnită şi cea mai răspândită este creştinismul, reprezentată de patru mari confesiuni. Poate într-o zi această varietate se va reflecta şi în oraşele noastre, când toate edificiile destinate cultului se vor înălţa şi vor putea convieţui unele lângă altele. În Europa trăiesc foarte mulţi oaspeţi străini. Aceştia vin din ţările lor pentru a o vizita sau pentru a munci. Aici nu este nimic ruşinos în a munci oriunde şi orice. Important este să fii om, căci bine se trăieşte peste tot unde munceşti. Aici am cunoscut o concepţie de viaţă ecologică, ceea ce nouă românilor ne cam lipseşte. Grija pentru om, pentru viaţa sa, pentru traiul său îi preocupă pe mai marii casei europene. Şi ce este cel mai important, uniunea europeană îşi trimite copiii la şcoală, oferindu-le un nivel mediu de educaţie tuturor. Am observat cultura lor care este vastă. Îţi stau la îndemână muzee, monumente, vestigii, care te îmbie să faci cunoştinţă cu idealurile şi valorile lor. Mari universităţi, teatre, spectacole, design şi modă abia aşteaptă să le cunoşti. Am păşit cu sfială într-un muzeu din Londra şi am răsfoit cărţi din bibliotecile din Paris şi Berlin, toate scrise de secole de europeni: poeme, romane, opere dramatice, tratate, ,, un adevărat patrimoniu ’’, pus la dispoziţia întregii umanităţi. Am ascultat muzicieni europeni şi mulţi alţii, iubiţi în întreaga lume şi am fost mândră de marele nostru George Enescu , Mihai Eminescu şi Constantin Brâncuşi.
De asemenea, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi şi Ion Ţiriac care sunt foarte cunoscuţi în toată lumea. Şi atunci am fost foarte mândră că sunt româncă.
Chiar dacă la mine acasă nu avem parte de tot ce am văzut eu în rapida mea excursie imaginară, eu sper că uniunea va avea grijă şi de poporul meu, de copiii şi oamenii din ţara mea, pentru că aşa este regula şi menirea ei. Să se îngrijească de toate statele ce fac parte din uniune, să le asigure dreptul la o viaţă mai bună şi la un trai decent.
Am povestit tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut despre munţii noştri falnici şi pădurile curate şi pline de farmec, de casele noastre cu muşcate la fereşti, de frumoasele noastre costume populare purtate la sărbători, de tradiţiile şi obiceiurile noastre minunate cu care ne mândrim, cu horele şi sârbele noastre ce ne alină sufletele la petreceri.
Am povestit despre dulceaţa graiului nostru, despre Alba-Iulia, despre Carpaţi, văi şi lunci, ape limpezi şi curgătoare ca viaţa noastră. Şi ce este mai important am amintit despre sufletul cald şi primitor al românului care ştie să fie român şi la el acasă dar şi pretutindeni în lume.
V-am spus că în peregrinarea mea prin Europa am întâlnit o climă diferită . Ca să poţi înfrunta această diversitate de climă şi peisaj, ai nevoie de o valiză mare, în care să încapă tot felul de haine. Din păcate, eu nu am avut asemenea haine şi m-a luat repede frigul, drept pentru care m-am trezit din somn şi am văzut că sunt tot în patul meu mic din odaia bunicii care mă creşte.
Nu ştiu dacă-mi va fi dat vreodată să colind prin lume, însă eu deja am văzut-o cu ochii minţii, din imaginile pe care le privesc din cărţile de geografie şi din informaţiile pe care le ascult cu plăcere de la televizor. Povestea mea este probabil povestea multor copii de vârsta mea, cu statutul meu social, care, deşi nu-şi permit material să colinde lumea, se îmbogăţesc spiritual cu informaţiile avute la îndemână ceea ce este destul deocamdată.
Îi mulţumesc doamnei profesoare de geografie care a ştiut să ne insufle dragostea pentru excursiile imaginare pe harta lumii şi doamnei profesoare de muzică care ne-a învăţat Imnul Europei şi astfel educaţia noastră despre Europa este întregită.
Europa este casa mea, casa noastră şi cuvintele sunt de prisos. Nu trebuie decât să fim buni cetăţeni europeni, pentru ca lumea să fie mai bună şi să dăinuie.

Ion Cristina

Clasa a VIII-a A

Scoala cu clasele I-VIII " Roseti "

Premiul II:

Pe urmele Vitoriei Lipan

Impresii de călătorie

În anul 1928, comuna Tarcău îngloba satele Tarcău, Straja, Brateş, Ardeluţa şi Lunca Strâmbului.
Pe Valea Tarcăului, la mai mult de 15 Km de confluenţa acestui râu cu râul Bistriţa şi la 43 km de Piatra - Neamţ, între localităţile Brateş şi Ardeluţa, o poiană deschisă formează la marginea pădurii Mănăstirea Tarcău.
Spaţiul în care se desfăşoară romanul scris de Mihail Sadoveanu, este satul Măgura Tarcăului, pe langă apa Tarcăului şi la poalele muntelui Tarcău. Din ceea ce am remarcat pe parcursul excursiei, în munţi există o singură politică: traiul armonios cu natura.
Nimic nu mai contează şi chiar dacă ceasul prins în perete al baciului arată ora exactă, el funcţionează cu 60 de clipe în urmă, după mersul soarelui şi "limba" animalelor din bătătură.
Am pătruns în acestă lume cu emoţie şi cu teamă. A fost ca o călătorie în timp, ca o întoarcere în vremurile de demult, înecate de negura istoriei. Am păşit deci pe locurile însemnate de istorie şi de mitul perpetuu al transhumanţei. Imaginaţia nu poate clădi acest spaţiu în întreaga sa splendoare. Trebuie să-l vezi cu ochii tăi şi să-i respiri liniştea… E o linişte ca de început de lume! Locuinta baciului pe care l-am vizitat şi care ne-a ospătat cu bunătăţi (caş, urdă, unt, slănină şi o uriaşă mămăligă aurie, aburindă) se află într-un sat aproape pustiu. Aproape toţi vecinii au părăsit de multă vreme acele locuri în care viaţa are duritate de stâncă. Aşezarea omenească cea mai apropiată este un schit de călugări, situat la 2 km distanţă. Cândva cătunul era destul de populat, dar acum… au mai rămas doar câteva suflete, care trăiesc de pe urma animalelor. Lipsa curentului electric le face viaţa şi mai grea.
Brateşul Unguresc îşi spune povestea singurătăţii, acolo unde trei judeţe se fac surori. Deşi este la graniţa a trei judeţe, Harghita, Bacău şi Neamţ, Brateşul Unguresc aparţine, din punct de vedere administrativ, judeţului Neamţ, mai exact comunei Tarcău. Aşezarea, spun bătrânii locului, datează din "moşi strămoşi", a apărut odată cu păstoritul şi transhumanţa, pe când ceagănii din Harghita au trecut munţii, convieţuind armonios alături de români.
În acest sat lupii şi urşii sunt la ei acasă. Dar oamenii aceia, baciul şi familia lui, în total 6 persoane între 5 şi 70 de ani, aşa izolaţi cum au rămas, în cătunul pustiu, nu se plâng nici de vecinătatea fiarelor sălbatice, nici de munca epuizantă pe care o fac. Deşi recunosc şi ei că e din ce în ce mai greu, nu cerşesc nimănui ajutorul. Au o demnitate de stâncă. Şi nu şi-ar schimba pentru nimic în lume viaţa pe una mai uşoară…Mi-a rămas în minte casa construită din bârne de lemn, pe o coamă domoală de munte… Mi-a plăcut verdele viu al ierbii, împrospătat de gingaşe flori primăvăratice. Cu totul spectaculoasă mi s-a părut imaginea muntelui care la sfârşit de septembrie era plin de brânduşe movulii înflorite şi vesele… Gazda noastră, nea Nelu Crăciun, e un bărbat spătos, îndesat, cu mustaţa adusă pe oală, cu vorba calmă, sfătoasă şi glumeaţă. În închipuirea noastră aşa trebuie să fi arătat şi Nechifor Lipan. Îl veţi vedea în fotografii şi în film.
După spusele domnului primar, care ne-a primit cu mare drag, ne-a însoţit şi ne-a îndrumat, în această excursie, Sadoveanu s-a inspirat dintr-o întâmplare reală. A existat în acest sat un oier cu numele Nechifor Lipan, care a fost ucis de nişte tovarăşi de drum, pe când se întorcea acasă cu turma de oi cumpărată de la Dorna. Locul pe unde se crede că ar fi trecut Nechifor cu oile spre vale, este marcat pe traseul spre Brateşul unguresc. L-am văzut şi ne-am cutremurat.
Pe un drum forestier ce şerpuieşte prin pădure, pe munte, în plină sălbăticie, pădurea se deschide lăsând să se întrevadă o culme de bolovăniş stâncos, de o frumuseţe sălbatică. Peisajul e de o măreţie monumentală. Dar grozăvia crimei de atunci, pe aceste plaiuri parcă rupte din rai, îţi dă fiori… Cum poate omul să întineze prin faptele sale ticăloase frumuseţea ce i-a fost lăsată de Dumnezeu spre stăpânire încă de la începuturile lumii?
Am părăsit plaiurile Tarcăului într-o duminică ploioasă şi mohorâtă. Muntele ne arăta o altă faţă, mai puţin prietenoasă…parcă special, ca noi să înţelegem mai bine că viaţa la munte nu e ca o vacanţă… Mă gândesc la familia baciului, mai ales la fetiţa de 5 ani care la o vârstă atât de fragedă ştie ce înseamnă să te lupţi cu greul, cu puhoaiele şi cu stihiile şi să fii învingător. Pentru noi, ca orăşeni e greu de înţeles stilul acesta de viaţă: fără lumină electrică, fără TV, fără calculator, fără măcar de semnal la telefon... Şi totuşi… Oamenii aceia cu un trai atât de simplu, mi s-au părut atât de frumoşi…şi atât de împăcaţi cu sine…Parcă vieţuiesc în afara timpului…Într-o tinereţe continuă a firii… Oare aşa să fi fost şi pe vremea Vitoriei Lipan?

Glodarenco Diana

Clasa a VIII-a A

Liceul " Marin Preda "

Premiul III:

Dragi copii români din Spania,

Nu vă cunosc personal, dar mă gândesc deseori la voi. Ştiu de la televizor şi din presă că sunt foarte multe familii de români în Spania, Cred că şi numărul de copii este destul de mare, mulţi poate sunteţi de vârsta mea. Eu am 14 ani, mă numesc Claudiu Floricu şi sunt elev în clasa a VII-a, la un liceu bucureştean. Am aflat întâmplător că există un ziar românesc pentru românii din Spania şi m-am gândit că aş putea să vă transmit pe această cale câteva gânduri prieteneşti, acum în prag de An Nou. Ştiu destul de multe despre civilizaţia ţării care vă găzduieşte, dar aş vrea să aflu şi impresiile voastre, ale copiilor care trăiţi acolo de ceva vreme. Aş fi foarte curios să ştiu dacă există tradiţii specifice, deosebite de ale noastre, dacă aţi participat la unele dintre ele, dacă vi se par interesante, etc. Nu ştiu dacă voi vi le mai amintiţi pe ale noastre, din ţară... În afară de cadourile pentru cei dragi, de la Moş Crăciun, în afară de brazii împodobiţi cu globuleţe, beteală şi steluţe argintii, de luminiţele colorate care împodobesc oraşul, atmosfera de sărbătoare se face simţită prin mirosul de sarmale şi de cozonaci, dar mai ales, prin cântec suav de colinde. Ele ne vorbesc despre Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, despre bucuria pe care acest eveniment o trezeşte în sufletele creştinilor, de 2000 de ani încoace. Îmi plac foarte mult colindele noastre româneşti, cred că nu au corespondent în lume... Şi sunt atât de multe şi de variate! E interesant că s-au păstrat intacte în tradiţia noastră, în ciuda celor 40 de ani de comunism, în care colindele, ca şi toate datinile de Crăciun erau interzise!... Mi-au povestit părinţii că sărbătorile religioase nu erau respectate, ba mai mult, chiar în acele zile se organizau activităti cultural-patriotice, în care erau implicaţi mulţi oameni din toate categoriile sociale, inclusiv elevi. Asta ca să-i împiedice să trăiască frumuseţea şi profunzimea sărbătorilor creştine...Încă o ciudăţenie din acele vremuri e că Moş Crăciun fusese înlocuit de Moş Gerilă, probabil pentru a trece sub tăcere Sărbătoarea Sfântă a Crăciunului... De altfel, moşul nu mai venea oficial în seara de Ajun (pe 24 decembrie), ci în ajunul Anului Nou (pe 31 decembrie). Nu-mi pot închipui cum arătau pe atunci sărbătorile, dar tot părinţii îmi spun că, neoficial, în fiecare casă se tăia porcul de Sfântul Ignat (pe 20 decembrie) şi se pregăteau produse tradiţionale pentru masa de Crăciun: cârnaţi, caltaboşi, lebăr, tobă. Şi chiar dacă se numea Moş Gerilă, el tot în Ajunul Crăciunului venea să aducă daruri copiilor. Iar copiii tot mai mergeau prin sat sa vestească : « Bună dimineaţa la Moş Ajun ! » şi primeau în trăistuţe special făcute pentru acest prilej, covrigi, biscuiţi, mere şi nuci. Ziua de 25 Decembrie, chiar dacă oficial era o zi obişnuită de lucru, neoficial era sărbătorită cu bucurie, în fiecare familie. Se adunau în jurul mesei festive toţi cei dragi şi-şi împărtăşeau bucuria unui eveniment despre care nu se prea vorbea, dar care se trăia cu o sinceritate simplă. Era o bucurie cuminte, interiorizată şi tocmai de aceea, mai intensă.
Astăzi, când nu mai există oprelişti, se vorbeşte mult despre semnificaţia Crăciunului, dar se trăieşte mult mai superficial bucuria acestei sărbători! Unii oameni mai vârstnici au devenit prea trişti, de parcă nu mai au putere să se bucure, alţii, mai tineri se dezlănţuie în distracţii care nu au nimic comun cu spiritul sărbătorii Eu, din fericire, fac parte dintr-o familie în care se păstrează simţul măsurii şi, mai ales, respectul faţă de tradiţiile şi datinile noastre creştine. Bunicii şi părinţii m-au învăţat încă de mic copil să îndrăgesc valorile autentice româneşti şi să nu-mi fie niciodată ruşine că sunt român. Chiar dacă acum aud că românii nu se bucură de un bun renume în afara graniţelor ţării, sper să învăţam fiecare dintre noi să ne recâştigăm demnitatea.
Ma simt solidar cu voi, copiii români aflaţi în Spania, ca şi prin alte părti ale lumii. Incerc să-mi închipui prin ce treceţi acolo, departe de pământul unde v-aţi născut. Poate e şi bine, poate e şi rău... Mie, sincer, mi-ar fi greu să mă adaptez într-un loc străin, unde, indiferent de cât de bine m-aş purta, nu aş fi poate niciodată pe deplin asimilat, nu voi fi de-al lor. Dar eu sper ca voi, să vă păstraţi frumuseţea sufletească şi să dovediţi străinilor că nu aveţi motive a vă ruşina de numele de « român ». Cred încă în prietenie, în puterea solidarităţii umane şi în forţa omului de a se ridica din starea de umilinţă şi de decădere în care se aruncă uneori, cu inconştienţă.
Vă doresc un An Nou fericit, plin de succese şi de veselie copilărească, sănătoasă, care să vă împrospăteze sufletele !

LA MULŢI ANI 2009 !

Cu drag,

Claudiu

Floricu Claudiu

Clasa a VII-a

Liceul " Marin Preda "

Premiul III:

Tarcăul de azi

Cerul plumburiu, norii uniţi cu vârfurile munţilor. Aceasta a fost prima imagine ce ne-a captat atenţia la coborârea din tren, în gara pustie din Bicaz. Călăuze ne-au fost sora doamnei profesoare şi, primarul comunei Tarcău, Iulian Găină. Ne-au condus spre pensiunea în care aveam să stăm peste noapte. Drumul era pustiu şi tot ce puteam zări erau casele albe, singuratice în ceaţa nopţii. Nu e de mirare pentru locuitori să se retragă devreme pe acasă, căci ziua lor de muncă începe dis-de-dimineaţa şi nu cunoaşte repaos până la lăsarea întunericului. "Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam ".
Mi-au venit in minte cuvintele spune de Sadoveanu în expoziţiunea romanului « Baltagul » şi parcă încep să privesc Tarcăul nu numai cu ochii mei, ci şi prin ochii Vitoriei Lipan, apriga munteancă ce cunoştea rânduielile stăvechi ale vieţii şi limbajul tainic al naturii.
Rupând cu greu firul magic în care am fost atraşi, primarul a inceput să ne vorbească prieteneşte despre comună.
Astăzi comuna Tarcău este construită din satele Tarcău, Cazaci, Schitul Tarcău, Brateş si Ardeluţa, si deţine un patriomoniu cultural bogat printre care se numără monumente de arhitectură, case memoriale, muzee. Ocupaţiile principale ale locuitorilor sunt exploatarea lemnului si creşterea animalelor.
Am ajuns la pensiunea ce ne va găzdui peste noapte. Ne aşteptam la nişte condiţii modeste, având în minte descrierea pe care Sadoveanu o face satului. Mare ne-a fost mirarea să vedem că în loc de căsuţa fără curent electric, după cum ne avertizase doamna profesoară că vom avea la dispoziţie, eram găzduiţi într-o vilă cochetă şi cu toate dotările lumii civilizate. Aerul curat şi liniştea nopţii au avut ca efect, un somn profund şi odihnitor. Cu bateriile încărcate, dimineaţa, am pornit spre şcoala din Tarcău. Şcoala din comună arată ca un castel ; e o clădire veche, din piatră, de o eleganţă impunătoare. Parcă simţeam ceva din aerul aristocratic de odinioară, pe care-l mai vedem câteodată prin filmele de epocă. Chiar şi Sadoveanu îl conturează în unele descrieri ale sale. La intrare, pe treptele solide din piatră, ne aşteptau elevii însoţiţi de o doamnă profesoară. Ne-au primit cu mare bucurie, ne-au condus în clădire şi ne-au arătat cu mândrie sălile de clasă, laboratoarele, sala de sport, toate cu dotări corespunzătoare. Surpriza a fost să vedem că în curtea şcolii se află şi un muzeu de pictură cu lucrările artistei Iulia Hălăucescu, originară din Tarcău.
Încântaţi de noii noştri prieteni, am făcut schimb de adrese şi numere de telefon.
Am pornit cu microbuzul spre Cheile Bicazului. Drumul prin chei a fost superb. Soseaua plină de serpentine îşi face loc printre pereţi de stâncă drepţi, de o înălţime ameţitoare. Aerul curat ne-a inundat plămânii , iar sufletele ne erau pline de bucurie.
Obosiţi, aproape adormiţi si lihniţi de foame, am plecat cu microbuzul în munti, la o familie de păstori care încă pastrează obiceiurile si tradiţiile vechi moldovenesti legate de practicarea transhumanţei. Abia se întorseseră cu o zi înainte din munţi, unde stătuseră toată vara, din luna mai… Locuiesc într-o căsuţă modestă, neelectrificată din lemn, ce părea foarte fragilă. Trăiesc ca în vremurile de demult. În spatele căsutei, o culme domoală cu păşune înverzită, pe care am urcat-o gâfâind, ca oamenii neînvăţaţi cu muntele. (Feţiţa gazdei, de numai 5 ani, o urca parcă neatingând pământul). În vârf, o privelişte mirifcă pe care n-aş putea sa v-o descriu în cuvinte.
Adevarata provocare a călătoriei noastre a fost noaptea petrecută la Schitul « Sfântul Ilie ». Firi paşnice, piretenoase şi primitoare, cei cinci călugări vieţuitori ai schitului ne-au ospătat cu ce-au avut mai bun şi ne-au suportat capriciile de copii bucureşteni, obişnuiţi cu o viaţă confortabilă. Ne-au impresionat prin blândeţea si felul lor de a fi. Călugării de aici, au ales viaţa monahală, în anonimat, cu lepădare de sine. Ne-am rupt cu greu de atmosfera caldă si plină de puritate pe care Schitul ne-a insuflat-o.
Pe drumul de întoarcere am realizat că această excursie a fost o poartă deschisă in timp în care noi am putut fi alături sufleteşte de disperarea, tristeţea si hotărârea
Vitoriei Lipan de a-şi găsi soţul.

Bica Isabela Nicoleta
Clasa a VIII-a E

Liceul “ Marin Preda ”

Mentiune:

Prefaceri

Undeva, într-un ţinut pustiu, departe, nu se ştie unde, este o casă, dar casă doar după nume. Sunt doar nişte bucăţi de lemn amărâte, care au răbdat în trecut multe şi încă mai rezistă, dar acum nu se mai poate spune că acel acoperiş este un obstacol împotriva vântului, a ploilor, a ninsorilor sau a frigului. Peretii şuieră la fiecare suflare de vânt. Înăuntru sunt numai lucruri vechi şi stricate: un pat răvăşit, o masă răsturnată, pe jos, la marginea pereţilor, câteva tablouri căzute, cu ramele sparte şi o lampă spartă uitată într-un colţ. Totul părea pustiu.
Insă, într-o încăpere pe care am putea-o numi bucătărie, se poate zări o uşoară pâlpâire. Sub masă, sub o plapumă zdrentuită, se pot auzi răsuflările grele a două suflete, care încearcă sa se apere de frigul iernii iarna abia începute. Erau infrigurate, singure, şi speriate. Pe obrajii lor se scurgeau una după alta, lacrimile parcă fără de sfârşit.
Cu doar câteva zile in urmă, doi copii, o fată de paisprezece ani si fratele ei de doar patru ani, fuseseră martorii unei zdruncinări a naturii cum numai în coşmarurile cele mai înfricoşătoare se mai poate vedea. O furtuna groaznică se abătuse asupra casei, una cum nu mai fusese. Părintii au ieşit să facă ordine prin cele de afară, să apere animalele, iar cei doi au rămas in casă. De atunci nu i-au mai văzut. Îi înghiţise furtuna...
Copiii nu se puteau descurca singuri, mai ales acum, iarna. Fata, fiind mai mare, îl avea în grijă şi pe cel mic,dar încă mai sperau că-i vor gasi pe părinţii lor.
Pânăla primul sat din apropiere, era totusi cale lungă, dar s-au hotărât să-şi ia hainele cele mai groase pe care le puteau găsi prin casa ruinată de furtună şi să porneascăla drum.
Aşadar, in următoarea dimineaţă au luat-o la pas. Aveau de traversat trei dealuri, apoi intrau intr-o pădure, după care iar un deal, de pe culmea căruia puteai zari acoperişurile satului Piscuri. Acolo vor cere ajutor.
In prima zi au reusit să ajungă până în pădure. Merseră intreaga zi si erau frânţi de oboseală, deci s-au hotărât sa înnopteze în pădure, la adăpostul unei scorburi tapetată cu muşchi gros şi moale. Vantul parcă se mai potolise. Au adormit imediat.
Dimineata, băiatul o trezeşte pe sora sa:
-Uite, uite! Un căţelus!
Fata, încă buimăcită, îl priveşte pe frăţiorul său, Alinus, cum ţine în braţe căţeluşul. Dar deadată, un fior de groază o străbate până-n străfunduri ! Aşa-zisul căţelus este de fapt un pui de lup. Ţipătul i s-a oprit în gât ! Într-o clipită şi-a dat seama de primejdie ! Lupoaica putea fi pe aproape şi... ţipatul ei i-ar fi atras atenţia... Nu era altă soluţie, decât să fugă cât mai repede ! Se aruncă disperată spre Alinuş, îl smulge din braţe pe puiul de lup, pe jumătate adormit, şi, luându-l de mână au început o goană nebună, pe cărările destul de întortocheate ale pădurii.
Alinuş n-a mai avut vreme să întrebe ce se întâmplă, nu înţelegea nimic, De ce i-a aruncat surioara sa căţelusul ? Abia după ce au ajuns la marginea satului vecin s-au oprit să mai răsufle un pic. Au scăpat ca prin minune de o mare primejdie... Flămânzi, obosiţi, speriaţi, cei doi copii abia mai puteau vorbi. Dar iată că Dumnezeu se îndură de ei şi le scoate în cale tocmai pe pădurar. Erau salvaţi !
Din fericire, pe săteni i-a impresionat povestea celor doi copii rămaşi orfani şi s-a găsit imediat o familie care să-i adopte. Aşa că au reuşit să se bucure încă de copilărie, pentru că noii părinţi s-au străduit să le ţină locul celor pe care furtuna i-a pierdut pentru totdeauna... Au fost nişte copii norocoşi... Oare câţi ca ei reuşesc să treacă peste marile încercări ale sorţii?
Câţi oare în această lume plină de nedreptăti şi umilinţe găsim sprijin la nevoie? Mai găsim încă oameni cu suflet mare, sensibili la durerile semenilor? Mi-ar plăcea să cred că da ! De fapt, mă rog Bunului Dumnezeu ca omenia să nu piară !
Fiecare avem dreptul să ne bucurăm de copilărie, ca şi de tot ce ne oferă viaţa, bun sau mai puţin bun. Să ne bucurăm de orice clipă ce ne este dată, de fiecare vărstă, căci timpul nu se poate întoarce !

Gârjoabă Atena,
Clasa a VIII-a E
Liceul “ Marin Preda ”

Mentiune:

Călătorie în ţinutul inocenţei

Copilăria este o perioadă magică din viaţa fiecarui om. Este acea vreme în care te simţi eliberat de orice grijă şi poţi zburda vesel pe câmpul infinit , înconjurat de fluturaşi multicolori , în baia de lumină a soarelui.
Copilăria seamănă cu o călătorie, într-un ţinut al basmelor, în care totul pare posibil, în care natura vorbeşte prin semne şi mişcări tainice, numai de mintea candidă a unui copil pricepute şi acceptate.
Pentru copilul crescut departe de zgomotele stridente ale lumii civilizate, totul în natură pare un joc de sunete, dintr-o nesfârşită simfonie a naturii. El poate asculta vrăjit clipocitul surd al izvoarelor de munte, muzica picăturilor de ploaie într-o seară călduroasă de vară, cântecul armonios al virtuozului chitării, greieraşul, şi concertul broaştelor. Câtă bucurie în această minunată muzică a firii! Dacă urechea se încântă de vraja sunetelor, ochii percep un alt joc, de culori şi forme, la fel de vrăjit.
Privirea nevinovată se mai poate bucura în voie de culorile florilor, ale fluturilor, ale copacilor înverziţi, ale cerului senin...
Fiecare zi este pentru copil o adevărată aventură, fiecare secundă, un joc năstruşnic, un pas pe drumul cunoaşterii.
Copilăria este un tărâm al gingăşiei, dragostei şi duioşiei, în care sufletele se încarcă de speranţă.
Vrei să simţi din nou vraja acelui univers pierdut? Priveşte lumea cu inocenţa unui copil! Vara, când cerul atinge pământul cu degetele sale de ploaie, ascultă ropotul picăturilor şi aleargă desculţ prin iarba proaspătă şi udă... lasă deoparte grijile ! Măcar pentru câteva clipe, « Fă-te, suflete, un copil/ Şi strecoară-te tiptil/ Prin porumbi cu moţ şi ciucuri,/ Ca să poţi să te mai bucuri ! », cum zice Arghezi.
Îţi mai aminteşti zilele pline de ghiduşii , în care mergeai la scăldat sau te căţărai în copaci după fructe ? Dar când îţi închipuiai că eşti un Făt-Frumos care învinge balaurul cu şapte capete ? Sau erai zâna cu părul bălai, răpită de un zmeu şi aşteptai să vină voinicul din poveste să te salveze ? Sau când erai convins ca poţi vorbi cu îngerii ?... Dar câte multe alte lucruri magice nu poate trăi sufletul unui copil ! Copilăria este un vis fără graniţe .
Sunt momente ce vor rămâne întotdeauna într-un loc tainic al inimii tale ! Nu- i aşa ? Lumea fermecată a copilăriei este dulce, misterioasă şi jucauşă.
Timpul copilăriei este unic şi trebuie trăit intens, căci, din păcate, nu poate fi dat înapoi. Mă încearcă deja nostalgia pentru că am trecut pragul dintre copilărie şi adolescenţă. Îmi pare rău că a venit vremea să mă despart de tărâmul inocenţei !
Nu ştiu dacă am trăit din plin această etapă din viaţa mea. Pentru mulţi dintre tinerii de azi, a trăi « din plin » înseamnă a trăi dezlănţuit, fără frâne, fără reguli, fără alt scop decât propria plăcere... Eu nu înţeleg aşa... Pentru mine a trăi din plin înseamnă a trăi cu folos. A simţi că n-ai trăit degeaba, că ai lăsat un semn bun pe unde ai trecut ! Şi stau să mă întreb ce semne bune am lăsat eu până acum în urma mea... poate doar visele frumoase. Întotdeauna mi-a plăcut să visez frumos...
Am avut norocul să mă nasc într-o familie fericită, în care principiul de bază este iubirea aproapelui. Am învăţat de la părinţii mei alfabetul unui trai civilizat şi frumuseţea valorilor creştine. Am învăţat că viaţa are un sens şi că nimic nu se obţine fără efort, fără luptă, dar că tocmai această luptă dă un sens profund vieţii si că principalul adversar al meu este chiar propria mea fiinţă, pe care am datoria s-o fac mai bună. Sper să pot păstra în mine pentru totdeauna ceva din sufletul meu de copil. Nu vreau ca maturitatea să risipească aiurea tainele cuprinse în poveştile tălcuite de bunicul... nu vreau să pierd libertatea şi nemărginirea visului, idealurilor frumoase ! Nu vreau să mă rătăcesc într-o lume a adulţilor în care se râde mai puţin, în care poveştile mor înainte de a se naşte, în care spectacolul naturii nu mai are spectatori, iar îngerii nu mai coboară printre noi, să ne înveţe terapia purităţii : « Albul », « Lumina », « Strălucirea », « Candoarea »...
Muzica izvorâtă dintr-un crâmpei al basmului copilăriei ne poate da putere să depăşim dificilele obstacole pe care destinul ni le pune in cale.
Amintirea acestei perioade ferice trebuie să fie intotdeauna vie in inimile noastre. Vom ajunge la vârsta la care vom dori să aruncăm peste umăr un pumn de dorinţe , pentru a înflori sub atingerea delicată a prinţesei si cântecul piticilor cu bărbi de cleştar , pentru a putea vorbi nepoţilor noştri despre o copilărie cum n-a mai fost..., despre un ţinut al inocenţei, ce trebuie păstrat până la moarte, ca pe o comoară sfântă, într-un cotlon de suflet !

Călăraşu Andreea Mihaela
Clasa a VIII-a E
Liceul " Marin Preda "

Sectiunea liceu - poezie

Premiul I:

PORTRET

Boltă gândului îmi eşti.
Rai în suflet.
Stea.
Vigoare.
Zboruri naşti.
Basme.
Poveşti.
Mituri.
Tinereţe.
Soare.

Aur de mesteceni
părul ţi-e cunună frumuseţii,
minţii,
fiinţei.

Adevărul cald al vieţii,
joaca gândului,
ardoarea din priviri
descuie poarta sufletelor.
Schimbă soarta.

Ochii-şi iau mereu culoarea
din adâncurile mării,
cerului,
pădurii,
zării.

Stemă chipului,
surâsul luminează gânduri,
spuse.
Caldă vorba.
Cald ţi-e râsul.
Calde buze senzuale
ostoiesc doruri nespuse.
Rup zăgazuri.
Sfarmă zale.

Trupu-ţi este de vioară,
iar vioara este vis.
Graţia din mişcări – ce rară!

Floare rară,
de cais,
perlă mândră,
selenară,
ţi-e făptura.
Cânt nescris.

Nimbul minţii-nnobilează gestul,
fapta,
strălucirea.
Minte-adâncă,
pururi trează,
ţi-e de-ajuns nemărginirea?

Mihai Georgiana

Clasa a XII-a E

Colegiul National " Ion Creanga "

Premiul II:

Copil cersetor

mi-ar placea sa cobor in Mizerabilii

si sa vad totul de jos,

din ghemotocul de tarana proaspat maturat de oamenii strazii.

as vrea sa nu am casa,

sa merg fluierand pe strada.

sa strang in pumn fulgii de zapada de pe haina unui nene din tramvai.

sa rad si sa nu ma opreasca nimeni .

sa colind de nebuna mari si tari intr-un ambalaj din plastic.

sa vad cum embrionul de ceara rasare in 'nspe mii de trotuare lichide.

aceleasi.dar altfel.

as vrea sa ma tavalesc pe jos,

pana imi sfasii bulendrele zdrenturoase,

sa alerg toata ziua de colo pana colo ,

iar seara sa ma ghemuiesc intr-o baraca

din viselor si iluziilor unui cersetor.

as vrea sa nu ma priveasca nimeni cu ochi buni

si sa nu astepte nimic de la mine,

Ca sunt “copilul strazilor”!

as vrea sa ma agat de toata lumea.

sa vorbesc cu lumea.

sa urlu in mijlocul strainilor adunati in cerc in jurul meu.

sa privesc spre cer si sa vad cum culorile se preling peste tot.

sa ma uit spre pamant si sa vad cum culorile devin...oameni.

oameni.

as vrea sa ma inghesui

intr-un tomberon de gunoi

ca sa gasesc fericirea…

de fapt,adevarata fericire vazute cu alti ochi,cu ochi de copil cersetor….

Ivan Andreea Ruxandra

Clasa a XI-a D

Colegiul National " Tudor Vianu "

Premiul III:

Cãlãtori prin Europa cuvintelor

Motto: „Cuvântul înseamnã sentiment, o cãlãtorie fãrã niciun regret!”

Cãlãtorim prin viaţa, cãlãtorim prin lume
Suntem înconjuraţi de o infinitate de cuvinte
Rostite de persoane care îşi clãdesc o viaţã
Şi cãlãtoresc spre speranţã

Pãşim, grãind uşor şi lin
Cã vrem sã avem parte de un frumos destin
Şoptim prin lume şi prin stele
Dorinţele viselor noastre

Suntem ascultaţi şi primim pãreri
Ne conturãm o lume plinã de idei
Spunem în apãrarea ei
Tot ce ne deranjazã la acei

Oameni care prin cuvântul îndreptat spre faptã
Vor sã ne şteargã aceastã lume minunatã
Noi nu ne întristam, zâmbim
Prin Europa cuvintelor cãlãtorim

De aici ne alegem dialogurile
Pe care vrem sã le rostim prin lume
De aici îti spun:
„Niciun cuvânt nu se transformã-n scrum!”

Toate cuvintele prind aripi
Şi se transformã în speranţe,
Zambete pe feţele de îngeri
Care nu au uitat de şanse

Totul e dur
Dar când îti spun:
„Lasa tristetea!
Te rog saruta fericirea!”

Tu mã asculti, faci ce am spus
Duci mai departe un rãspuns
Rãspunsul la fericirea care nu s-a pierdut
Ea mereu ascunsã in fiinţa-ţi a trãit

Şi e placut şi e plãpând
Ca prin cuvânt sã spun ce simt
Ca prin auz tu sã percepi
Şi cu inima sã mã înţelegi

Aceasta a fost scurta mea cãlãtorie
Prin infinita cuvântului Europã, respectiv lume
Tãcerea se va aşterne doar pe aceastã foaieCuvântul meu va cãlãtori spre eternitate!

Constantin Alexandra Claudia

Clasa a X-a C

Colegiul Tehnic " Petru Maior "

Mentiune:

Anotimpurile

Cu plete de frunze verzi
Si miros de busuioc,
Cu obraji din flori de mar,
Si cu ochi de albastrele,
Iata vine primavara
Cu stoluri de pasarele.

Nu sta mult si-n graba pleaca
Cu multa delicatete,
Caci o alta surioara
Vine sa ne dea binete.

Cu cirese la urechi
Si bucle de mere crete
A venit de peste zari
Si a ocupat campia
Ea e vara cea bogata,
Sora e cu mijlocia.

Iar acesta, mijlocia,
Este chiar si mai bogata
Mai frumoasa,aurie
Facuta din aur toata.

Este toamna si-i regina
Peste celelalte toate
Este toamna, doamna toamna,
Si miroase a mere coapte.
Si in timp ce-o admiram
Nici nu stim cand trece vremea
Si deodata peste tara
Iarna isi intinde trena.

Trena ei de flori de gheata
Si cu fulgi de nea pufosi
Iar in plete ii atarna,
Clopotei galagiosi.

Nu stim care-i mai frumoasa
Caci pe toate le iubim
Cele 4 anotimpuri vin la noi
Din timp in timp.

Marin Bianca

Clasa a X-a E

Colegiul National " Ion Creanga "

Mentiune:

Linia

Sa rasar glorioasa ,
Dupa o iarna geroasa ,
Sa-mi scot parul in soare ,
Sa privesc in zare ,
Sa-mi flutur pletele-argintii
Printre trupuri mii si mii ,
Sa fiu suflata de vant ,
Coborata in mormant ,
Sa aud apa deasupra mea ,
Zapada ce ma va presa
Si dupa voi invia ,
Chiar eu,
Papadia.

Morariu Denisa

Clasa a X-a B

Colegiul National de Informatica " Tudor Vianu "

Mentiune:

Trenul din gara

Deseori,
Pentru un scurt moment,
Ne intalnim de parca asteptam un tren in gara...
Totul era scurt...
Veneam, Plecam,
Veneai, Plecai, Veneai,
Plecam!
Si rutina totusi nu exista.
Te opreai,
Ma priveai,
Plecai,
STOP! Te asezai,
Fumai pe fuga cateva tigari,
Ma descifrai,
Imi descifrai chipul,
Te adanceai in ochii mei,
Apoi imi curgeai pe obraz,
Imi atingeai gatul, umerii,
Apoi picurai
Incet-incet pe degetele mele,
Picurai gheata...
Dar te spargeai......!! LINISTE!...
Numai linistea ajunge sa fie un secret...
O liniste ce plutea in jurul meu,
Ma invaluia in matase,
Ma topea,
Ma transforma,
In prima ta silaba..! Era ca o povara pentru tine,
Sa ma poti pronunta.
Ma faceai sa ma cert cu mine
"IES, IESI !!"...
Totusi,
Chipul descifrat,
Desi mi-l asemanai cu un Poem,
Nu era Poemul tau...
Incearca sa ma rostesti,
INCEARCA,
Si ai sa vezi...
Sunt al tau strigat.
M-ai strigat,
Mi-ai adus sperantele,
Eram in tine,
Eram cu tine,
Eram in cerul ochiilor tai,
In rotundul gurii tale,
In forma mainilor gesticuland,
In miscarea genelor tale clipind..
Puteam sa citesc in tot o nerabdare,
Puteam sa citesc culori,
Nuvele,
Rugaciuni..
Puteam aprinde altarul tau..
Puteam chiar sa simt
Cat de bine imi este cu tine!Ciudat,!?
Tu nu ma simteai!
Si nici eu,
Cand ma cotropeai.Iti mai amintesti totusi?
Acea dimineata....
Viata ne legana,
In bratele-i impletite
Parca din intamplari
Iti amintesti...?
Cum imi cunosteai fiecare unitate a corpului.Ochii mei ii deschideai cu buzele,
Pentru a-mi deschide ferestrele..
In ei priveai rasaritul,
Apoi veneau norii,
Marea,
Fumul...
Tau de tigara...
Care imi "aburea" ferestrele....
Atunci mi-ai atins mainile,
Incercand sa-mi mangai crengile,
Ma intindeai,
Culegeai fructe,
Cafea...
Ma faceai numai pentru tine
Crezi ca as mai fi putut...
Sa-ti cer ceva....?
Nu stiu,
Ce ne-a adus pe aceleasi culmi,
Nu stiu,
Momentul nostru,
Nu stiu decat,
Clipele fugare din fiecare zi.
Clipe din care furam
Cate o farama din prezentul fiecaruia.In alta zi...
Parca,
Din nou ne intalneam
Parca,
Din nou asteptam
Trenul din gara...
M-am oprit
Pe malul sufletului tau,
M-am scaldat
In dorinta ta,
M-am uscat
Cu suflarea ta,
Apoi,
Cu bunul tau simt
M-am imbracat.Acum...
Ferestrele tale,
Imi surad timid.
Imi surad prin palele de fum...Nici acum ...
Nu stiu...
Cum sa te ajung,
Cum sa-ti pastrez vocea,
Cum sa te simt pe a mea piele..
Totusi...
Ma inconjori de o oaza de verdeata,
Ma faci sa nu-mi mai doresc nimic,...
Doar sa te privesc,
Sa ascult vorbele tale. Dintr-o data
Nu ai mai stiut cum sa ma gasesti.
Ma sorbeai,
Ca pe niste cuvinte dulci,
Te intorceai,
La amintiri numai pentru a ma mai revedea
Doar o singura data. O frunza brusc a cazut pe masa ta.
Si atunci...
Mi-ai vorbit pentru prima oara: "Esti mai fericita!"...
I-am raspuns ca sunt ! Am vrut sa intind mainile spre tine.
Asteptam
Sa te fac din nou sa ma simti..
Si ce-am facut?...
Stiam ca n-am sa indraznesc,
Caci degajai,
Atata iubire,
Atata puritate,
Incat m-am temut.. Si nevrand,
Mi-am dat seama
Ca nu are rost....
Securea a fost ascutita.
DA!
Avea sa reteze acea clipa mult prea reala. Acum iti amintesti totul...
NU? Acum cand stii
Ca fiecare zi minunata,
Nu este decat pedeapsa noastra... ..........................................
Probabil, in realitate am fi format o pereche...
DAR, foile ne-au pierdut in multitudinea de cuvinte
(dedicat strainului de la pasajul Victoriei)

Tutu Maria

Clasa a X-a G

Scoala Centrala

Premiul Special:

Giocatolli da guerra

Barbati ucisi pe front? Copii cu arma-n mana,
Prea tineri si prea tristi sa stie de razboi!
Nu omu-i vinovat! Prostia lui pagana
De a reduce vieti la dealuri de gunoi.

Barbati ucisi pe front? O soarta zbuciumata,
Teribilisti copii… Ce stiu ei de razboi?
Ce stiu ei c- a lupta e- ntradevar o arta
Cat timp ai un motiv, cand lupti pentru un “ noi” ?

Barbati ucisi pe front? Barbati le spui barbate?!
NU!Mase ce-au purtat o lupta in zadar…
De mana ta de las, in vai zac comasate
Mii trupuri de copii ca marfa-n galantar.

Barbati ucisi pe front? Sa va ganditi odat’ :
Femeile-i mai plang, voi restul i-ati uitat…

Grigore Adrian

Clasa a XII-a

Colegiul National " Mihai Viteazul "

Sectiunea liceu - proza literara

Premiul I:

Dilemă

Povestea începe astfel…

Uraaa! uraa! uraa! Îmbrăţişări, felicitări,sărutări fierbinţi şi strigăte aprige de bucurie se revarsă pretutindeni în curtea liceului. Atmosfera vibrantă şi robele galbene ale proaspeţilor absolvenţi transformă liceul într-un adevărat stup de albine. Părinţi fericiţi, profesori înlăcrimaţi, îşi strâng mâinile cu o copleşitoare afecţiune şi recunoştinţă.
Un barbat marunţel, cu părul sur, se apropie cu mersul drămuit de o mână de elevi , apoi în numai câteva secunde în jurul său se strâng toţi foştii săi “boboci”.
-Bravo copii!...pentru voi viaţa abia acum începe! Vă urez baftă tuturor în continuare! Corul răspunde neîntârziat, cu un entuziasm adolescentin:
-Să fie domnule diriginte!
Văzând că pe chipurile colegilor se aşterne alocuri câte o picătură de tristeţe sărată , o zgatie de fată se avântă in cercul format şi strigă:
- Să mergem toţi la mare! Sau la munte! Hai că doar suntem majori! şi un râs molipsitor destinde atmosfera
Hai, vă rog, o să fie frumos! Matei, spune-mi că vii. Nu accept refuzuri!
Vocea din spate răspunde:
-Măi, să ştiţi că eu nu vin.
Se uită toţi miraţi:
-De ce?
-Am câştigat concursul de creaţie literară! Plec în Anglia!
-Atunci… success!!!
Un lung şir de aplauze menite parcă să bată un record mondial şi o serie de urale, atrag priviri de pretutindeni.

Despărţire…

Plecarea este anunţată iar mama îşi sărută fiul pe amândoi obrajii apoi îl strânge în braţe ca şi cum ar face-o pentru ultima oară .
-Mamă, este doar o lună!
-Ştiu, dar îmi vei lipsi !
Matei îşi îndreaptă cu grijă gulerul de la cămaşă, îşi trece calm degetele prin păr şi porneşte uşor zgribulit spre avion. Deşi ceasul indică numai ora 4 , nici oboseala nici răcoarea dimineţii nu par să-i stânjenească gândurile. Visează cu ochii deschişi la contactul cu o altă civilizaţie , cu o altă cultură, la o experienţă de viaţă ce ar putea să-l schimbe total.
In urma sa, o dâră de indoială la capătul căreia stă mama suspinând şi cu o ultimă suflare:
-Puiule!..să-mi scrii!
O altă lume…

Dragă mamă,

Sunt la jumătatea vizitei mele aici şi mărturisesc că încă nu mi-am revenit din şocul impactului cu o mentalitate atât de diferită . Am fost plăcut surprins să întâlnesc oameni din toate colţurile lumii, fiecare cu o poveste fascinantă şi cu un scop bine ales şi am legat deja prietenii frumoase însă mai presus de toate simt că sunt cu adevărat împlinit. De la profesori la colegi, cu toţii mă susţin în ceea ce fac, îmi dau curaj şi mă provoacă mereu către alte lucruri noi. Ştiai mamă cât de priceput sunt la pictură? Nici eu nu am ştiut până acum. Iubesc să scriu şi sunt apreciat pentru asta, dar pe zi ce trece încep să am cu totul alte deprinderi decât cele pe care le aveam acasă . Deşi ştii bine cât de timid sunt, mi-am făcut chiar şi o prietenă. Este din Franţa şi ii place poezia aşa că deseori petrecem ore bune în parcul campusului şi dăm frâu liber creaţiei , ne inspirăm reciproc şi cuvintele parcă zboară pe hartie.
Aaa şi să-ţi povestesc despre colegul meu de cameră ,Jose, care e mexican. E un bucătar excelent si deseori mi-a încântat simţurile cu delicatese tradiţionale . Am învăţat chiar sa joc şi fotbal . Stuart, atacantul echipei, a avut grijă să mă înveţe nişte principii de bază şi am prins repede gustul jocului.
Ah, dacă ar vedea şi cei de acasă cât m-am schimbat!
Dar ştii care e partea cea mai frumoasă? Profesorul de literatură de aici mi-a citit lucrările cu mare atenţie, şi am fost surprins să văd câtă importanţă acordă scrierilor realizate de elevi. Dispare din peisaj aerul de superioritate intelectuală şi dă impresia că si el la rândul lui învaţă câte ceva de la fiecare elev al său. Acesta mi-a propus chiar să realizăm o mica publicaţie în care să includă şi câteva din articolele scrise de mine.Mi-a mărturisit chiar că dacă voi continua să dau dovadă de seriozitate şi implicare până la sfârşitul şederii mele aici, ar putea să-mi propună o bursă de studiu. Nici nu-ţi dai seama cât de încântat am fost!
Dar mamă, fericirea mea se clatină. Îmi este dor de chipurile familiare , de căminul copilăriei ce mi-a servit drept glob de cristal.Cum aş putea oare să las optsprezece ani în urmă şi să încep o nouă viaţă? Raţiunea mă îndeamnă să rămân, să mă descopăr pe mine, să-mi ating potenţialul şi să-mi împlinesc visele, însă sufletul îmi este trist şi îndurerat de gândul că nu voi mai simţi atingerea tandră, în stare să potolească furtuni, a mâinii tale.
Lumea descoperită mă îmbie , simt că în sfârşit am reuşit să părăsesc carapacea şi să mă avânt în ocean dar îmi este teamă că, odată plecat în larg, oceanul să mi se pară mult prea mare, valurile mult prea greu de înfruntat şi entuziasmul să dispară treptat până când ajung să realizez că am facut o mare greşeală.
Mamă, dacă mi se oferă ocazia să rămân? Atunci ce fac?
Ajută-mă, sunt în dilemă!

Cu multă dragoste,
Matei

Pelinaru Adrian

Clasa a XII-a

Colegiul National " Mihai Viteazul "

Premiul I:

Urban

“Niciodată cultura n-a distrus civilizaţia, dar civilizaţia poate fi moartea culturii şi, de obicei, cultura moare din cauza civilizaţiei.”

“Vreau să te întreb dacă ai privit vreodată în ochii mei. Nu prin ei, ci în ei. Vreau să ştiu dacă te-a atins acel iz de amestec eterogen de parfum şi acid dat de simpla prezenţă a unei perechi de ochi verzi care-ţi blochează orizontul deja înţesat de maşini, gunoaie şi canale. Vreau să-mi spui dacă după aceea ai văzut acei ochi jucându-se în orbitele împodobite cu cearcăne ale vecinei tale de la parter, în râsul sarcastic al logodnicei tale care te întâmpina pe sofaua de piele mort de beat, în mâinile casierei care îţi întindea o monedă de zece bani împăturită într-un bon... Nu?Eşti orb. Chipul tău îţi zâmbeşte zilnic răsturnat pe retina lor, uneori chiar şi înaintea sau în spatele ei. N-ai observat că de la un timp nu-ţi găseşti cuvintele? Te năpădeşte o scleroză juvenilă, iar expresia ta devine schizoidă şi ştearsă. Cuvintele, amintirile, reflexele, sentimetele – ţi le-au plâns ochii verzi, care acum te cercetează cu o privire sărată, de o frenezie atipică. Nu te-ai simţit niciodată lezat când ceva te-a analizat în mod obsesiv? Şi chiar şi acum...îi vezi privindu-te în oglindă...?”

04:59
Un ultim ticăit de ceas, o primă secundă din starea de veghe care avea să întreţină monotonia unei noi dimineţi cotidiene din viaţa unui păcătos de rând. Am privit pentru câteva minute într-un punct de pe tavan, încercând să-mi restabilesc circuitele organice după primul coşmar din ultimii patru ani. Cu o mişcare bruscă, am aruncat la o parte plapuma şi odată cu ea plonjară pe parchet un volum fără coperte de Nietzsche şi alte două de Soljeniţân şi Kant. Critica raţiunii pure, pentru care răscolisem toate librăriile de dragul cunoaşterii, zăcea acum ciufulită în pragul uşii, înconjurată de mucuri de ţigară şi resturi din ciornele pe care le rupsesem nemilos în chinurile întocmirii unui studiu de caz.
Am cules cărţile care zăceau pe jos pentru a le trânti la loc pe birou şi am ieşit pe balcon. Piciorul drept dădu să avanseze cu încă un centimentru spre moarte când fumul de ţigară îmi îmbie nările călite suficient încât să nu îi mai poată simţi mirosul. Căldura cilindrului de otravă ajunse la degetul arătător, sfidând răcoarea care îmi paraliza treptat membrele, odată cu mostra de tutun care, însă, va avea un efect mult mai lent. Am privit în jos la maşini.
Aş fi vrut uneori să am un Pământ de porţelan, să privesc o întreagă populaţie gravitând în interiorul lui, apoi să-l izbesc de pereţii celei mai apropiate orbite, sfidând toate legile fizicii. Poate că aşa oraşul va fi distrus şi voi rămâne singur în Univers, în sfârşit...
“Ivona va suna într-o oră să vă întâlniţi la Universitate, în staţia de troleibuz.”
Ce ar zice Dumnezeu dacă m-ar vedea fumând? Oare sunt în vizorul Lui chiar acum, sau e prea ocupat cu apusul de soare al americanilor? Mă preocupă activităţile unei entităţi înaintea existenţei – un lucru curios şi ciudat la mine. Ce însemna Dumnezeu pentru toţi bucureştenii aceştia goi, stereotipi, maşinali; pentru Ivona care va suna într-o oră, pentru aurolacul care dormea nestingherit la gura de metrou, gata-gata să cadă pe scara rulantă la prima respiraţie mai profundă, ce însemna El pentru funcţionara de la poştă, îngustată de expresia lividă pe care o aveam de fiecare dată când trebuia să-mi îndeplinesc obligaţia de a-mi arunca bursa pe abonamentul telefonic, pentru...pentru femeia cu ochii verzi sau pentru ţiganul căruia îi va cădea în cap mucul de ţigară căruia tocmai îi dădusem drumul, nestins, de la etajul patru?
Oraşul îmi părea deseori o adunătură de bipezi guvernată de un Dumnezeu comercial, cu icoane pictate pe trotuare de urmele paşilor unor eretici lipsiţi de raţiune şi voinţă; o biserică numită Casa Poporului în care mulţi ar fi vrut, probabil, să vadă înfiptă o coadă de avion. În icoanele femeilor străluceau diamantele şi, odată cu ele, stăruiau rugăciunile către idoli pentru materializarea celor patru cifre alăturate necesare eliberării de dorinţă şi atingerii Nirvanei.
Printre aceste rânduri de fanatici se găseau şi poeţi, şlefuitori de metafore şi consumatori de cerneală sau, pentru cei simpli, pastă de pix. Principala lor atribuţie civică era aceea de a se întrece între ei în spectacole lingvistice ieftine, sfâşiindu-şi manuscrisele, sfâşiindu-se chiar şi unul pe celălalt pentru un simplu, mirific, onorabil loc pe un raft: raftul care va fi înghiţit, mai apoi, de literatura noilor inovatori care se vor succeda la tronul luptelor pentru autoritate filologică şi comercială, bineînţeles, la fel ca tot ceea ce exista în acest oraş.
Preţul vieţii se negociază între medic şi pacient, pe masa de operaţie. Lipsesc câţiva lei? Nicio problemă, ne permitem să mai uităm un tifon în plămâni. Ai o fractură dublă – de radius şi de portofel? Nu te îngrijora, infecţia e încă departe...
Culoarea verde pentru pietoni se cumpără de la conducătorii de automobile, iar până la jumătatea trecerii trebuie obligatoriu achitată integral şi ultima rată. Nimic altceva nu-i va determina pe şoferi să devină daltonişti în faţa unui mărunt pieton, inert pe o bandă de vopsea albă...
Câteodată, privite de sus, ambuteiajele păreau roiuri ameţitoare de albine metalice împungându-se între ele pentru a avansa cu cât mai multe poziţii posibil. Istoria se repetă, într-adevăr... câteodată obişnuiesc să-mi dau drumul în jos, să cad liber înspre ele, apoi să mă las purtat în zbor, ascultând povestea fiecăreia...
Îmi amintesc şi acum de prima oară când am făcut acest lucru. Eram atât de tânăr şi de naiv...
Prima şi cea mai îndepărtată destinaţie a fost Germania. Pe la jumătatea drumului, conştiinţa mea era deja beată de povestirile baronului Münchhausen, deşi diferenţa nu era prea mare... el zbura pe-o ghiulea, iar eu pe-o albină... zborul mi-a oferit suficient timp să descopăr lucrările lui Nietzsche şi să învăţ noţiunile necesare asamblării unor aparate diverse. Dintotdeauna mi-au plăcut şuruburile...
Am adormit citind. Visele mele au fost întrerupte de răcoarea matinală de pe malul Nevei, unde Puşkin şi Dostoievski mă aşteptau discutând despre noul Raskolnikov, care aveam să fiu eu, pentru că, aşa cum mi-au mărturisit, tumultoasele mele experienţe recente mă propulsau în vârful candidaţilor pentru un nou erou.
Cele două pahare de vodcă îmi dăduseră o stare de picoteală în timp ce, discutând cu cei doi scriitori, începusem să mă întreb dacă totul se petrece doar în imaginaţia mea. Chipurile lor bărboase mă priveau acum de la o înălţime considerabilă, încă râzând la bancurile cu ruşi pe care le ştiam din liceu şi pe care ajunsesem să le împărtăşesc...
Un scârţâit de şine înfiorător mă pătrunse până în măduva oaselor. Am tresărit agitat şi încă mirosind a alcool, alături de un băiat aciuit sub o scară. Nu e Gara de Nord, e Edgware Road... Apucându-l de mână pe micuţ, am ajuns într-o clipă în centrul Londrei – întâmplarea făcuse să nimerim o zi cu ceaţă – apoi am zburat într-o clipă de la Big Ben până în friguroasa Scoţie. Cât de multe poţi realiza într-o clipă de călătorie...! Nu citisem niciodată „David Copperfield” însă mă simţeam deasupra tuturor cititorilor şi, în acelaşi timp, foarte umil, la gândul că un „necititor” ca mine a auzit povestea pentru prima dată de la însuşi personajul. Prima notă de patru din viaţa mea fusese la literatura engleză, într-o lucrare din sonetele lui Shakespeare. Dacă acest zbor ar putea întoarce timpul, aş fi putut să o copleşesc cu adevăratele semnificaţii ale metaforelor, pe care mi le-a dezvăluit Shakespeare însuşi, semnificaţii geniale, la care nimeni nu s-ar fi putut gândi vreodată...
N-am vrut să scriu. Dacă aş fi scris, nimeni n-ar fi înţeles ce vreau să spun cu adevărat, sau dacă vreau să o spun pentru ei. N-aş fi vrut să fiu o pacoste pentru elevii leneşi, şi-aşa au ei destule pe cap. N-am vrut să fiu pe rafturile librăriilor, şi nici marii scriitori n-au vrut asta, iar eu, asemenea lor, vreau doar să spun ceva hârtiei.... Voltaire mă priveşte în ochi şi-mi zâmbeşte aprobator...
... da... o hârtie uriaşă zboară cu viteza luminii spre Oceanul Atlantic, şi sunt singur, sunt singur... îi văd de sus, cum merg, aleargă, nişte puncte mici şi divers colorate, o voce superbă de fată îmi recită „Luceafărul” atât de repede şi totuşi o înţeleg, înţeleg fiecare vers, fiecare metaforă, aşa cum nimeni n-ar fi putut niciodată... uimitor cât de multe lucruri se pot face într-o clipă... Islanda, ţărmurile Atlanticului... dar... dar...
“Visezi. Se va fi încheiat ora în curând. Nu cred că vrei ca Ivona să te găsească mirosind a ţigară.”
Am dat drumul în gol pachetului în care mai rămăseseră două ţigări, deşi eram perfect conştient că mai târziu voi regreta asta. Totuşi, aurolacul de la scară mă va marketbinecuvânta. Mi-era greaţă numai la simplul gând că buzele mele s-au atins şi se vor atinge încă o dată de...
“Temperează-te. Nu e bine că devii uman.”
Şi voi rămâne singur în Univers. La ce bun?

Busuioc Claudia

Clasa a X-a

Palatul National al Copiilor

Premiul II:

Eu ce sunt ?

Există oameni în primul rând, şi eu sunt unul dintre ei. Sunt unul dintre acei oameni care atunci când se uită la un raft de haine, nu vede numai haine... Eu văd chipuri, eu văd epoci, văd mâini, văd ziduri, chiar şi alţi oameni.Eu sunt acel gen de om, care chiar dacă i se strică tv-ul şi ecranul este albastru, continuă să privească.Eu nu mă spăl pe dinţi pentru a-i avea mai albi şi mai strălucitori,.. Eu mă spăl, pentru a-mi face dinţii să se întâlnească la o mică bârfa cu periuţa.Eu şterg geamurile casei mele pentru a face Bucureştiul mai curat. Visez cu ochii deschişi ca să nu rămân în pantă de idei.E ok să te întrebi din când în când "Eu ce mai sunt de data asta?"Sunt sigură că nici eu nu ştiu în totalitate..Dar!! ....Ştiu că atunci când ating apa, sunt o nimfă, atunci cand merg tiptil prin zăpadă sunt un spiriduş, atunci când te gandeşti la mine sunt un gând, atunci când mă pictezi devin o imagine, iar atunci când imi strigi numele mă transform într-un cuvânt. Toate acestea îmi sunt clare, chiar foarte clare..Posibil că tu habar nu ai că mâna mea poate fi un arc, o sageată sau chiar o foaie ruptă, la fel cum nu ştii că sufletul meu poate fi Harta României... Dar, sunt multe lucuri pe care nu le ştii...

Tutu Maria

Clasa a X-a G

Scoala Centrala

Premiul III:

Prefer Trabantul

Marţi, 18 Martie

Ora 7:15. Mă trezesc şi mă uit ingrozit la ceas, sper să nu intârzii şi astăzi la ora de geografie, am oră cu tovarăşa profesoară H. Fug degrabă în baie, dau să mă spal pe faţă, dar ghinion! Iar nu curge apa… Mă multumesc să mă spal puţin cu apă din sticlele de rezervă.
Timpul se întrece cu mine prin casă până reuşesc să mă îmbrac în uniforma mea albastră, ca de obicei monotonă şi un pic cam strâmtă. Îmi acordez chitara, îmi fac ghiozdanul, pun pantofii la usă, chitara-n husă şi sunt aproape gata.
Am ajuns in bucătărie să iau nişte parizer, norocul meu că mi-a lăsat mama de mâncare, mai mare noroc este că a reuşit să cumpere parizer ieri; mă mir cum reuşeste să găsească tot timpul. Înfulec cu puţina pâine…
7 30. Trebuie să cam plec pe la ora asta, îmi torn în cană nişte lapte rece, pe care l-a luat bunicul meu de dimineaţă. Acum doarme… cred şi eu (stă la coadă de la ora 4:30, avansează încet, încet pungile cu sticle goale şi oamenii de pe scăunele). În timp ce ies din casă, îl aud pe tata ascultând Radio Europa Liberă încet de tot, să n-auda vecinul nostru care mă enervează, cu tot cu televizorul lui color. L-a primit după ce şi-a vândut un prieten la Securitate, iar acum işi priveşte Telejurnalul şi pe Nicolae Ceauşescu în culori.
În fine, am ieşit pe uşă, nu merge liftul, deci cobor 6 etaje. Fug spre autobuz, am un bilet in buzunarul din spate, în caz de orice. Îl ţin acolo ca să nu mai dea ai mei banii pe abonament tot timpul şi sper să nu mă prindă controlorul. Merg cele 5 staţii de rigoare, apoi cobor şi fug după tramvai ca in fiecare dimineaţa- astăzi am avut norocul de a-l prinde, deci nu întârzii ,sau nu întârzii prea mult.
A fost un drum liniştitor, Dacii, Oltcituri şi Trabanturi cât vezi cu ochii. Îmi place totuşi mai mult sunetul unui Trabant in doi timpi, faţă de cel de Dacie. Dacia are un sunet constant, un motor în patru timpi, nimic interesant. La Trabant, motorul scoate un sunet neregulat, “Poc! Pam! Prr! Poc!”, este în voia lui, parcă. Mi-aş dori ceva neobişnuit:
să apară şi uniforme ce se pot face după cum vrem noi. N-am arăta toţi la fel şi n-am suna toţi la fel, ar fi mult mai bine.
Am ajuns la 8 şi 5 la şcoală, mi-am dat seama că nu am matricola la mine, o rupsesem ieri cand am fost cu amicii în parc, să nu vadă toată lumea cine sunt, mai ales că aveam chitara la mine. M-am tot gândit ce să fac, până la urmă am azvârlit chitara blând peste gard ,apoi am sărit şi eu, am trecut cu brio pe lânga portar, iar tovarăşul profesor de serviciu nu era prin preajmă. Aşa că am fugit sus pe scări două etaje, am intrat in clasă chiar înaintea profesoarei.
Am dat test astazi, nu ştiu cât de bine am facut, mai ales că nu sunt pe lista elevilor preferaţi, ci pe lista neagră a celor care pierd timpul cu muzica. Restul orelor au zburat, la sport am chiulit să mai cânt cu niste colege, din pauză in pauză am tot cântat, după ore am fost la un coleg să mai repetăm, apoi acasă…

Joi, 24 Aprilie

Astăzi este o zi foarte liniştitoare, intru cu o oră mai tarziu, la 8 şi 30 de minute trebuie sa plec. Am timp destul sa mănânc şi să mă pregătesc, indiferent dacă avem apă sau nu… am rezervele mele, nu mă opreşte nimic. Îmi acordez chitara, Reghinul meu cu o vârsta de doua ori mai mare ca a mea, primită de la tatăl meu. Ghiozdanul l-am făcut de aseară, temele la fel. Termin pregătirile, uniforma, ghiozdanul, chitara, căntecele de chitară din jurnal şi ies pe uşă. Am timp să mă pot uita pe geam după controlori şi la mobre şi muraveyuri, sper să văd unul astazi. Este aşa de frumos şi cald afară, un soare cald, un vânt temperat, un tramvai gol, nici un controlor, nici urma de miliţieni. Voi scrie în jurnal despre dimineaţa asta. Ajung la scoală, am numarul matricol pregătit, cusut pe mânecă de data asta. Iar este profesorul de fizică la intrare, iar mă amenintă că mă duce la Securitate să-mi taie parul dacă nu mi-l tai singur… În fine, îl las în securitaţile lui, acolo, şi mă duc spre sala de clasă.
Orele de astăzi sunt ca şi duse, după ore merg la un coleg cu casetofonul şi o să-mi înregistrez şi eu primul meu album rock “Back in Black” de AC/DC. Până acum nu ştiam de ce unora le place rock-ul, asa că am stat să analizez şi să tot ascult, să inţeleg de ce. Rockul este ca o operă de artă, are o compoziţie nemaîntâlnită. Rockul este dovada că nu ai nevoie de liceu de muzică pentru a putea face muzică. Tot ce ai nevoie ca să poţi face muzică este suflet şi inimă. Sper să pot cânta şi eu într-o zi cu o trupă. Printre casetele pe care le-am ascultat şi mi-au plăcut la nebunie au fost cele de Pink Floyd- mi-am facut un caiet întreg cu versurile de la toate melodiile lor, de pe o casetă împrumutata.
Cât timp m-am tot gândit la ce voi face, au trecut orele, mă duc la amicul meu Cristi, cu care mai cânt ocazional. Este singurul loc unde poti auzi AC/DC reprodus de cineva şi alte lucruri care par imposibil de cântat; cânt şi eu cu vocea, dar Cristi cântă foarte, foarte bine, deşi bea cam mult atunci când mai avem ocazia, dar, deh! Aşa sunt oltenii…
Am terminat de înregistrat caseta, abia aştept să mă duc acasă s-o ascult, apoi să încerc să învăţ să cânt ca ei. Am vorbit cu Cristi şi vom chiuli mâine să cântăm, apoi să înregistrez şi eu nişte albume de la el.

Vineri, 25 aprilie

Eu şi Cristi ne-am intalnit la 7 30, am fost într-un parc, trebuia să asteptăm pînă la 10 cand plecau ai lui. Am stat in parcul Puşkin, cîntam de n-aveam treabă, până când ne-a gasit tovarăşa profesoară de franceză, s-a auzit tipând:
“Vlădoianu! Minculescu!, Ce căutaţi în parc? Aveţi de gând să apăreţi la orele mele mâine? Nu vă e ruşine?” Răspunsul nostru a fost “Ba da, tovarăşă profesoară, chiar am fost în parc să vă pregătim o surpriza pentru mâine” “Bine, să vedeti ce 2-uri veţi avea voi daca nu va găsesc la oră”. Am plănuit sa cântam melodia aceea, Rugă pentru parinţi, majoritatea profesorilor încep să plangă la melodia aceea, deci scăpăm sigur.
Între timp se face ora 10, ajungem acasa la Cristi, cântăm ce cântăm, pregătim cablul, luam cele doua casetofoane, dam play/record… stăm puţin… Nu merge! Ne tot gândim ce să facem, mai încercăm o dată, încercăm doar play, nu merge nimic, în cele din urmă realizăm că… nu avem curent. După înjurături adresate dragului nostru conducător, am tot cântat şi am lasat-o baltă cu înregistratul, am mai şi chiulit degeaba…

Miercuri, 26 Martie

Astăzi trebuie să vină marele tovarăş conducător in şcoală (asta explică vaccinurile obligatorii neanunţate). Mi s-a spus să-i cânt o melodie Tovaraşului, dar după ce ne-au dat steguleţele şi ameninţările să nu chiulim, am reuşit să mă strecor prin curtea din spate şi să sar gardul. În drum spre tramvai am văzut nişte băieţi şi fete care incepuseră să fredoneze o melodie de la Celelalte Cuvinte şi am început să fredonez şi eu cu ei, mergeam în aceeaşi direcţie. Sunt cu ceva ani mai mari ca mine. Din vorba în vorba, a început un baiat cu un nume cam ciudat - AG Weinberger, să ne spună cum este “afară”. Ne-a povestit că în America e democraţie, acolo ai televizor non stop, acolo poţi spune ce vrei şi cânta ce vrei fără să paţeşti nimic. Acolo, la concertele rock nu vin securişti. Acolo nu sunt obligaţi să facă ceea ce nu vor. Mi-a povestit şi de festivalul de la Woodstock, de Jimi Hendrix, BB King, Eric Clapton, Janis Joplin, Joe Cocker… mă întreb cum cântă? Mi-a dat nişte casete să ascult, abia aştept să văd cum sunt şi cum cântă. Am auzit ca mulţi cântă despre libertate, cu toate că se bucură de ea. Poate tocmai de aceea o preaslavesc, ca nu cumva să o piardă. AG vorbeşte despre America precum ar vorbi despre un paradis. Şi nu e singurul. Mai era, în grupul nostru, o fată, Aura. Aura Urziceanu, parcă, şi ea vorbea despre nume mari în jazz: Miles Davis, Louis Armstrong, Ella Fitzgerald. Ne-a povestit că ar exista o altă istorie decât cea predată în şcolile noastre comuniste. Aşa o fi? O fi adevarat, or fi adevărate poveştile despre Renaştere şi Iluminism?
Oare chiar e posibil să faci şi să spui ce vrei, fără să fii arestat? Oare chiar există libertate şi drepturile omului? Cred că inţeleg de ce artistul acela, Nicu Covaci, a fugit din ţară împreună cu colegii de trupă… Oare se vor întoarce vreodată în România? Poate. Poate într-o bună zi o să avem şi noi libertate şi democraţie. Eu, cel puţin, aşa sper…

Roger Vladoianu

Clasa a XII-a

Colegiul National " Ion Creanga "

Mentiune:

Amurgul speranţelor

Motto: ” E omul care a vǎzut idei ” (Camil Petrescu- “ Jocul ielelor ” )

-Departe din nou, murmura Iulian cu lacrimi în ochi.
Soarele era la asfinţit, aruncând vǎpaie violete asupra blocurilor sumbre.Câte o femeie ieşea din când în când la fereastrǎ, admirând cu romantism razele muribunde ce formau valuri roşcate si liliachii pe pereţii albi.
Iulian pǎşea lent, aproape fǎrǎ zgomot prin frunzele uscate ce trosneau sub apǎsarea lui greoaie.Uitase cum e sǎ trǎieşti într-un loc civilizat. Tot ce vedea era un gard zgrunţuros, lipsit pe alocuri de vopseaua datǎ de un verde crud. Mici smocuri de iarbǎ împodobeau ici colo pǎmântul nefertil. Astǎzi i se acordase o jumǎtate de orǎ de plimbat. Ca prin vis vedea Franţa cu impozantul Turn Eiffell, sau Roma al cǎrei Colloseum îl impresionase pânǎ la lacrimi.Vedea oameni grǎbiţi, veseli şi sprinteni. Vedea un pictor talentat ce surprindea pe pânzǎ amurgul violet, sau italieni adunaţi într-o zi de sâmbǎtǎ într-un restaurant aglomerat, mâncând paste si discutând aprins. Dar cel mai mult se vedea pe el, închis într-un loc umed, pustiit de civilizaţie şi plin de smintiţi fǎrǎ un scop în viaţǎ. Faţa îi devenise palidǎ, douǎ petale trandafirii se încǎpǎţânau sǎ îi coloreze obrajii ce ardeau. Se plimba încet, frǎmântându-şi mâinile. Surâsul amar ce îi încremenise pe faţǎ îl arǎta poate mai deprimat decât era..
-Ce bine era! Era aproape… perfect! îngǎimǎ cu greutate ultimul cuvânt. Un nod greoi i se opri în gât distrugând speranţa cǎ va mai fi vreodatǎ ce a fost şi cǎ totul este doar o iluzie.
- O Kafka, nebun al zilelor mele fericite! Ce triste zile îmi sunt date sǎ vǎd! “Metamorfoza”mea e plinǎ de dispreţ. Nu uit ce-am fost, nu vreau sǎ uit! Preferam de mii de ori sa fiu gândacul imaginaţiei tale, decât un fir de aţǎ în mâna destinului.
- De ce? De ce…
- Iatǎ o întrebare esenţialǎ mon ami, se auzi o voce cutremurǎtor de tristǎ din spate.
-Tu! Tu netrebnicule, ce mai vrei de la mine, nu ţi-a ajuns?
-Vai Iulian, mǎ dezamǎgeşti, sunt aici din cauza ta! Sunt aici de un an de zile ca şi tine.
-Lasǎ-mǎ în pace! Vreau sǎ pleci, urla Iulian şi lumina verde ce-i pâlpâia în ochi se stingea. Mici vinişoare roşii împodobeau albul ochiului. Pǎrul zburlit, de pisicǎ speriatǎ, netuns de prea multǎ vreme, cǎdea murdar pe faţa ovalǎ. Obrajii odatǎ radios de luminoşi erau acum supţi, lǎsând sǎ se întrevadǎ maxilarele enorme. Nasul lung, drept, denota natura-i aristocraticǎ şi chiar şi aşa, în starea asta, Iulian putea fi numit un bǎrbat frumos. Celǎlalt, însǎ, Pierre, un moşuleţ cǎrunt, cu barba pânǎ în piept, înalt şi pântecos, cu ochi de o tristǎ simplitate, încadraţi pe o faţǎ cu maxilare proeminente, avea un nas acvilin, relativ mare, buze subţiri ca douǎ liniuţe fin trasate şi ochi cǎprui, migdalaţi. Glasul lin se contura cu un accent franţuzesc uşor rârâit. De-acum şi el visa, sau poate îşi amintea. Îşi amintea Franţa, superbul Paris, cu femei fardate discret, îmbrǎcate dupǎ moda vremii, parfumul brutǎriei, dulceag, unde un bǎrbat cu un pântece enorm şi şorţ alb imaculat scotea de zor din furnalul arzând, pâinea coaptǎ. Auzea clipocitul Senei, îi vedea culoarea de peruzea şi sclipirile de diamant ce o împodobeau. Îşi aducea aminte primul vaporaş de pe Sena, stǎtea între o femeie înaltǎ, suplǎ, ce mirosea a lǎcrǎmioare, purtând o boneţicǎ pe o parte şi un bǎrbat la fel de înalt, cu un palton bleumarin, ce privea cu luare aminte Turnul Eiffell, acel mastodont din fier încǎrcat cu mii de luminiţe. Atunci, parcǎ întreaga luminǎ era absorbitǎ de Turn şi redatǎ lumii în cea mai purǎ şi mai maiestuoasǎ imagine.
Mâinile lui Pierre rǎmǎseserǎ, în ciuda vârstei înaintate, aceleaşi, cu lungi degete, frumos conturate ce evocau o imagine bine definitǎ a vieţii lui de pânǎ acum. De mic copil, desena Sena, în mii de nuanţe ce o învǎpǎiau la apus, sau Turnul Eiffell pe care rǎsǎritul îl învǎluia într-o aurǎ de lumini, dar şi strǎduţe mici, întortocheate, brutǎrii gǎlbui, cǎrora le dǎdea gustul dulce al pâinii, oameni în paltoane cu umbrele multicolore ce se plimbau pe asfaltul încǎ umed al Champ Elisee-ului.
Ziua în care îl întâlnise pe Iulian era însǎ cea mai proaspǎtǎ şi mai arzǎtoare în mintea lui. Respiraţia i se precipitǎ. Era o searǎ mohorâtǎ, însǎ plǎcutǎ prin aerul dulceag de toamnǎ.Seara, de obicei, dupǎ ce-şi câştiga banii, trecea pe la buchinişti îngheţaţi, ascultându-le cu plǎcere „povestea vieţii” şi cumpǎrând la sfaturile lor, diferite cǎrţi pe care le punea apoi într-un geamantan din piele, dar pe care niciodatǎ nu le citea. Mereu spunea cǎ Dumnezeu nu i-a dat talent actoricesc şi le-ar strica farmecul dacǎ le-ar citi în modul sǎu barbar, de aceea prefera sǎ le asculte.
De data aceasta însǎ se proţopi pe o bǎncuţǎ lângǎ Louvru. În spatele lui nu se mai afla nici Sena şi nici lacul cu rǎţuşte de lângǎ Turn. Se gǎsea doar o staţie de- abia construitǎ de metrou. În seara asta Louvrul îl fascina, atât de frumos era luminat, atât de bine se conturau umbrele pe coloanele masive în spiralǎ, încât se aşezǎ fascinat sǎ îl admire. Era de neredat un asemenea peisaj. Când Iulian ieşi din incinta muzeului era deja searǎ. Vorbea puţin mai tare decât de obicei, cu Alan, prietenul sǎu din Londra. Pierre era încǎ acolo, admirând Louvrul. Iulian îl zǎri numaidecât, îşi dorea de mult timp, ceva sǎ-i aminteascǎ de Franţa. Alan, care îl cunoştea de ceva timp pe Pierre, il recomandǎ.
-Face cele mai frumoase portrete, sunt perfecte!
-Perfecte zici! zâmbi Iulian lǎsând sǎ i se întrevadǎ dentiţia superbǎ. Ăsta-i omul pe care-l caut, râse uşor.
Alan le fǎcu cunoştinţǎ imediat. Pierre, deşi nu voia sǎ facǎ portrete în acea searǎ, se lǎsǎ convins şi întrezǎri în Iulian un chip demn de un astfel de peisaj.Totul se potrivea. Mai avea puţin, o singurǎ liniuţǎ, când din cer, fulgere ce se zbǎteau în lanţurile lor, se descleştarǎ asuprindu-se cu repeziciune spre Paris.Tunetele nu întârziarǎ nici ele, dar ceea ce îi dezolǎ pe cei doi erau picǎturile de ploaie.De obicei Pierre cunoştea vremea, ştia când va ploua şi când nu, dupǎ forma norilor, dar de data aceasta greşi.Un strop mic de ploaie, cristalin, sfǎrâmǎ douǎ vieţi monotone şi perfecte. Pierre greşi. Încremenit, îngǎimǎ doar atât :”greşit!”
Greşise pentru prima oarǎ în viaţǎ.Un vǎl de tristeţe sumbrǎ se aşternu asupra lui cu repeziciunea ploii ce i se cuibǎrea pe faţǎ. Iulian tresǎri.
-Vreau sǎ vǎd! Mareea gândurilor îi inundase faţa deja înspǎimântatǎ.
Dar Pierre era pierdut, pierdut în lumea... portretelor. Foaia stricatǎ acum de picurii nǎvalnici de ploaie îi alunecǎ din mânǎ. Urmele limpezi, contururile frumoase ale feţei lui Iulian se afundau de-acum în ceaţa deznǎdejdii. Chipul monstruos al unei vieţi perfecte îl dezola. Era el? Da, el era, doar el... Lumina soarelui se stinse fǎcând loc unor raze muribunde ce se ascundeau în spatele norilor.
Alan îi gǎsi în ziua urmǎtoare pe amândoi plângând haotic. Iulian, cu pǎrul rǎvǎşit, se tǎvǎlea cuprins de chinurile epilepsiei, pe care o ascunsese cu grijǎ de mic copil, iar Pierre, oh Pierre, se legǎna cu ochii mari, împǎienjeniţi strigând:’’greşit!”
Neştiind ce sǎ facǎ şi având cunoştinţǎ de banii lui Iulian din România, îi luǎ pe amândoi şi îi internǎ la Spitalul 9. Ştia cǎ e un spital bun, un spital de nebuni, dar totuşi cei de aici se interesau de bolnavi.De peste un an cei doi se aflau aici. De peste un an!
Pierre se întoarse brusc, vǎzându-se târât de o femeie robustǎ, cu o mânǎ fermǎ de soldat. Şi Iulian era dus cu forţa de un bǎrbat grosolan.
-Hai! s-a terminat de mult jumǎtatea de orǎ, în plus vǎ cautǎ cineva, vociferǎ sictirit femeia.
Pierre şi Iulian stǎteau alǎturi, epave ale zilelor trecute.Venise cineva în vizitǎ, acelaşi cineva care-i internase.
-Aş veni mai des, dar ştiţi, am şi eu familie.
-Familie! repetǎ Iulian, el nu avusese niciodatǎ aşa ceva, „aventura” cu perfecţiunea îl împiedicase.
-Uite v-am adus câte o carte, sper sǎ vǎ placǎ! E de Kafka.
-Kafka...ochii i se împǎienjenarǎ şi gura i se mişca convulsiv. Pierre în schimb ridicǎ cea mai candidǎ şi mai dulce privire cu care îl învǎlui pe Alan în aura mǎrilor limpezi. Cineva îi aducea ceva. Şi Iulian avea un sentiment ciudat. Niciodatǎ nu primise o carte, niciodatǎ nimeni nu se interesase de gusturile sale.Uşa se trânti, Alan plecase.
Pierre alergǎ înflǎcǎrat pe scǎri şi scotoci cu nerǎbdare prin cǎrţile din geamantan.
-Asta este! Un manuscris în germanǎ, luat de la un bǎtrân buchinist, pe care se întrevedea cu litere aurite numele „Franz Kafka”. Alergǎ la Iulian.” Citeşte-mi-o!”
Cu lacrimi în ochi Iulian pipǎia contururile literelor. Era chiar „Metamorfoza”. Pe mǎsurǎ ce timpul trecea, vederea lui Pierre era din ce în ce mai slabǎ, pânǎ într-o zi în care şi-o pierdu de tot. Dar înainte ca asta sǎ se întâmple îi arǎtǎ lui Iulian micuţa sa bibliotecǎ. În fiecare zi, timp de o jumǎtate de orǎ, Iulian se aşeza afarǎ sub un copac şi îi citea lui Pierre. Citea! Citea cu patimǎ şi înflǎcǎrare poveşti din cele mai frumoase. Fiind poliglot interpreta cu diferite accente piesele lui Shakespeare, Moliere şi altor scriitori. Deveniserǎ prieteni, literatura crease o punte între cei doi, punte atât de bine construitǎ, încât nimic, nimic nu o mai putea dǎrâma.
Într-o zi se întâmplǎ ca destinul sǎ îi curme viaţa lui Pierre.Era bǎtrân. Mai era doar o carte, mai erau doar câteva pagini şi biblioteca lui se termina. Ora mesei îl surprinse pe Iulian scriind o carte pentru amicul sǎu. Se apropia Crǎciunul şi voia sǎ îi dea un cadou. Alarmat de zarva din curte, Iulian se ridicǎ de la masǎ. Asistentele nervoase cǎrau pe o targǎ albǎ trupul lui Pierre. Stǎtea ca o statuie de marmurǎ cu braţele pe piept, pǎrând cǎ doarme. Iulian se uita deznǎdǎjduit, îl pierduse pe Pierre.Tot ce a putut afla despre moartea prietenului lui a fost cǎ :”se stinse într-o linişte perfectǎ”.
-Perfectǎ! De-acum va petrece o eternitate în perfectǎ...uitare.
Perfect a fost ultimul cuvânt cu care Iulian şi-a încheiat cartea. În fiecare sǎptǎmânǎ citea cǎte o paginǎ memoriei lui Pierre. Dar şi lui privirea îi slǎbi, pânǎ când şi-o pierdu de tot. Însǎ ştia ce scrisese şi încheie dramatic:
-Perfectǎ!

Serban Madalina Daniela

Clasa a XI-a G

Colegiul National " Ion Creanga "

Mentiune:

Eurorchestra

Eurorchestra
,, Muzica înseamnă 99% muncă şi 1 % talent ” – George Enescu

Linişte. În sală nu e ţipenie de om. Undeva, în depărtare, un Dans Ungar se termina fericit. Fericit, şi Pierre, cel care urma să fie concert-maestru.
Iată-mă, aici, în faţa scaunelor libere în care în 2 zile vor sta câteva sute de oameni ca să mă asculte pe mine, numai pe mine, solistul. Solistul de la flaut, cum obişnuia maestrul să îmi spună. Marcel, cum mă strigau toţi ceilalţi. Eram privit şi admirat de toţi din orchestră, eram singurul român care reuşise anul acesta, şi totuşi, aici, pe scenă, lângă puipitrul dirijorului, cu flautul meu de argint în mână, nu simţeam că aparţin, nu mă simţeam ,,solist”. Timid, parcă la prima audiţie de la Dalles, ridic flautul şi îl apropii de buzele mele, tremurânde de frică, de timiditate. Rar, un do prelungit se strecoară din lăcaşul flautului şi se dăruieşte lumii pentru ca o clipă mai târziu să dispară prematur. Eu l-am omorât, cu o simplă respiraţie. Aşa e viaţa, omori ca să nu fi omorât. Un tempo alene se prelinge din flaut, do, re, mi, do, re, do, sol, sol, si bemol. Un tempo care ma binedispunea şi îmi amintea de ţară, de câmpiile ei întinse, de bulevardele goale mereu, de parcurile curate şi îngrijite... Ah, România! Ţara mea, ţara întregului popor! Eminescu dorea României numai binele, şi eu la fel. Fără să îmi dau seama continuam scurta improvizaţie din ce în ce mai tare şi mai rapid. Pierre, strecurându-se în spatele meu a fost la un pas de a-mi provoca un infarct, când am auzit în ureche corzile lui Evah Pirazzi recitând ,,do, do, la, la, fa” în urechea mea demult uitată în mrejele flautului. ,,Ah, Pierre! M-ai speriat extraordinar, serios. Îmi cer scuze pentru deranj, încercam să scap de emoţii...Ştii şi tu, e prima mea dată, şi mă simt ca la început, mic, timid, nesigur pe mine.” ,,Oui, mon amie, ştiu cum te simţi, aşa eram şi eu la primul meu concert aici. Tremuram tot, nu îmi găseam locul, mă gândeam că voi falsa, că toată lumea va râde de imprudenţa şi frăgezimea mea. Vezi tu, când am ajuns ici, en Vienne, eram ca un fruct necopt, verde nu numai a faţă de frică, ci şi în talent. Am crezut că voi da totul în bară, că toată munca mea va fi fost în zadar, că nu voi cunoaşte niciodată gloria şi voi muri ca mulţi alţii, un artist prematur într-o lume prea rapidă. În schimb, înainte de concert, la fel ca şi tine, Marcel, am venit aici şi mi-am amintit de ţară, prin Marseilleza noastră sfântă, şi m-am calmat. Am mers înapoi, în camera în care mă aşteptau toţi şi m-am comportat ca şi cum nimic nu se întâmplase, şi totul a mers tre bien. Am susţinut un concert foarte frumos, am dat 3 bis-uri şi am primit, după concert, o vizită a unui domn care mi-a oferit o bursă aici, în Viena, unde studiez şi acum. Aşa că, Marcel, mon amie, nu trebuie să îţi fie frică, eu cel puţin te susţin, eu şi toată ţara ta.” ,,Merci beacoup, Pierre, o să ţin minte istorisirea.” a fost tot ce am putut să spun, şi m-am îndepărtat cu paşi grăbiţi spre camera mea.
Cu lacrimi în ochi m-am aruncat pe pat. Încă ţineam strâns flautul, în priza mea de oţel, nu voiam să îi dau drumul. El era viitorul meu, noi urma să fim eroi, sau zerouri. Totul depindea de acest concert, eram sigur. În lumea noastră, trebuie să mizezi totul pe o singură carte, iar asta era cartea mea, concertul pentru care am lucrat atât, concertul pentru care mi-am pierdut 6 luni din viaţă cântând când nu mâncam sau nu eram prea obosit ca să cad lat pe podea. O piesă de 30 de minute într-un concert de 3 ore într-o zi dintr-o lună dintr-un an din câteva miliarde. O fracţiune de timp, la nivel cosmic, de asta depindea tot viitorul meu, de o fracţiune de secundă. ,,O fracţiune, o fracţiune…” ultimele cuvinte pe care le-am rostit înainte să cad în inconştienţă.
Negru...Alb...Negru...Alb...Verde! De ce e verde? O, e o trecere de pietoni. Repede, să nu mă calce maşina. Grăbit, am ajuns pe malul celălalt al râului de beton, nevătămat. ,,Gazetta! Gazetta!” ţipa un domn de la colţul străzii. Un tânăr cu un arcuş pe umăr fuge pe lângă bărbatul în vărstă şi fură o gazetă. Îşi continuă fuga nebună, iar eu mă decid să îl urmez. Din fundal se auzeau ţipetele vânzătorului ca un vaiet nedesluşit... Cu greu l-am prins din urmă pe tânărul vandal, avea spirit de alergător mai degrabă m-am gândit, până mi-am dat seama că era Carlo, contrabasistul pe care l-am cunoscut la orchestră. Era şi el printre elitele vechi ale ansamblului. ,,Hei, Carlo!” l-am strigat şi am încercat să îl opresc, pentru ca mai apoi să îmi dau seama de ce reuşisem să fug aşa repede, sau de ce toată lumea părea că îmi face loc: eram un spectru, mâna mea a trecut prin el, care a continuat să fugă, nesimţiindu-mi atingerea. L-am urmat până la o casă dărăpănată dintr-un cartier mărginaş, el tot fugea. Mi-am dat seama că sunt în Italia, iar asta probabil este casa lui. Am intrat cu el, sau mai bine zis prin el, în casa mică, pe cale să se prăbuşească, dar totuşi bine îngrijită, tot de el am presupus. A lăsat arcuşul şi haina jos, s-a aşezat la o masă unde a băut un pahar de lapte şi a luat o înghiţitură de pâine în timp ce citea rapid ultimele titluri. După ce a terminat, a luat ziarul şi s-a dus în cealaltă încăpere, mobilată cu o masă,un scaun, o sobă, şi un contrabas. A aprins repede focul şi s-a apucat să studieze. Ariile toate erau atât de triste, iar contrabasul, regele grav al orchestrei, se potrivea atât de bine acestei mici case, cu pereţii ei scorojoţi de vreme...
Negru...Alb...Negru...Alb...Roşu! O cameră cu pereţi roşii, tapiţerie mai bine zis. Şi un pat mare mi se deschidea în faţa ochilor de data asta cu o fereastră mare pe perete, cu o vedere spre lac. Era apus, şi tot cerul parcă luase foc. Acolo, în faţa ferestrei, era ea, cânta la fagot. Rachel, cea mai bună din Anglia la instrumentul acesta. Acum era un pic mai tânără, şi mai puţine griji îi împăienjeneau privirea. Era pierdută în universul ei, privind la apus în timp ce îi cânta atât de frumos o odă specială, intimă, Soarelui. Se iubeau în secret de ceva timp, aşa părea. Am ascultat-o un timp, până a venit o doamnă în vârstă să o anunţe că este ora cinei şi că toată familia o aşteaptă în sala mesei, iar după aceea este aşteptată la un joc de cricket nocturn pe stadionul familiei. A aprobat-o din cap, după care şi-a terminat oda o dată cu apusul Soarelui, şi cu lacrimi în ochi a aşezat fagotul înapoi în husă.
Negru...Alb...Negru...Alb...Albastru! Cămăruţa mea, draga mea cămăruţă! Cu pereţii albştrii şi gemuleţul meu cu vedere asupra parcului, cu patul meu mereu desfăcut şi şifonierul răvăşit totdeauna. M-am aşezat pe pat şi mă gândeam la copilărie când s-a deschis brusc uşa şi a intrat în cameră un tânăr, de vreo 10 ani,cu părul castaniu, şi o faţă familiară, plângând usturător de grav. Într-o mână ţinea un flaut iar în cealaltă o foaie de hârtie pe care a aruncat-o imediat pe podea. Atunci mi-am dat seama că eram eu, şi că tocmai luasem primul meu 9 la examen. Am vrut să renunţ la tot în ziua aia, să fug în lume şi să mă fac acrobat la circ, dar ceva m-a oprit. Cel mic s-a ridicat din pat, iar cu ochii înlăcrămaţi a început să cânte un mic vals. Era frumos, melodios, dar nu perfect. Aşa că am început din nou. Şi toată noaptea am cântat un mic fragment, până a ieşit perfect. Fragmentul pentru care luasem nota 9.
Negru...Alb! M-am trezit înapoi la Viena, cu noi amintiri din nişte vise ciudate, dar cu un jurământ, pe care acum mi l-am amintit: niciodată nu voi mai lua 9 la un examen, sau la orice e legat de instrumentul meu, de flaut. Am uitat jurământul făcut acum 6 ani, dar el nu m-a uitat niciodată pe mine, mi-am dat seama, pentru că de atunci nu am mai luat 9, am luat doar 10. Asta urma să se întâmple şi acum.
În camera de zi erau toţi când am ajuns. Toate naţiunile europene îşi trimiseseră cei mai buni cântăreţi ca să reprezinte ţara. Eram un amalgam de tradiţii, culturi şi instrumente într-o cameră de 10 metri pătraţi, dar toţi vorbeam aceeaşi limbă, singura limbă universală pe lângă matematică, limba pe care o înţelege toată lumea: muzica. Uniţi de muzică naţionalitatea era uitată, nu mai eram germani, români, francezi, austrieci sau englezi, eram muzicieni. Muzica era ţara, mama şi limba noastră, şi prin asta am ales să vorbim, prin limba pe care o înţelege oricine: muzica. Ne-am distrat în ziua aceea, şi toate grijile au fost uitate, eram toţi o naţiune, bazată atât pe distracţie cât şi pe muncă.
Noaptea nu mi-a mai fost bântuită de vise nebune şi am putut să mă odihnesc, să mă pregătesc moral pentru ceea ce urma. Nu trebuia să îmi fie frică, pentru că ştiam de unde am început, nu numai eu, ci şi majoritatea celorlalţi, nu trebuia să mă mai tem pentru acea fracţiune, ci să o îmbrăţisez, să ne contopim şi să creem o nouă viaţă în ţara noastră, în Muzică, în acea clipă.
Lumea m-a...ne-a întâmpinat pe toţi cu braţele deschise în seara următoare, iar concertul a fost extraordinar, am dat 4 bis-uri. La final, Pierre a venit la mine cu deja obişnuitul ,,do,do,la,laeree toată lumea: muzchcişi,fa” şi mi-a şoptit ,,Ai văzut, mon amie? Nu a fost chiar atât de greu, nu?’’ ,,Nu, Pierre, nu a fost, pentru că v-am avut pe toţi lângă mine şi pentru că v-am auzit, v-am simţit lângă mine.”
Lumea e mare iar timpul este scurt, dar muzica...muzica este infinită şi nedefinită. Este sufletul din care suntem construiţi şi legea după care el vibrează. Muzica nu cunoaşte bariere, nu vede, doar aude, aude şi cuvântează prin oricine, indiferent de unde vine sau ce a făcut, dacă este demn de muzică, atunci aceasta îi va fi mamă, soră, soţie, amantăzica nu cunoaşte bariere, nu vede, doar aude.finită. Este sufletul din care suntem construiţi şi şi fiică.

Chirita Filip Rares Cristian

Clasa a X-a

Palatul National al Copiilor

Mentiune:

Un nou început

Motto: ,, Noi facem parte din pământ si el face parte din noi ’’
( din cuvântarea unui şef de trib indian)

Ziua de azi a fost deprimantă. O zi dintre acelea în care orice ai face nu iţi iese nimic. Ploaia îmi ajunsese pânǎ la piele şi frigul îmi intrase în oase, dar ajung acasă şi în mod ciudat sunt fericit. Mă întind pe pat şi îmi reamintesc toate evenimentele petrecute azi. Totul a pornit de dimineaţă, când m-am trezit mult prea târziu. Desigur că în graba mea de a ajunge la timp la serviciu am ,,distrus’’ câte ceva prin casă.
În sfârşit ies din casă, ajung la maşină şi constat că nu mai are combustibil. Nu am încotro si iau tramvaiul. Este absolut nomal că şi pe drum am avut diverse incidente, dar nu mai contează. Ajung într-un final la serviciu cu doua ore întârziere. Şeful mă întâmpină cu un zâmbet ironic şi îmi trânteşte în braţe un teanc de hârtii zicându-mi : ,,Dacă tot ai întârziat poţi sta peste program să termini.’’Mă duc la mine în birou şi mă pun pe treabă. Dar parcă muncesc în van, teancul de hârtii nu scade! Mai pe seară apare şeful meu cu o foiţă de hârtie în mână, spunându-mi cǎ reprezintă tema fiului său şi vrea să o termin pânǎ a doua zi, menţionând să nu plec până nu termin treaba. Şi uite aşa am stat la birou până la douăsprezece noaptea, uitându-mă din când in când pe geam cum şiroia ploaia şi gândindu-mă că o să mă fac leoarcă până acasă.
Dar acum sunt liniştit şi am un sentiment plăcut, fără nici un motiv anume. Deodată însă, îmi aduc aminte de tema acelui copil şi mă duc să iau hârtiuţa pe care o îndesasem în buzunarul hainei. O despăturesc cu o oarecare nelinişte, nu era prima oară când îmi dădea o temă, mai primisem multe, unele dintre ele kilometrice. Aşadar, despǎturesc hârtiuţa şi la o primă impresie, tema mi se pare simplă. Trebuia să scriu o compunere despre interculturalitate. Dar de fapt nu era deloc simplu, constatând că habar nu aveam ce să scriu. Mi-am bătut capul ceva până să găsesc un subiect şi am reuşit să îmi amintesc de o întâmplare din anii mei de facultate.
Într-o vacanţa de vară s-a organizat o excursie pentru elevii cu merite deosebite. Urma să mergem în America de Sud, undeva prin Munţii Anzi, mai exact într-un sătuc situat departe de civilizaţie, sătuc ce aparţinea civilizaţiei aymara. Eu m-am aflat printre acei merituoşi elevi şi am fost, aşadar, în excursie.
Când am ajuns acolo am fost impresionat de frumuseţea peisajului sălbatic. Munţii se întindeau maiestuos, iar pe unul dintre masive se puteau zări vestigiile unei cetăţi antice. La o oarecare depărtare se afla satul în care locuiau aymara încă din cele mai vechi timpuri. În sat oamenii trăiau ca în trecut, neavând nici măcar o utilitate modernă. Casele lor erau făcute din piatră şi am aflat cǎ se bazau foarte mult pe ajutorul animalelor, forţele proprii şi mai ales pe zeii lor. Când am aflat că nu au nici măcar electricitate, eu şi colegii mei ne-am cam bosumflat, dar lipsa utilitǎţilor aproape că nici nu s-a făcut simţitǎ. Pe toată perioada în care am stat acolo, fiecare a fost cazat la câte o familie. Satul era micuţ, aşa că nu erau foarte mulţi oameni, locuitorii cunocându-se aproape toţi între ei. În familiile lor fiecare ştia bine ce are de făcut, bărbaţii se ocupau de obţinerea hranei, iar femeile aveau grijă de case şi de copii. Era o ierarhie respectată de toţi.
Cum spuneam, fiecare dintre noi stătea la câte o famile. Eu am nimerit într-un cămin foarte primitor, unde am fost tratat cu respect, asemeni celorlalţi.
Comunicarea a fost relativ uşoară, ei cunoscând limba spaniolă, unul dintre puţinele lucruri asimilate de la colonişti. M-a surprins faptul că doreau să afle cât mai multe lucruri despre ţara din care veneam, aşa că, seara ne adunam în faţa unui foc mare şi povesteam fiecare câte ceva. La un moment dat, ţin minte că am întrebat cum se face cǎ trăiesc la fel ca în trecut şi de ce nu s-au lăsat şi ei pradă lumii moderne. Nu am primit nici un răspuns atunci, dar după ce m-am culcat, bătrânul din familia la care locuiam m-a trezit si m-a luat după el. Am urcat împreună pe munte, drumul era luminat doar de razele lunii şi de o făclie pe care o ţinea însoţitorul meu. L-am întrebat încotro ne îndreptăm, dar nu mi-a zis. Am ajuns într-un loc ferit la care nu ajungea nici măcar lumina lunii. Am pătruns în acel loc mistic şi bătrânul a luminat cu făclia locul. Tot ce puteam desluşi erau nişte monumente; la început nu mi-am dat seama ce sunt, însǎ am fost repede lămurit. Acel loc reprezenta un cimitir, un cimitir unde au fost îngropaţi toţi cei care au luptat împotriva coloniştilor. Aici bătrânul a început să vorbească.:,, Te întrebi de ce nu am părăsit satul şi nu ne-am dus la oraş? Cum am putea oare să ne ducem şi să ne ,,întemniţăm’’ de bună voie în oraşele lor, acele locuri gri şi monotone unde nu sunt decât ziduri de beton, praf, zgomot şi aglomeraţie? Strămoşii noştri au luptat din greu pentru apărarea teritoriului şi chiar dacă am fost învinşi şi făcuţi prizonieri în propria noastră ţară, nimeni nu ne poate îngrădi libertatea spiritului! Cele mai importante lucruri pe care le are un om sunt libertatea şi demnitatea, iar ei au încercat să ni le ia pe amândouă, dar nu au reuşit. Coexistând cu ei ar însemna să ne jignim străbunii, morţii nu ar mai avea linişte pe lumea cealaltă! Voi, oamenii albi, nu ştiţi să respectaţi pământul, voi îl distrugeţi, distrugând odată cu el propria voastră viaţă. Credeţi că sunteţi fericiţi şi că ne sunteţi superiori, dar nu înţelegeţi că fericirea nu se găseşte în lucruri materiale şi în putere, ci în lucrurile simple pe care ni le oferă viaţa de pe pământ zi de zi. Noi, locuind aici în sălbăticie suntem mai liberi decât pasărea cerului, noi nu suntem sclavii tehnologiei aşa cum sunteţi voi, totul se face aici prin propriile noastre forţe şi prin voinţa zeilor. Pământul iţi oferă tot ce ai nevoie, dar trebuie ca tu să îl înţelegi şi să îl asculţi. Aşadar, ia atitudine, ascultă-ţi sufletul, desfă-ţi aripile, fi ca pasărea cerului, şi vei fi liber!’’
M-au mişcat acele vorbe, dar din nefericire nu eram pregătit pentru a le înţelege în adevărata lor profunzime. Abia acum îmi dau seama de valoarea celor spuse şi realizez cât de îngrădit am fost până acum. Eu, un om cu perspective mari pentru viitor, am ajuns să fac temele unui copil de gimnaziu şi să fiu tratat ca un om de nimic. Acum, toate acele vorbe mi se prăvălesc în minte, stârnind în mine un sentiment nou, sentimentul de independenţă. Totul începe să capete un contur, îmi dau seama că până acum am dus o viaţă jalnică, fără sens. Trebuie să iau atitudine şi să îmi deschid aripile aşa cum a zis bătrânul indian!
Aşadar, m-am sculat devreme cu o decizie de nestrămutat: trebuie să îmi dau demisia! Ajung la serviciu şi îi înmânez şefului meu cererea.
- Ce-i asta? Tema? E cam scurtă, nu crezi?
- Uitaţi-vă mai bine! I-am zis
- Demisie?! Cred că glumeşti! Eşti un ratat! Nu o să te mai angajeze nimeni! urla aproape înnebunit.
Dar, consider că nu are sens să ma complic dându-i explicaţii , aşa că ies din birou, cu sufletul plin de speranţă şi cu certitudinea că de acum înainte totul va fi bine.

Lazar Alina

Clasa a XI-a G

Colegiul National " Ion Creanga "

Premiul Special:

Memorii

Imi petreceam umbra prin frunzarisul primaveratic al cimitirului Bellu si nutream ganduri morbide mana-n mana cu aventura copilareasca. Trairea simbiotica a crucilor de piatra cu iarba naiva prin verdele ei crud deschideau in fata ochilor mei usi spre locuri intime, un spatiu nuptial intre un el si o ea. Luna de miere abia incepuse. Abia o gustasem in adevaratul ei sublim, inghitind cu egoism dulceata mistica ce ma cuprinse. Descoperisem in ghidul cimitirului locul generalului Iacob Lahovary a carui capela in forma de bisericuta a fost realizata de Ion Mincu. Cu timpul devenise un bloc urias mancat de verdeata si supus profanarii. Usa veche din lemn putred dinspre apus era inchisa cu un lacat auriu aproape nou. Pe un perete lateral cateva cuvinte slujeau invierii memoriei celui mort. O gaura inalta si neagra era desfasurata pe peretele de rasatit. Am intrat descoperind cu privirea formele grele ale scarii circulare, care, asa cum aveam sa observ, erau infiorator de stramte si lugubre. O avalansa de gunoi se napustise inauntru facand si mai grea expeditia in neantul curiozitatii. Fiecare pas era facut incet. Imi gaseam cu greu un loc pe treapte vrand nevrand sprijinindu-ma de stalpul central in jurul caruia, intr-un ritm ametitor, coboram in intuneric. Cu cealalta mana tineam timid o candela fierbinte a carei lumina spargea cu lovituri de pumn gheata groasa a beznei. Cu miscari atente am asezat candela plina ochi cu ceara lichida pe una din trepte. Ma ridic apoi si privesc spre intrarea in cripta, o usa slab reliefata lipsita de orice atingere divina spre a carei aspiratie a fost inaltat mormantul. Un joc de aburi se isca profitand de ritmul alert al respitatiei mele. O racoare subtila imi atinse pielea, iar firisoarele de aer statut imi inundau plamanii precum corpurile cilindrice ale viermilor orbi intr-un cadavru.Dar nu totul era orb. Nu bagam de seama ca zidurile transpirate colcaiau a viata, iar iedera acoperea ca o haina trupul garbovit al unui batran prin a carei rana inca deschisa si plina de puroi am cutezat sa intru. Din structura simpla a scarii pe care stateam nemiscat am facut un labirint in care mintea mea cauta iesirea impinsa de un sentiment de frica. Orientarea mea a inghetat, iar fobia crestea cu fiecare secunda de atentie acordata unui paianjen de pe peretele ce inconjura treptele. Cateva minute mai apoi ma aflam in fata mormantului eliberandu-ma de paralizie. Reusisem sa ies.

Totul era impanzit in lumina pranzului, iar pe alocuri lipsa copacilor transforma cimitirul intr-un cuptor de marmura neagra. Aleile lungi pestrite atinse de atatia pasi de oameni sau animale pareau sa continue mitul labirintului. Din cand in cand zaream cate o babuta vazandu-si de ale ei, curatand mormantul raposatului sau al vreunei rude. Se uita speriata la mine, oarecum agitata si, cu pasi grabiti dar calculati, se ascunse de dupa vreo ridicatura de monument. Ajunsesem la un mausoleu a carei usa era mereu deschisa. Grandoarea sufocanta a arhitecturii, cei patru evanghelisti incarcerati in trupuri de arama ce strajuiau colturile si numeroasele decoruri florale in albul marmurei ma impingeau in adancul criptei, in intunericul de dincolo de usa. Apartinea bancherilor Gheorghief, dupa cum urma sa ma lamuresc din ghid. Era un inceput de iarna cand, mergand sub crengile scheletice ale teilor ne indreptam spre acelasi loc. Vroiam sa-i arat marea mea descoperire, s-o fac partasa locului in care linistea se incheaga cu aerul intr-o dragoste muta. Coboram trepte destul de inguste pentru talpile noastre. De fiecare data le-am considerat o greseala. La atentia acordata lor si riscului unei cazaturi, pierdeai din vedere plafonul instelat ce profita de fiecare varsare de lumina cenusie patrunzand prin golul intrarii. Odata ascunsi jos, feriti de picurii unei toamne ce a uitat sa treaca, am inceput un dans suav al dragostei noastre, neintelegand tacerea, dar ascultand duetul inimilor.
Itinerariul ma ingheta. Vantul se inasprii, iar norii pareau zgariati de copaci. In subteranul criptei eram prea ocrotiti, prea vazuti si descoperiti. Intr-adevar, nu eram singuri acolo. Am dat uimiti cu privirea de forma unei pisici intr-unul din colturile intunecoase. Speriata la culme de apropierea mea a tasnit sageata spre scari sa iasa, tarand dupa ea negrul ascunzisului ei. Simteam nostalgia plecarii ei in lumea de-afara unde apa, frunze si praf devin totuna.

Alexandru Iacob

Clasa a XI-a

Liceul " Nicolae Tonitza "

"Dialog in culori" - premianti

2009-02-22T03:56:00.001-08:00

Sectiunea GIMNAZIU

Premiul I

Croitoru Denisa
Scoala Nr. 59 "Dimitrie Sturdza"
profesor coordonator: dna. Cojocaru Speranta

Premiul II

Petre Madalina
Scoala Nr. 99
profesor coordonator: dna. Maricescu Teodora

Craiu Maria
Scoala Nr. 120 Martisor
profesor coordonator: dna. Tanase Florica

Premiul III

Babascu Miruna
Scoala Nr. 120 Martisor
profesor coordonator: dna. Tanase Florica

Sectiunea LICEU

Premiul I

Cazacu Cristian
Colegiul National de Informatica "Tudor Vianu"

Premiul II
Munteanu Alina
Grup Scolar Economic "Mircea Vulcanesc"
profesor coordonator: dna. Neagu Niculina

Premiul III

Tiuca Octavian
Colegiul National de Informatica "Tudor Vianu"
profesor coordonator: dna. Stoian Gratiela

Felicitari tuturor participantilor!

Câştigătorii concursului de fotografie "Cultura în obiectiv"

2009-02-21T03:53:00.001-08:00

SECŢIUNEA GIMNAZIU:

Premiul I - Pucean Nicolata Cristina

Premiul al II-lea - Calurasu Ana Maria

Premiul al III-lea - Belibou Andreea

SECŢIUNEA LICEU:

Premiul I - Burachu Maria

Premiul al II-lea - Florescu Dan Ştefan

Premiul al III-lea: - Oprea Iulian

- Kettler Dorothea

Raport de evaluare a proiectului

2009-02-17T07:22:00.000-08:00

Astazi s-a lansat raportul de evaluare a proiectului ,,Dialog fara frontiere", editia I, 2008, proiect pilot.

Multumim pentru tot sprijinul acordat de participantii, partenerii si sponsorii nostrii!

Coordonator proiect, Gabriel Brezoiu

RIDICARE PREMII RESTANTE

2009-02-06T00:12:00.000-08:00

Va reamintim!!!

Participantii care nu au putut ajunge la festivitatea de premiere sunt rugati sa vina la Institutul European din Romania, de luni pana vineri, orele 10-16 pentru a-si ridica premiile de la doamna Laurentia Mereuta.

Acestia sunt rugati sa se prezinte cu un act de identitate si sa isi anunte prezenta cu minim 24 de ore inainte pe adresa de e-mail aepado@gmail.com.

ATENTIE! Castigatorii care nu se prezinta pana la data de 1 martie 2009 pierd orice drept de revendicare a acestor premii considerandu-se o donatie facuta asociatiei.

Felicitari si va asteptam!

Apel - fotografii

2009-02-01T14:26:00.000-08:00

Participantii care au facut fotografii ce doresc sa apara in materialele de promovare a proiectului sunt rugati sa le trimita de urgenta pe adresa de e-mail: revista.cnitv@yahoo.com.

Va multumesc!

Galerie foto - festivitate de premiere

2009-02-01T13:00:00.000-08:00

Felicitari din inima tuturor participantilor!

Adrian Stan

Ridicare premii restante

2009-02-01T04:33:00.000-08:00

Participantii care nu au putut ajunge la festivitatea de premiere sunt rugati sa vina la Institutul European din Romania, de luni pana vineri, orele 10-16 pentru a-si ridica premiile de la doamna Laurentia Mereuta.

Acestia sunt rugati sa se prezinte cu un act de identitate si sa isi anunte prezenta cu minim 24 de ore inainte pe adresa de e-mail aepado@gmail.com.

ATENTIE! Castigatorii care nu se prezinta pana la data de 1 martie 2009 pierd orice drept de revendicare a acestor premii considerandu-se o donatie facuta asociatiei.

Felicitari si va asteptam!

Cateva fotografii ...din spatele cortinei

2009-02-01T04:32:00.000-08:00

Rezultate finale - Premii

2009-02-01T00:51:00.000-08:00

Rezultatele finale si premiile concursurilor din cadrul proiectului ,,Dialog fara frontiere" pot fi gasite aici.

Felicitari!

Dialog fara frontiere ... un final - un nou inceput?!

2009-01-31T14:48:00.000-08:00

Ziua de astazi a fost marcata de festivitatea de premiere si spectacolul final al proiectului ,,Dialog fara frontiere". Dupa 6 luni de drum pavat cu reusite si esecuri, cu zambete si nervi, cu schimbari de ultim moment, cu suprize mai mult sau mai putin placute am ajuns la final.

Azi am umplut sala cea mare a Centrului Cultural al Municipiului Bucuresti - ArCuB cu o buna parte din participantii la acest proiect. Astazi a fost momentul in care s-a tras linie dupa performanetele fiecaruia din acest proiect.

Datorita sponsorilor pe care i-am avut alaturi, am reusit sa adunam premii de peste 25.000 RON si impreuna cu cheltuielile organizatorice de circa 15.000 RON am atins o valoare totala a proiectului de 40.000 RON. Insa, inainte de orice ... vreau sa le multumesc colegilor pe care i-am avut alaturi si fara de care evenimentul de astazi nu ar fi putut fi realizat: Maria Dana, Sorina Lupu, Simina Pasca, Nicoleta Fotea, Claudia Cicone, Diana Popa, Anca Mohora, Alexandra Grigore, Mihai Nae, Alexandra Mihai, Adrian Stan si Patricia Nitica.

Tot acum vreau sa multumesc si colegilor care din motive mai mult sau mai putin obiective au renuntat la implicarea in acest proiect: Teodora Oniga, Dana Butnariu, Luiza Cicone, Adina Corbu, Mihai Negutu, Elena Alecu si Madalina Alecu; datorita voua proiectul a pornit pe un fagas promitator si chiar daca renuntarea voastra a pus in mare dificultate continuarea proiectului, am gasit resursele necesare pentru a finaliza totul. Si am reusit!

Trebuie sa recunosc ca organizarea si desfasurarea tuturor acestor evenimente ar fi fost imposibila fara implicarea deosebita a doamnei Laurentiei Mereuta, vicepresedinte AEPADO si a domnului Catalin Ungurasu, presedinte AEPADO. Tot ce ati vazut azi a fost posibil cu ajutorul si sprijinul lor permanent, iar pe ultima suta de metri ni s-a alaturat si domnul Valentin Lupu fara de care nu am fi reusit sa organizam acest eveniment la timp. Multumim!

Sunt foarte mandru ca ceea ce acum 6 luni era o idee imposibila ... a ajuns astazi un succes de proportii care sper eu, a marcat si va marca viitorul multor tineri ... fara frontiere! Sunt foarte mandru ca ceea ce altii nici nu indraznesc sa vizeze, pentru noi a devenit realitate ... o realitate neasteptat de spectaculoasa.

Va multumesc tuturor pentru implicarea deosebita care a facut totul posibil si nu uitati ca acest proiect va continua atat timp cat va reprezenta un real interes si o necesitate pentru voi, pentru noi, tinerii zilei de maine!

Bravo!

Coordonator proiect, Gabriel Brezoiu

Fotografii

2009-01-29T03:25:00.000-08:00

Festivitate finala - Dialog fara frontiere

2009-01-28T10:14:00.001-08:00

Organizatorii proiectului intercultural ,,Dialog fara frontiere"(Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, Revista ,,Fisierele tinerilor", Primaria Municipiului Bucuresti si Autoritatea Nationala pentru Tineret) au placerea de a va invita sambata, 31 ianuarie 2009, ora 11:00 la Sala ARCUB la festivitatea de premiere si spectacolul din finalul proiectului.

,,Dialog fara frontiere" contine 12 concursuri pe tema interculturalitatii desfasurate la finele anului 2008 - anul european al dialogului intercultural si inceputul anului 2009 menite sa descopere si sa promoveze tinere talente.

Pentru mai multe detalii legate de proiect si de locul de desfasurare, va rugam sa ne scrieti sau sa accesati blogul proiectului: http://interculturalitate.blogspot.com/

Daca doriti sa participati va rugam sa ne confirmati participarea.

Va asteptam cu mare drag.

Concursul de cultura generala

2009-01-22T09:11:00.000-08:00

Astazi a avut loc intrecerea echipelor inscrise la concursul de cultura generala ,,Cine stie, castiga!" desfasurata la Institutul European din Romania.

Participantii au avut de rezolvat un test grila de dificultate medie timp de o ora. Intrebarile vizau tema interculturalitatii si a culturii generale dobandite.

Mai jos puteti vedea materialele cu care au avut de-a face concurentii nostrii.

Intrebari gimnaziu
Intrebari liceu
Grila de rezolvare - gimnaziu
Grila de rezolvare - liceu

Ii asteptam pe toti la festivitatea de premiere de la ARCUB, 31 ianuarie 2009, ora 11:00.

Mult succes!

Concursul de informatica,,Cultur@ll click & design"

2009-01-20T22:32:00.000-08:00

BAREM DE EVALUARE:

- Aspect tehnic: (40 p)
- Mesaj intercultural: (50 p)
- Oficiu: 10 p

Concursul de film ,,Atentie! Se filmeaza!"

2009-01-20T22:29:00.000-08:00

BAREM DE EVALUARE:

- Aspect tehnic: (30 p)
- Mesaj intercultural: (30 p)
- Expresivitate artistica: (30 p)
- Oficiu: 10 p

ANUNT IMPORTANT! Concursul de cultura generala

2009-01-20T11:41:00.000-08:00

Echipele participante la CONCURSUL DE CULTURA GENERALA ,,CINE STIE, CASTIGA!" din cadrul proiectului ,,DIALOG FARA FRONTIERE" sunt asteptate la Institutul European din Romania, etaj 4, sala de conferinte pentru desfasurarea competitiei in data de 22.01.2009, ora 16:00.

Pentru detalii privind amplasarea acestei adrese, dati un click aici.

Va asteptam!

Echipa de organizare

INVITATIE

2009-01-19T09:11:00.000-08:00

Organizatorii proiectului intercultural ,,Dialog fara frontiere" va invita sa participati la un festival cultural artistic cu participarea unori tineri talentati dupa cum urmeaza:

Bucuresti, Sala DALLES, 20.01.2009-21.01.2009

- interpretare muzicala: 20.01.2009, ora 10:00;
- teatru: 20.01.2009, ora 14:00;
- dansuri traditionale: 21.01.2009, ora 17:00;
-streetdance: 21.01.2009, ora 17:00
- expozitia de grafica ,,Dialog in culori";

INTRAREA ESTE LIBERA!

Pentru mai multe detalii accesati blogul proiectului: http://interculturalitate.blogspot.com

Va asteptam!

Concursul de streetdance ,,Dialog in pasi de dans"

2009-01-18T07:13:00.000-08:00

BAREM DE EVALUARE si NOTARE:

1. Coregrafie (20 p)
2. Originalitate (20 p)
3. Expresivitate (10 p)
4. Concordanta costum-dans (10 p)
5. Sincronizare (20 p)
6. Acrobatie (10 p)

Oficiu: 10 p
Total: 100 p

Mult succes!

Echipa de organizare

Concursul de dansuri traditionale,,Pe ritmurile traditiei"

2009-01-18T07:06:00.000-08:00

BAREM DE EVALUARE si NOTARE:

1. Coregrafie (30 p)
2. Originalitate (20 p)
3. Expresivitate (10 p)
4. Concordanta costum-dans (10 p)
5. Sincronizare (20 p)

Oficiu: 10 p
Total: 100 p

Mult succes!

Echipa de organizare

Concursul de teatru ,,Pe aripi colorate"

2009-01-18T06:32:00.001-08:00

Barem de evaluare

Pe parcursul interpretării pieselor se vor urmări următoarele :
- prezenţa scenică: 20p
- corectitudinea: 20p
- veridicitatea personajelor: 20p
- expresivitatea: 20p
- originalitatea interpretării: 10p

Se vor acorda 10p din oficiu.

Total 100p. Succes!

Barem de corectare - FOTOGRAFIE

2009-01-17T08:41:00.000-08:00

Fiecare fotografie va primi câte o notă din partea juraţilor. Câştigatorii vor fi aleşi în urma acestor note, realizându-se o medie.

În vederea acordării notelor, se vor lua în considerare calităţile tehnice şi artistice ale fotografiei, dar şi potrivirea pe tema dată: interculturalitatea.

Aşadar, nota va consta în 30% partea artistică, 30% cea tehnică, 30% abordarea temei şi 10% participarea (puncte din oficiu).

Succes, pe ultima sută de metri, tuturor participanţilor!

Echipa de organizare

Concursul de streetdance ,,Dialog in pasi de dans"

2009-01-17T00:27:00.000-08:00

COMISIE DE JURIZARE:

- Dana Stanculescu, consilier Primaria Municipiului Bucuresti;
- Catalin Ungurasu, presedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Laurentia Mereuta, vicepresedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Madalina Paxaman, Europe Direct Centras;
- Rodica Puiu, consilier DPTICP-SAT, ANT;
- Gabriel Brezoiu, director general Revista ,,Fisierele tinerilor";

Concursul de grafica ,,Dialog in culori"

2009-01-16T13:29:00.000-08:00

Barem de evaluare:

Respectarea temei: interculturalitate(3 puncte)
Originalitate (orice copiere a unei lucrari va fi apreciata cu 0 puncte) (3 puncte)
Ingeniozitatea si expresivitatea compozitiei (3 puncte)
Exprimarea adecvata a proportiilor (1 punct)

Total: 10 puncte

Concursul de creatie literara ,,Calatori prin Europa cuvintelor"

2009-01-16T13:05:00.000-08:00

Barem de evaluare

1. Tematica abordată (30 de puncte):
- impactul lucrării şi al ideilor prezentate ( 20 puncte )
- valoarea instructiv-educativă a lucrării ( 10 puncte )

2. Originalitatea şi contribuţia personală a autorului (30 de puncte)

3. Structura textului (20 de puncte):
- exprimarea coerentă ( 10 puncte )
- adecvarea conţinutului la stilul promovat de acesta ( 10 puncte )

4. Tehnoredactarea (20 de puncte):
- aşezarea în pagină ( 5 puncte )
- folosirea diacriticelor ( 5 puncte )
- folosirea corectă a regulilor limbii române ( 5 puncte )
- folosirea corectă a regulilor de ortografie, ortoepie şi de punctuaţie ( 5 puncte )

Concursul de eseuri ,,Traditii si obiceiuri de pe mapamond"

2009-01-16T12:52:00.000-08:00

Barem de evaluare

1. Tematica abordată (30 de puncte):
- impactul lucrării şi al ideilor prezentate (20 puncte)
- valoarea instructiv-educativă a lucrării (10 puncte)

2. Originalitatea şi contribuţia personală a autorului (30 de puncte)

3. Structura textului (20 de puncte):
- Coerenta in prezentarea ideilor (10 puncte)
- adecvarea conţinutului la stilul promovat de acesta (5 puncte)
- respectarea temei prezentate (5 puncte)

4. Tehnoredactarea (20 de puncte):
- aşezarea în pagină (5 puncte)
- folosirea diacriticelor (5 puncte)
- folosirea corectă a regulilor limbii române (10 puncte)

ANUNT IMPORTANT! Jurizare concursuri

2009-01-15T12:32:00.000-08:00

Organizatorii proiectului ,,Dialog fara frontiere" va invita la concursurile cultural artistice organizate dupa cum urmeaza:

Loc de desfasurare: Sala Dalles

- interpretare muzicala: marti, 20.01.2008, orele 10:00-16:00;
- teatru: marti, 20.01.2008, orele 14:00-18:00;
- dansuri traditionale: miercuri, 21.01.2008, 17:00-19:00;
- streetdance: miercuri, 21.01.2008, 17:00-19:00;

Informatiile acestea se pot modifica. Va rugam sa reveniti pentru orice eventualitate.

Mult succes!

Echipa de organizare

Concursul de cultura generala

2009-01-14T14:03:00.000-08:00

COMISIA DE JURIZARE:

- Dana Stanculescu, consilier Primaria Municipiului Bucuresti;
- Elena Cretan, Primaria Municipiului Bucuresti;
- Catalin Ungurasu, presedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Laurentia Mereuta, vicepresedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Madalina Paxaman, Europe Direct Centras;
- Rodica Puiu, Consilier DPTICP-SAT, ANT;
- Gabriel Brezoiu, coordonator proiect ,,Dialog fara frontiere";

ANUNT participanti

2009-01-14T11:09:00.000-08:00

Dragi participanti,

Cat de curand se va anunta data si ora de desfasurare a concursurilor de teatru, interpretare muzicala, streetdance, dansuri traditionale si cultura generala. Toate aceste informatii vor fi publicate cu minimum 3 zile inainte pe acest blog.

Pentru o mai buna informare ii rugam pe toti participantii acestor concursuri si tuturor celor interesati sa se alature grupului de discutii al Revistei ,,Fisierele tinerilor".

Mult succes!

Echipa de organizare

Barem de evaluare Concursul de interpretare muzicala,,Dialog la unison"

2009-01-14T10:01:00.000-08:00

Se urmareste capacitatea interpretului de a presta in fata unui public, corectitudinea interpretarii si atitudinea, miscarea scenica. Ponderea fiecarei cerinte din 100 p este:

Interpretare-40p
Intonatie-30p
Prezenta scenica-20p

*Nota: Se acorda 10 puncte din oficiu

Concursul de informatica,,Cultur@ll clik&design"

2009-01-12T09:29:00.000-08:00

Jurizarea a inceput. Lucrarile care au trecut de preselectie sunt urmatoarele:
Faptele trecutului
Costume si dansuri populare

Mult succes!

FOTOGRAFIILE INSCRISE

2009-01-11T12:36:00.000-08:00

Concursul DIALOG FĂRĂ FRONTIERE a ajuns pe ultima sută de metrii.
Fotografiile înscrise în concurs se pot găsi
AICI (liceu) şi AICI (ciclul gimnazial).
Aşteptăm cu drag câştigătorii.
Succes tuturor!

Concursul de informatica,,Cultur@ll clik&design"

2009-01-07T12:28:00.000-08:00

COMISIA DE JURIZARE:

- Dana Stanculescu, consilier Primaria Municipiului Bucuresti;
- Elena Cretan, Primaria Municipiului Bucuresti;
- Catalin Ungurasu, presedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Laurentia Mereuta, vicepresedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Madalina Paxaman, Europe Direct Centras;
- Rodica Puiu, Consilier DPTICP-SAT, ANT;
- prof. Minodora Dinu, CN de Informatica ,,Tudor Vianu";
- Daria Dragomir, presedinte Consiliul Municipal al Elevilor - Bucuresti;
- Gabriel Brezoiu, director general Revista ,,Fisierele tinerilor";

Concursul de fotografie ,,Cultura in obiectiv"

2009-01-07T12:20:00.000-08:00

COMISIA DE JURIZARE:

- Dana Stanculescu, consilier Primaria Municipiului Bucuresti;
- Catalin Ungurasu, presedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Laurentia Mereuta, vicepresedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Madalina Paxaman, Europe Direct Centras;
- Rodica Puiu, Consilier DPTICP-SAT, ANT;
- Alexandra Pasca, editor foto GQ Romania;
- Andrea Blaga, Asociatia culturala EUROARTE, coordonator proiect fotografa.ro;

Concursul de grafica ,,Dialog in culori"

2009-01-07T12:15:00.000-08:00

COMISIA DE JURIZARE:

- Dana Stanculescu, consilier Primaria Municipiului Bucuresti;
- Catalin Ungurasu, presedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Laurentia Mereuta, vicepresedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Madalina Paxaman, Europe Direct Centras;
- Rodica Puiu, Consilier DPTICP-SAT, ANT;
- Speranta Cojocaru, metodist sector 6, Scoala 59;
- Florica Tanase, metodist sector 4, Scoala 120;
- Vladimir Baciu, metodist sector 5, Scoala 163;

Concursul de film ,,Atentie! Se filmeaza!"

2009-01-07T12:08:00.000-08:00

Concursul de teatru ,,Pe aripi colorate"

2009-01-07T10:06:00.000-08:00

COMISIA DE JURIZARE:

- Dana Stanculescu, consilier Primaria Municipiului Bucuresti;
- Cretan Elena, Primaria Municipiului Bucuresti;
- Catalin Ungurasu, presedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Laurentia Mereuta, vicepresedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Madalina Paxaman, Europe Direct Centras;
- Rodica Puiu, Consilier DPTICP-SAT, ANT;
- Cezar Boghină, actor, profesor de actorie, Teatrul ,,Ion Creangă";
- Valentin Cristian Ditulescu, coordonatorul trupei de teatru Elixir;
- Teodora Oniga, director economic, revista ,,Fisierele tinerilor";
- Maria Dana, coordonator marketing ,,Dialog fara frontiere";
- Gabriel Brezoiu, coordonator proiect ,,Dialog fara frontiere";

Concursul de dansuri traditionale,,Pe ritmurile traditiei"

2009-01-07T09:25:00.000-08:00

Concursul de interpretare muzicala,,Dialog la unison"

2009-01-07T09:19:00.000-08:00

COMISIE DE JURIZARE:

- Dana Stanculescu, consilier Primaria Municipiului Bucuresti;
- Catalin Ungurasu, presedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Laurentia Mereuta, vicepresedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Valeria Ionescu, inspector specialitate, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti;
- Elena Vacarescu, profesor muzica;
- Gabriela Botan, cantautor, profesor muzica usoara;
- Madalina Paxaman, Europe Direct Centras;
- Rodica Puiu, consilier DPTICP-SAT, ANT;

Concursul de creatie literara ,,Calatori prin Europa cuvintelor"

2009-01-07T08:54:00.000-08:00

COMISIE DE JURIZARE:

- Dana Stanculescu, consilier Primaria Municipiului Bucuresti;
- Catalin Ungurasu, presedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Laurentia Mereuta, vicepresedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- prof. dr. Ohara Donovetski, C.N. de Informatica ,,Tudor Vianu";
- prof. Ionel Puscas, director Scoala generala 156;
- Adriana Chivu, editor Realitatea TV;
- Madalina Paxaman, Europe Direct Centras;
- Rodica Puiu, consilier DPTICP-SAT, ANT;
- Gabriela Solomon, Clubul Liderii Mileniului Trei;

Concursul de eseuri ,,Traditii si obiceiuri de pe mapamond"

2009-01-07T08:49:00.000-08:00

COMISIE DE JURIZARE:

- Dana Stanculescu, consilier Primaria Municipiului Bucuresti;
- Catalin Ungurasu, presedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- Laurentia Mereuta, vicepresedinte Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului;
- prof. dr. Ohara Donovetski, C.N. de Informatica ,,Tudor Vianu";
- prof. Ionel Puscas, director Scoala generala 156;
- Adriana Chivu, editor Realitatea TV;
- Madalina Paxaman, Europe Direct Centras;
- Rodica Puiu, consilier DPTICP-SAT, ANT;
- Gabriela Solomon, Clubul Liderii Mileniului Trei;

Anunturi organizatorice

2009-01-07T08:30:00.000-08:00

Am onoarea de a va ura un calduros ,,La multi ani!". multa sanatate si succese in ceea ce faceti din partea echipei de proiect pe care o reprezint.

Se pare ca anul 2008 care abia a trecut, a lasat in urma pentru proiectul ,,Dialog fara frontiere" rezultate remarcabele. Pentru un proiect fara promovare media puternica si fara traditie, un numar de aproape 300 de participanti numai din Bucuresti este inaltator. Mai mult decat atat, ideea noastra a prins si in tara, extinzandu-ne in judetele: Calarasi, Maramures, Arad si Suceava.

Ideea unui ,,Dialog fara frontiere" nu a putut fi inchisa in spatele portilor Bucurestiului. De aceea, multi tineri din provincie au aflat de concursuri si au ravnit sa se intreaca cu colegii lor bucuresteni Acest lucru a demonstrat inca o data ca acest proiect se preteaza la o organizare la nivel national. Din pacate, regulile jocului sunt clare: concursul este destinat strict elevilor bucuresteni din cauza resurselor limitate si a faptului ca infrastructura de care dispunem nu ne permite sa ne extindem altfel decat prin organizatori locali. Multi elevi si profesori din provincie au reactionat foarte agresiv vazand ca nu pot participa decat elevii bucuresteni, unii chiar ne-au cerut explicatii pe un ton nu foarte diplomat. In orice caz, un lucru e cert: trebuie sa ne gandim serios la o posibilitate de extindere, dar pentru acest lucru avem nevoie de parteneri mai multi si mai puternici. Daca credeti in aceasta idee si ne puteti sprijini pe viitor, nu ezitati sa ne contactati.

Pentru tinerii bucuresteni inscrisi la concursurile noastre, acum a venit momentul sa arate ceea ce pot. Dupa o asteptare de trei luni, atat cat a durat perioada de inscriere, acum a venit momentul ca acestia sa intre in cursa premiilor puse la bataie de organizatori - premii ce depasesc 10000 RON.

Cat de curand vom afisa aici comisii, bareme si orice alte detalii organizatorice care va sunt necesare. Va rugam sa reveniti cat de curand pentru a afla din timp informatiile de care aveti nevoie.

Avand in vedere lipsa de participanti de la concursul de interpretare scenica ,,Atmosfera de poveste" am hotarat desfiintarea acestuia.

Mult succes!

Coordonator de proiect, Gabriel Brezoiu

Prelungirea termenului de inscriere

2008-12-01T09:58:00.000-08:00

Dragi participanti,

La cererea participantilor, profesorilor coordonatori si la recomandarea Primariei Municipiului Bucuresti, organizatorii proiectului ,,Dialog fara frontiere" au decis prelungirea termenului limita pentru inscrieri pana la data de 31 decembrie 2008.

Mult succes!

Echipa de organizare!

Prelungirea perioadei de inscriere

2008-11-13T10:54:00.000-08:00

Dragi participanti,

Multi dintre voi ne-au solicitat prelungirea termenului de inscrieri pentru a avea timpul necesar pregatirii lucrarilor sau programului cultural-artistic.

In acest sens, echipa de organizare a decis prelungirea termenului limita pentru inscrieri pana la 1 decembrie 2008.

Mult succes!

Echipa de organizare

Teen Press

2008-10-16T13:44:00.001-07:00

Revista Teen Press se alatura proiectului nostru intercultural in calitate de partener media. Va multumim!

10 premii de la Europe Direct Centras!

2008-10-16T13:37:00.000-07:00

Incepand de astazi, Europe Direct Centras Bucuresti, ofera 10 premii castigatorilor concursurilor din proiectul ,,Dialog fara frontiere" si materiale de informare despre familia europeana.

100 de premii de la Editura Coresi

2008-10-14T09:17:00.000-07:00

Editura Coresi premiaza castigatorii concursurilor acestui proiect prin acordarea a 100 de premii.

Euro26 intra in Dialog fara frontiere

2008-10-13T07:37:00.000-07:00

De astazi, Asociatia Euro<26 face parte dintre partenerii programului ,,Dialog fara frontiere". Va multumim!

Dialog de ....Maramures

2008-10-09T12:29:00.000-07:00

Se pare ca ideea unui ,,Dialog fara frontiere" incepe sa prinda in toata tara. Pornind de la ideile si cadrul nostru, doamna Codruta Cozma a privit forma de dialog intercultural propus de noi prin prisma resurselor si nevoilor maramuresene reusind sa demareze acest proiect in judetul dumneaei. Noi ii uram succes si asteptam rezultate cat mai promitatoare din celalalt colt al tarii!

Dialog fara frontiere cu Primaria Municipiului Bucuresti

2008-10-08T13:56:00.000-07:00

Primaria Capitalei, prin bunavointa dlui Emilian Radu - Directia de Invatamant din cadrul PMB, se alatura organizatorilor acestui proiect intercultural pentru recompensarea celor mai buni participanti la concursuri prin premii surpriza.

Esti tanar, ai autoritate!

2008-10-08T13:43:00.000-07:00

Autoritatea Nationala pentru Tineret este partener al Proiectului municipal intercultural ,,Dialog fara frontiere" sustinand premierea celor mai buni concurenti prin diplome si premii surpriza.

Premii

2008-10-01T14:18:00.000-07:00

- tuturor concurenţilor şi profesorilor coordonatori li se vor acorda diplome de participare;

Concursul de eseuri „Tradiţii şi obiceiuri pe mapamond”

- 3 premii şi 1 premiu special de popularitate la fiecare secţiune;

Concursul de creaţie literară
„Călători prin Europa cuvintelor”

- se acordă: 3 premii, 3 menţiuni şi un premiu special pentru cel mai reprezentativ mesaj intercultural la fiecare subsecţiune a concursului;

Concursul de interpretare muzicală „Dialog la unison”

- se acordă 3 premii la fiecare subsecţiune şi un premiu special pentru reprezentaţia cu cea mai mare popularitate;

Concursul de dansuri tradiţionale „Pe ritmurile tradiţiei”

- 3 premii: „cel mai frumos costum”, „cea mai bună coregrafie”, „cea mai populară trupă”;
- marele premiu al concursului: „cel mai „spectaculos” spectacol”;

Concursul de streetdance „Dialog în paşi de dans”

- se acordă 3 premii la fiecare subsecţiune;

Concursul de interpretare scenică „Atmosferă de poveste”

- 3 premii şi 1 premiu special de originalitate la fiecare secţiune;

Concursul de teatru „Pe aripi colorate”

- secţiunea I. trupe: cel mai bun rol feminin – 2 premii, masculin – 2 premii; cel mai bun cuplu – 2 premii; cel mai bun scenariu; cea mai bună reprezentaţie scenică – 2 premii, cea mai impresionantă scenă; cel mai frumos final - la fiecare dintre cele două subsecţiuni;
- secţiunea II. individual: cea mai bună reprezentaţie scenică, cel mai bun scenariu, cea mai bună mimică – la fiecare dintre cele două subsecţiuni;
- secţiunea III. piese scrise: cel mai bun scenariu, cel mai reprezentativ mesaj intercultural şi cea mai amuzantă piesă – la fiecare dintre cele două subsecţiuni;

Concursul de film „Atenţie, se filmează!”

- se acordă 3 premii şi un premiu special de popularitate la fiecare dintre cele două secţiuni;

Concursul de grafică „Dialog în culori”

- se vor acorda: 3 premii, 3 menţiuni şi un premiu de excelenţă pentru lucrarea cea mai valoroasă din cadrul concursului;

Concursul de fotografie „Cultura în obiectiv”

- 3 premii, 3 menţiuni la fiecare secţiune;

Concursul de informatică „Cultur@ll click & design”

- 3 premii, 3 menţiuni şi premiul special „Inovaţie şi creativitate” la fiecare subsecţiune a concursului;

Concursul de cultură generală „Cine ştie câştigă!”

- 3 premii, 3 menţiuni la fiecare secţiune;

Concursul de cultură generală„Cine ştie câştigă!”

2008-10-01T14:16:00.001-07:00

- concursul constă într-o serie de întrebări de cultură generală la care tinerii pot răspunde lucrând în echipă într-un timp limitat;
- participarea se face pe echipe de 2-4 persoane astfel încât să fie cel mult două persoane din acelaşi an de studiu;
- sunt două secţiuni: gimnaziu şi liceu;

Concursul de informatică„Cultur@ll click & design”

2008-10-01T14:15:00.000-07:00

- această competiţie promovează interculturalitatea în spaţiul virtual prin prezentarea unei regiuni culturale prin intermediul mijloacelor informatice;
- participarea se face în echipe de 1-3 persoane;
- sunt două secţiuni: I. Webdesign şi II. Animaţii flash. Fiecare secţiune conţine două subsecţiuni: gimnaziu şi liceu.
- lucrările de mai puţin de 10 Mb vor fi trimise prin formular odată cu fişa de înscriere, iar celelalte se vor posta pe internet şi se va trimite doar linkul.

Concursul de fotografie „Cultura în obiectiv”

2008-10-01T14:13:00.002-07:00

- competiţia presupune trimiterea de fotografii care să evidenţieze un mesaj intercultural;
- participarea este individuală;
- sunt două secţiuni: gimnaziu şi liceu;

Concursul de grafică „Dialog în culori”

2008-10-01T14:13:00.001-07:00

- această competiţie ilustrează tema interculturalităţii prin picturi în acuarelă sau desene în creion;
- desenele pot fi făcute în format A3 sau A4;
- sunt două secţiuni: gimnaziu şi liceu;
- participarea este individuală;

Concursul de film „Atenţie, se filmează!”

2008-10-01T14:12:00.000-07:00

- acest concurs presupune realizarea unui film de scurt metraj care să prezinte tema dialogului intercultural;
- filmul nu va depăşi 5 min şi va trimis prin formular(<10 Mb) sau se va posta pe internet (>10 Mb) şi se va indica doar linkul;
- lucrările participante vor fi postate pe internet şi vor putea fi votate de vizitatori;
- participarea poate fi individuală sau colectivă;
- vor exista două secţiuni: gimnaziu şi liceu;

Concursul de teatru „Pe aripi colorate”

2008-10-01T14:11:00.001-07:00

- această competiţie îşi propune transmiterea mesajelor legate de dialog intercultural prin interpretarea teatrală;
- sunt trei secţiuni: I. trupe, II. individual şi III. piese scrise fiecare dintre acestea având două subsecţiuni: gimnaziu şi liceu;
- se pot interpreta şi creaţii proprii;
- participarea la secţiunea I este pe trupe, iar la secţiunile II-III este individuală;

Concursul de interpretare scenică„Atmosferă de poveste”

2008-10-01T14:08:00.000-07:00

- această activitate îşi propune integrarea în atmosfera unei culturi prin ilustrarea unor elemente specifice, muzică, costume etc
- participarea este individuală;
- această competiţie dinamică îi provoacă pe concurenţi să apeleze la serie de resurse: cultură generală, multimedia, joc de scenă, talent oratoric etc pentru a reuşi să creeze în faţa publicului atmosfera culturii prezentate;
- participanţii vor alcătui un rezumat al prezentării ce va fi trimis în fişa de înscriere spre a fi prezentat pe site înainte de desfăşurarea concursului;
- sunt două secţiuni: gimnaziu şi liceu;

Concursul de streetdance„Dialog în paşi de dans”

2008-10-01T14:07:00.000-07:00

- această competiţie incurajează dialogul intercultural prin intermediul spectacolelor de streetdance;
- sunt două secţiuni: I. Individual şi II. trupe, fiecare dintre acestea având două subsecţiuni: gimnaziu şi liceu;
- o persoană nu poate concura la ambele secţiuni;
- va exista o probă de preselecţie;

Concursul de dansuri tradiţionale„Pe ritmurile tradiţiei”

2008-10-01T14:03:00.000-07:00

- acest concurs promovează interculturalitatea prin dansuri tradiţionale;
- participarea se face în echipe de 3-5 persoane;
- concurenţii vor dansa pe muzica specifică unei culturi, folosind eventual şi costumaţii adecvate;
- fiecare echipă se va descrie în maxim 5 rânduri, iar mesajul lor va fi postat pe site pentru public înainte de desfăşurarea competiţiei propriu-zise.
- sunt două secţiuni: gimnaziu şi liceu;

Concursul de interpretare muzicală„Dialog la unison”

2008-10-01T14:02:00.001-07:00

- concursul presupune interpretarea de piese muzicale care să promoveze interculturalitatea;
- sunt două secţiuni: I.Vocal (participare individuală) şi II.Vocal-instrumental (cu trupa) fiecare dintre acestea având două subsecţiuni: gimnaziu şi liceu;

Concursul de creaţie literară„Călători prin Europa cuvintelor”

2008-10-01T13:59:00.000-07:00

- în cadrul acestei competiţii, concurenţii pot ilustra mesaje interculturale prin intermediul poeziei şi prozei literare;
- fiecare lucrare va fi individualizată printr-un motto ales de concurent;
- lucrările nu vor depăşi 3 pagini tehnoredactate computerizat cu mărimea de 12 Times New Roman, cu diacritice;
- sunt două secţiuni: I. Poezie şi II. proză, fiecare având două subsecţiuni: gimnaziu şi liceu;
- un concurent nu poate participa cu mai mult de o lucrare/secţiune;
- participarea este individuală;

Concursul de eseuri„Tradiţii şi obiceiuri pe mapamond”

2008-10-01T13:58:00.000-07:00

- această competiţie solicită alcătuirea unei compoziţii de tip eseu care să ilustreze/comenteze tradiţiile şi obiceiurile specifice unei culturi;
- participarea este individuală;
- sunt două secţiuni: gimnaziu şi liceu;

,,Visul pe care îl visezi singur rămâne un vis. Visul pe care îl visezi împreună cu alţii devine realitate.”

2008-09-30T09:15:00.000-07:00

Incepand de astazi, cei de la Clubul Liderii Mileniului Trei se numara printre partenerii proiectului intercultural ,,Dialog fara frontiere".

Clubul LIDERII MILENIULUI TREI este persoană juridică română, de drept privat, de interes comunitar, neguvernamentală, nonprofit, apolitică şi independentă. Asociaţia funcţionează în toate situaţiile în conformitate cu Ordonanţa Guvernului 26/2000 şi celelalte reglementări legale din România.

Scop:
Scopul Clubului este de a sprijini dezvoltarea personală şi profesională a tinerilor absolvenţi ai cursurilor Fundaţiei Codecs pentru Leadership, respectiv de a-i promova pe aceştia, în domenii, activităţi, profesii care să îi ajute la valorificarea aptitudinilor şi cunoştinţelor acumulate pe parcursul cursurilor.

Viziune:
“Şcoală de joburi şi networking, şcoală de valori şi caractere “

Misiune:
Contribuim la dezvoltarea personală şi profesională a tinerilor LMT-işti promovând pe toate planurile relaţii de tip “adult-adult”, pentru a contura în România o generaţie de lideri capabilă să declanşeze şi să îşi asume schimbarea.

Valori:
1) Angajament spre performanţă Clubul LMT - un spaţiu de idei şi valori în care tu te poţi implica. Menirea noastră este să te însoţim pe drumul spre performanţă.
2) Responsabilitate asumată Ne asumăm responsabilitatea pentru deciziile pe care le luăm, în realizările de proiecte şi în sprijinul pe care îl acordăm în dezvoltarea unei cariere.
3) Relaţionare prin comunicare Pentru noi, comunicarea înseamnă relaţionare. Te punem în legătura cu cei care te pot inspira şi realizăm o reţea pentru dezvoltare şi învăţare.
4) Integritate şi profesionalism Aştepţi de la cei din jur să facă ce au promis, când au promis pentru că şi tu ai face la fel. Noi vom respecta aceasta regulă (şi vom face totul cu profesionalism).
5) Magia tinereţii Tinereţea noastră este un atu: ea ne dă curajul de a crede în performanţă, puterea de a o atinge prin perseverenţă şi muncă, dăruirea şi energia necesare pentru a continua.

Dialog fara frontiere ... acum si in Calarasi!

2008-09-20T06:06:00.001-07:00

Scoala cu clasele I-VIII, ,,Cuza Voda" din Calarasi s-a alaturat Revistei ,,Fisierele tinerilor" si AEPADO in proiectul intercultural ,,Dialog fara frontiere".

Astfel, acest proiect va fi desfasurat si in Calarasi prin coordonatorul de proiect la nivel local, dna profesoara Marin Georgeta Virginia. Mai multe detalii puteti gasi aici.

Mult succes!

Un nou partener!!!

2008-09-19T05:04:00.000-07:00

Editura Herald s-a alaturat partenerilor Proiectului intercultural ,,Dialog fara frontiere" acordand 40 de premii castigatorilor concursurilor ce se vor desfasura in proiect.

Editura Herald

Adresa: OP.10 – CP.33 cod 024220
Tel. 021/6373030 ; 021/6372525
Fax. 021/6373838
Mob: 0745.050.020 ; 0744.888.388

Email: office@edituraherald.ro

Site: www.edituraherald.ro

Editura Herald s-a impus ca o prezenţă distinctă în zona de incidenţă a spiritualităţii, religiei şi filosofiei. Colecţiile: Cărţi Fundamentale, Zen, Logos, Culturi şi Civilizaţii, Creştinism, Esoterica numără peste 250 de titluri, făcând dovada consecvenţei şi coerenţei programelor editoriale. Dezvoltăm un sistem de distribuţie care acoperă toată ţara; colaborăm direct cu librăriile de profil.

Despre proiect

2008-08-26T06:11:00.000-07:00

Revista „Fişierele tinerilor”, publicaţie bucureşteană de educaţie, cultură, ştiinţă şi divertisment concepută şi coordonată de tineri de 15-18 ani şi Asociaţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului (AEPADO) ce susţine cultura şi iniţiativele tinerilor organizează proiectul intercultural „Dialog fără frontiere”. Acesta presupune o serie de concursuri şi activităţi cultural-artistice menite să descopere şi să promoveze tinere talente în domenii ca: literatură, muzică, teatru, dans, cinematografie, fotografie, grafică şi cultură generală din rândul elevilor bucureşteni.

Perioada: august-decembrie 2008

Grupul ţintă: elevii claselor V-XII din Municipiul Bucureşti.

Obiective

- Promovarea anului european al dialogului intercultural;
- Promovarea tinerilor cu aptitudini deosebite în domeniul cultural-artistic şi creerea de modalităţi de manifestare;
- Promovarea conexiunilor interculturale;
- Sensibilizarea autorităţilor, mass-media şi a companiilor din domeniul privat în ceea ce priveşte nevoile culturale ale tinerilor.

Coordonator de proiect:

Gabriel Brezoiu, redactor-şef revista „Fişierele tinerilor”,
elev Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”

Pentru detalii suplimentare privind acest proiect vă invităm să îl citiţi în varianta integrală sau să contactaţi coordonatorul de proiect, Gabriel Brezoiu: e-mail: gabybrezoiu@yahoo.com .

Recrutareeee!

2008-08-26T05:45:00.000-07:00

CE?

Revista „Fişierele tinerilor” şi Asociaţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului (AEPADO), organizatori ai proiectului intercultural „Dialog fără frontiere”, scot la concurs posturile de Coordonator Marketing&PR ale proiectului.

SARCINI

- dialogul permanent cu sponsorii si cu potentialii sponsori in vederea finantarii proiectului;
- sprijinirea organizarii evenimentelor incluse in proiect pe toata durata acestuia;
- coordonarea fondurilor;
- coordonarea strategiei de promovare a proiectuluil;

CERINŢE

- dinamism;
- sociabilitate;
- abilitati de comunicare si negociere;
- tenacitate, implicare si fidelitate;
- capacitatea de a lucra in echipa.

CUM?

Printr-o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: revista.cnitv@yahoo.com.

P.S. precizaţi datele de contact!

CÂND?

Data limită pentru trimiterea scrisorilor este 3 septembrie 2008.

Mult succes!

Gabriel Brezoiu, Project Manager

Dialog fara frontiere

2008-08-26T05:22:00.000-07:00

Revista „Fişierele tinerilor”, publicaţie bucureşteană de educaţie, cultură, ştiinţă şi divertisment concepută şi coordonată de tineri de 15-18 ani şi Asociaţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului (AEPADO) ce susţine cultura şi iniţiativele tinerilor organizează proiectul intercultural „Dialog fără frontiere”. Acesta presupune o serie de concursuri şi activităţi cultural-artistice menite să descopere şi să promoveze tinere talente în domenii ca: literatură, muzică, teatru, dans, cinematografie, fotografie, grafică şi cultură generală din rândul elevilor bucureşteni.

Daca credeti ca puteti sustine cumva promovarea proiectului, premierea castigatorilor sau buna desfasurare a activitatilor, va rugam sa ne contactati cat mai repede pe adresa de e-mail: revista.cnitv@yahoo.com .

Proiectul in varianta integrala se gaseste aici.

Cu o deosebita consideratie,

Gabriel BREZOIU, Project Manager